6 fragmente. Tokujin Yoshioka
Designul nu este doar un principiu de funcţionalitate care dă forma finită a unui obiect: un scaun nu este doar un pătrat de 45×45, la 45 de cm înălţime. Este, în primul rând, o chestiune de estetică; apoi, este şi o chestiune de manieră, de traducere absolut subiectivă a unui mesaj, pornind de la autor spre consumator-privitor, care-i completează acestuia din urmă charme-ul discret al vieţii de zi cu zi. „Designul nu înseamnă forme pe care le creezi (…), ci lucruri pe care le simţi”, spune Tokujin Yoshioka. Pentru designerul japonez totul gravitează în jurul luminii, al (i)materialităţii, al amintirilor şi al senzaţiilor vizuale şi tactile.
Tokujin Yoshioka vorbeşte despre design în termeni de „frumuseţe”, „hazard”, „natură” („mi-aş dori să pot să iau un nor cu mine acasă; cred că natura reprezintă designul desăvârşit”), de „energie emoţională” şi de „coincidenţe neaşteptate”, ca fiind cele mai fine experienţe personale. „Dacă designul s-ar reduce doar la simplu şi practic, viaţa n-ar mai avea bogăţia tuturor dorinţelor inimii noastre.”
Născut în 1967, Tokujin Yoshioka a lucrat pentru Shiro Kuramata (1987-1988) şi pentru Issey Miyake (1988-1992). După o perioadă de freelancing, a deschis, în 2000, Tokujin Yoshioka Design Office, care se află în spatele mai multor spaţii expoziţionale pentru Miyake, Hermes, BMW sau Toyota şi semnează piese de mobilier pentru Driade (Tokyo-pop) şi pentru Moroso, dar şi designul interior pentru magazinul Swarovsky din Tokio (2008) sau candelabrul Stardust pentru Swarovsky Crystal Palace (2005). Lucrările lui fac parte din colecţiile permanente ale MoMA New York, ale Centrului Georges Pompidou din Paris, ale muzeelor Victoria and Albert, Cooper Hewitt sau Vitra. A fost desemnat designerul anului 2007 (la Design Miami) şi a primit premiul Wallpaper Design în 2008 pentru cel mai bun designer de mobilier.
Această idee a procesului de „creştere”, de dezvoltare naturală, ce are drept rezultat un „obiect de design”, este un subiect drag lui Tokujin şi este redat în multe forme, printre care şi scaunul Pane (2006). „Pane trece prin acelaşi proces prin care trece pâinea în cuptor; o bucată semicilindrică de fibre este rulată, pusă într-un tub de carton şi băgată la cuptor. La căldură, fibrele memorează forma scaunului. E o cu totul altă metodă decât cea tradiţională de fabricare a unui scaun, e un scaun-pâine.”
Tornado (Miami, 2007) este instalaţia care adună mai multe scaune-proces-obiect semnate Tokujin Yoshioka şi anume Honey-pop, o piesă realizată din 120 de bucăţi de hârtie impermeabilă, lipită, împăturită şi tăiată astfel încât să se desfacă sub forma unui fagure care se modelează după forma celui care stă, Pane şi Rainbow, precum şi un stool realizat din aceeaşi sticlă optică folosită la barul Waterfall, toate dispuse aleatoriu într-un spaţiu „încremenit” sub forma unei tornade gigantice de plastic transparent. Realizată cu ocazia decernării premiului de designer al anului, instalaţia este un discurs despre lumină concentrat într-un spaţiu alb, fără timp. Dacă teoria relativităţii ne plasează într-un spaţiu-timp în care viteza luminii este constantă, Tornado este plasată într-un spaţiu în care putem privi, netulburaţi de trecerea timpului, o lumină care se schimbă doar dacă perspectiva privitorului se schimbă. Putem observa curcubeul, proiectat prin blocul de sticlă care formează spătarul lui Rainbow. Şi-l putem revedea oricând: curcubeul e tot acolo, zilnic, la aceeaşi oră, cam din acelaşi unghi.
Pentru expoziţia retrospectivă a bijuteriilor Cartier („Story of…” – Memories of Cartier Creations, Tokio, 2009), Tokujin Yoshioka a realizat o instalaţie în care, într-un cadru arhitectonic simplu, cu atmosferă clasică, a expus piesa Waterblock, realizată dintr-un bloc de sticlă specială, cu o compoziţie superioară cristalului, şi două sticle de parfum. În ele „am proiectat impresiile mele despre viitorul Cartier. Istoria este ceea ce s-a întâmplat în trecut; simultan însă, istoria creează şi acel timp necunoscut pe care-l numim viitor. M-a fascinat ideea de a exprima, prin intermediul unui parfum, amintirile poveştilor care trăiesc în întreaga colecţie Cartier şi a lumilor fantastice care se nasc din ele.” Moon Fragment este o metaforă a luminii, la rândul ei metaforă a istoriei strălucitoarelor bijuterii Cartier; diamantul din centru emite luciri selenare într-o picătură din lumea perfectă, sferică, de cristal. Sticla este, de altfel, un material cu care Tokujin Yoshioka experimentează încă din 2002, proprietăţile ei optice fiind surprinse în „scaunul care dispare în ploaie” (Roppongi Hills, 2003), în Rainbow sau în barul Waterfall.
Optical Glass Bar, Tokio, 2006
Pentru o galerie privată, deschisă la Tokio în 2006 (proiect de arhitectură semnat Tadao Ando), Tokujin Yoshioka concepe un bar dintr-un bloc de 4,2 metri de sticlă optică (folosită la marile observatoare astronomice). Efectul este acela al unei sculpturi în gheaţă, fiecare detaliu reflectând lumina.
Instalaţia Tornado, Miami, 2007
Desemnat designerul anului 2007, Tokujin Yoshioka expune, la Design Miami, propria să interpretare a peisajului şi a fenomenelor naturale ale acestei zone a Americii, şi anume o tornadă din 2 milioane de paie transparente, în mijlocul căreia se află, printre alte piese, scaunul Rainbow, ca metaforă a soarelui puternic al Floridei. Pentru Rainbow, designerul japonez a folosit sticla prismatică, inserată într-un solid acrilic, astfel încât lumina soarelui, trecând prin el, să se poată transforma în cele 7 culori ale curcubeului.
Moroso, New York, 2007
Tokujin a folosit aproximativ 30 000 de bucăţi de hârtie pentru a obţine un peisaj de iarnă. Textura delicată a materialului „îmi aduce aminte de zăpadă”, spune el.
Lansat în 2006 la Milano, scaunul Pane (pâine) a atras atenţia companiei Moroso. Un an mai târziu, Tokujin lansează scaunul Panna (frişcă), ca o continuare logică a demersului iniţial, într-un cadru-instalaţie compus din milioane de paie a căror formă seamănă cu cea a norilor, a zăpezii sau a apei care curge.
Moroso, New York, 2007 Tokujin a folosit aproximativ 30 000 de bucăţi de material textil pentru a obţine un peisaj de iarnă. Textura delicată a materialului „îmi aduce aminte de zăpadă”, spune el.
Second Nature, 2008
În cadrul expoziţiei de grup, Tokujin, care a fost de altfel şi coordonatorul proiectului, a expus diverse stadii ale scaunului din cristale naturale Venus – un scaun care „creşte” într-un acvariu cu o soluţie minerală specială –, precum şi primele sale lucrări bidimensionale, Destiny, Moonlight şi Unfinished, piese formate din cristale cu capacitatea de a-şi schimba forma în timpul procesului de cristalizare, „răspunzând” la sunetul din acvarii, mai precis la Beethoven – Simfonia nr. 5 (a Destinului), Sonata pentru pian nr. 14 (a Lunii) – şi Schubert – Simfonia nr. 7 (neterminată).
“Story of…” – Memories of Cartier Creations, Tokio, 2009
Moon Fragment, sticlă de parfum pentru expoziţia „Story of…” – Memories of Cartier Creations, Tokio, 2009, este un obiect-simbol al istoriei Cartier, o strălucire de diamant într-o sferă de cristal.
