fbpx

8 House

Mulţi arhitecţi nu ar considera prea atrăgătoare propunerea de a construi locuinţe la capătul oraşului, chiar acolo unde începe câmpul. Bjarke Ingels nu se numără însă printre cei mulţi. A acceptat cea de-a treia propunere de colaborare a investitorilor Hopfner Partners ca pe o provocare şi, prin procesele „alchimice” BIG, pendulând între rigurozitate şi ludic, a creat un complex multifuncţional dinamic şi provocator, în ciuda dimensiunii sale impresionante – 61 000 mp (este în acest moment cel mai mare proiect imobiliar din Danemarca).

Text: Viorica Buică
Foto: Jens Lindhe

Proiect nominalizat la WAF 2011, categoria HOUSING.

8 House

8 House

Deşi mult prea utilizat, dar în ton cu pasiunea pentru comics a arhitectului danez – un alt fel de star-architect –, mottoul „Think outside the box” i se potriveşte de minune. Iar în cazul proiectelor sale de locuinţe, poate fi chiar interpretat literal: nemulţumit de sărăcăcioasele repetări ale principiilor moderniste, care au generat milioane de „cutii de locuit”, Bjarke Ingels şi-a propus să reinventeze acest tip de funcţiune, mixând elemente diverse şi surprinzătoare cu convingerea că viaţa contemporană este mult mai bogată şi implică adesea aspecte contradictorii. Până la urmă, „Yes is more”.

8 House

8 House, cel mai recent proiect finalizat, este un exemplu în acest sens: situat la capătul sudic al noului district Ørestad din Copenhaga, cu perspective spectaculoase către canalul Copenhaga şi către zona naturală protejată Kalvebod Faelled, complexul oferă locuinţe pentru persoane de toate vârstele şi cu venituri diferite, birouri, spaţii comerciale şi de relaxare, unite într-o structură dinamică – un cartier urban cu multiple layere, ce creşte pe înălţime, şi unde rezidenţii pot ajunge pe biclicletă până în faţa uşii apartamentului, bucurându-se de sistemul de alei care urmăresc structura clădirii de la parter până pe acoperiş. Statutul de bucureştean ne-ar putea duce cu gândul către vreo comunitate închisă a la Pipera, dar nu este cazul aici; deşi încă în dezvoltare, zona Ørestad este traversată de o linie modernă de metrou, care le asigură locuitorilor săi deplasarea rapidă din şi înspre centrul oraşului. Acest amestec de linişte suburbană şi de energie urbană se resimte şi în spaţiile propriu-zise de locuit: „casele înşiruite”, cu mini-grădină, destinate familiilor moderne, apartamentele concepute în special pentru cupluri şi pentru persoane singure şi penthouse-urile cu perspective minunate, pentru cei care vor să trăiască viaţa la maximum.

8 House

Dincolo de calitatea (compartimentării) interioarelor, proiectul se remarcă mai ales prin modul în care sunt configurate spaţiile exterioare. Structura de 8 alungit a generat două curţi interioare generoase, separate de un volum de intersecţie în care au fost prevăzute, pe 500 mp, facilităţi comune. Tot în acest punct, clădirea este străpunsă de un pasaj, lat de 9 metri, ce conectează cele două zone din vecinătate: parcul şi zona verde către vest şi canalul către est. În loc să separe în volume compacte funcţiunile complexului – locuire şi comercial –, arhitecţii le-au distribuit pe orizontală, gândind silueta întregii clădiri într-un mod sculptural, la scară mare: apartamentele sunt amplasate în partea de sus, în timp ce funcţiunile comerciale se desfăşoară mai ales la baza construcţiei. O consecinţă importantă este că fiecare a dobândit astfel o identitate mai puternică, păstrând totuşi coerenţa şi unitatea ansamblului.

8 House

Cele 475 de locuinţe beneficiază de perspective frumoase, de aer curat şi de soare (în partea sudică, structura coboară până la sol, permiţând o corectă circulaţie a aerului în grădinile interioare şi accesul către restaurantul şi cafeneaua 8 Tallet, pe marginea apei), în timp ce birourile sunt mai aproape de viaţa străzii. De asemenea, două acoperişuri verzi, cu o pantă pronunţată, acoperă în mod strategic 1 700 mp, cu scopul de a reduce efectul de încălzire, precum şi de a oferi o identitate vizuală proiectului, cu trimitere la câmpurile din apropiere, unde adesea pot fi văzute şi animale.

8 House

Avem de-a face cu un proiect puternic, autentic BIG, ce aduce în prim-plan structuri şi abordări inovatoare, împingându-i – sperăm – şi pe alţi arhitecţi către o reconsiderare a locuirii colective.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0