fbpx

THE KNOT la Bucureşti

THE KNOT este un proiect multi-disciplinar, o platformă de întâlnire şi experiment, care ajunge la Bucureşti şi va fi situată în spaţiul public pentru trei săptămâni. Concepută ca o structură mobilă, uşor de transportat şi de adaptat diferitelor situaţii urbane, platforma KNOT se adresează unui public divers, care împreună cu organizatorii şi invitaţii proiectului îi poate conferi sens şi funcţionalitate. Apariţia ei în oraş este temporară şi condiţia ei fragilă, cu toate acestea ea oferă un model de utilizare şi producţie a spaţiului public. KNOT poate fi privit ca un proiect de cercetare a relaţiilor dintre individ, grup şi locurile în care aceştia se întâlnesc. Proiectul răspunde modalităţilor din ce în ce mai constrângătoare prin care aceste relaţii sunt definite în societatea noastră. Unul dintre cele mai importante obiective ale proiectului KNOT este să imagineze comportamente urbane alternative, bazate pe cooperare şi auto-gestionare. De asemenea, să exploreze ce a mai rămas din idealurile colective sau posibilităţile de a depăşi condiţiile actuale, de competiţie economică severă şi de tendinţă către izolarea naţională sau etnică. Comunităţile temporare sunt un instrument pentru a crea o altă noţiune a unui “oraş promis”, mai departe de înţelegerea capitalistă a acestui ideal.

THE KNOT la Bucureşti

După Berlin în mai şi Varşovia în iunie-iulie, The KNOT ajunge la Bucureşti şi va putea fi găsit zilnic, între 8 şi 31 octombrie 2010, în Parcul Carol, intrarea de lângă Fântâna Zodiac. Vor avea loc acţiuni artistice, ateliere arhitecturale, concerte, discuţii, şi multe altele, în fiecare zi între orele 11:00 şi 23:00. Pe lângă Parcul Carol, participanţii KNOT la Bucureşti vor avea intervenţii sau acţiuni şi în alte locuri sau instituţii din oraş: Club Fabrica (partener strategic al The KNOT la Bucureşti), Greenhours, Clubul Ţăranului Român.

THE KNOT la Bucureşti

Deschiderea oficială a proiectului va avea loc vineri, 8 octombrie 2010, începând cu orele 14.00.

În calitate de partener media al evenimentului igloo recomandă atelierele de arhitectură coordonate de Markus Bader (raumlabor berlin), ce se vor desfăşura între 11 şi 17 octombrie împreună cu Christoph Schmidt (Institute for Applied Urbanism din Berlin), Tor Lindstrand (Economy, Stockholm) şi Mauricio Corbalan (m7red, Buenos Aires). Seria de workshop-uri va explora însuşirile publice ale spaţiilor şi INTERacţiunea dintre acestea, în cuprinsul şi în jurul THE KNOT.

Din program:

  • 10-15.10 – Urban Kaleidoscope – instalaţie arhitecturală de Maciej Czeredys.
  • 12-15.10 – un atelier despre utilizarea arhitecturii cu Christoph Schmidt (Institute for Applied Urbanism).
  • 13-17.10 – Vinerile Lejere – atelier cu Tor Lindstrand (economy): un atelier care se şi te costumează – abordând concepte de costume situate între arhitectură şi performanţă.
  • 23-31.10 – Intervenţie arhitecturală cu höfner + sachs.
  • 25-31.10 – Învăţând de la Bucureşti – investigaţie urbană şi producţie editorială ad-hoc, cu Grzegorz Lechowski şi <>tag.
  • 25-28.10 – antiFerestre – cartografiere urbană cu Arnold Schlachter şi Veda Popovici.

Întreg programul va putea fi găsit pe pagina oficială a proiectului: www.knotland.net

THE KNOT. Linking the existing with the imaginary este un proiect de: Markus Bader (raumlabor), Oliver Baurhenn (DISK/CTM), Jakub Szreder, Raluca Voinea (E-cart.ro)

THE KNOT face parte din proiectul The Promised City THE KNOT la Bucureşti, iniţiat de: Goethe-Institut Varşovia & Polnisches Institut Berlin, un schimb cultural între Berlin şi Varşovia, cu parteneriate în Mumbai şi Bucureşti.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0