Alexandra Heritage Center
În aria metropolitană a Johannesburgului, mai exact în Alexandra (Africa de Sud, provincia Gauteng), se conturează în depărtare silueta unei clădiri ce devine „capăt de perspectivă” al unei străzi animate din mica localitate. La o privire mai atentă, acesta pare să coboare în însăşi inima suburbiei, efervescentă şi plină de vibraţii, care pare să se întoarcă înspre faţada sa ca într-un efect de recul.
Proiectul este realizat de biroul condus de Peter Rich şi este conceput ca un centru multifuncţional destinat pregătirii localnicilor în domeniul turismului şi promovării patrimoniului cultural. Situat pe un sit învecinat cu adăpostul ocupat de Nelson Mandela în 1940, centrul se găseşte într-o zonă considerată până nu demult una dintre cele mai sărace din aria Johannesburgului. Apariţia unui asemenea loc are rolul de a sprijini şi impulsiona comunitatea, oferind noi oportunităţi prin stimularea micii economii la scară locală.
Trei corpuri de bază alcătuiesc ansamblul, modulul principal beneficiind de o tratare particularizată în ceea ce priveşte dispunerea volumetrică faţă de celelalte două. Acesta are statutul unei „punţi de legătură” între volumele laterale, găzduind în acelaşi timp un amplu spaţiu expoziţional şi o bibliotecă variată (ambele deschise publicului larg). Rampele corespunzătoare corpurilor secundare aduc publicul dinspre stradă şi îl ridică la nivelul superior, care pe lângă expoziţia propriu-zisă oferă şi o perspectivă pitorească asupra întregii localităţi.
Pe lângă această „pasarelă” care păstrează integritatea imaginii, celelalte două unităţi adiacente adăpostesc funcţiuni publice (mici magazine şi restaurante), menţinând legătura constantă cu strada şi împrejurimile.
Prin caracterul multifuncţional al clădirii, arhitectul urmăreşte să creeze un tip de spaţiu flexibil care să absoarbă influenţele arhitecturii regionale şi să le pună ulterior în scenă, trecute fiind prin filtrul propriei interpretări. Ideea care guvernează proiectul pare să fie aceea de unificare a fluxului exterior cu cel interior, prin atenuarea graniţei dintre cele două şi transpunerea lor într-un vast loc public, pus la dispoziţia comunităţii.
Participarea activă a elementului uman în procesul de „descoperire” şi „colaborarea” cu el este interesant speculată: fie că acesta pătrunde propriu-zis în clădire, fie că trece pe sub corpul central, el este implicat direct şi deci pus într-un anumit tip de relaţie cu arhitectura generată.
Legătura profundă dintre sit şi construcţie se observă imediat, grija pentru conceptul de integrare reprezentând un punct forte al proiectului. Un soi de eclectism studiat traversează şi potenţează totodată coerenţa ansamblului.
Centrul multifuncţional nu intră în concurenţă cu împrejurimile. Pericolul ca acestea două să se anuleze reciproc este ţinut la distanţă prin controlul studiat al „cantităţii” împrumutate din limbajul stilistic tradiţional. Tuşele contemporaneităţii se relevă privitorului prin expunerea la exterior a grinzilor de oţel, „exhibarea” moderată a structurii constituind un „memento” subtil şi totuşi dominant.
Folosirea materialelor precum cărămida şi piatra fac trimitere la arhitectura locală, însă echilibrul cu actualitatea este păstrat prin jocul panourilor de policarbonat de pe faţada corpului central. Raportul cantitativ dintre plin şi gol este susţinut de treceri fine de la un volum la altul, iar cromatica de ansamblu se înscrie şi ea conceptului general de integrare nuanţată.
În interior, clădirea se transformă într-o „lume” intrinsecă, sieşi suficientă, ce aşteaptă să fie simţită şi explorată. Lumina soarelui african este filtrată şi „colorată” armonios, oferind acea căldură specifică jocului dintre intensităţi şi irizări. Amplificarea efectului de lumină naturală se face captând şi „redistribuind” razele prin intermediul sticlei pictate, ceea ce impregnează în acelaşi timp un caracter ludic şi plin de viaţă. Arhitectul „pariază” pe calitatea materialelor de a se „comunica” pe ele însele, speculând dimensiunea lor tactilă şi cromatică, punându-le să conlucreze întru constituirea unei imagini vibrante şi energice.
Într-o societate care începe să-şi conştientizeze propriile valori, prezenţa unui astfel de centru-reper este indispensabilă atât pentru comunitate (care „învaţă” să-şi reevalueze şi aducă în prim-plan calitaţile), cât şi pentru turistul abia sosit (ce va fi pus faţă în faţă cu un nou model cultural).