Monotremu se joacă

Nu e un secret că nouă, la igloo, ne place joaca, mai ales joaca serioasă, fără reguli, care deturnează totul în cale. A devenit de ceva vreme o tradiţie să profităm de luna iunie, aşa-zisa lună a copilului, pentru a explora vizual arhitecturi ale jocului – pentru că, iaca, trăim într-o lume în care adesea ai nevoie de o scuză pentru a te erija în homo ludens. De regulă obiectele şi structurile prezentate în revistele noastre de iunie vin de peste hotare şi le comentăm cu oarecare invidie. Când am dat peste Minitremu, un concept neaoş, de-al nostru, plin de culoare şi de forme care se pot face şi desface şi reface, ne-am repezit fără regrete şi fără ruşine la oportunitatea de a afla mai multe şi a-l prezenta mai pe larg. Minitremu adună arta românească de pe socluri şi pereţi şi-o transformă într-o joacă de copii. Autorii seriei sunt Monotremu, un cuplu de artişti care se prezintă singuri în interviul de mai jos.

Interviu realizat de Silvia Gugu
Foto: Monotremu

Cine este Monotremu? Povestiţi-ne puţin despre activitatea voastră (dinainte/de pe lângă Minitremu).
Monotremu e un proiect colaborativ, început în 2010, ca reacţie la apatia generală de atunci; am încercat să fim relevanţi pentru contextul nostru, fără să căutăm un discurs estetic inovator. Lucrările rezultate au funcţionat în prima fază ca o formă de autoapărare, pentru că, prin parodierea unor situaţii sau instituţii tipice româneşti, le reduceam din aura importanţei şi, implicit, din posibilitatea de a fi afectaţi de ele. Este vorba şi de o negociere între două backgrounduri educaţionale opuse: artă şi sociologie, prima fiind o activitate subiectivă şi personală, care mizează foarte mult pe individualitate şi figura centrală a creatorului, iar cealaltă încercând să fie obiectivă şi să opereze în baza unor informaţii cuantificabile şi a unor observaţii precise despre lume. De aici şi pseudonimul nostru, împrumutat din biologie, unde monotremele sunt o bizarerie a Naturii, nişte fiinţe ce prezintă trăsături de la mai multe specii animale şi care, în aparenţă, nu ar trebui să funcţioneze. Adică, ce are oul cu mamiferul sau alăptatul în lipsa unor sfârcuri? Însă acest anomalii se întâmplă să funcţioneze, de câteva milioane de ani chiar, ceea ce a ridicat ulterior, odată cu descoperirea primelor exemplare ale speciei, serioase probleme legate de modul în care clasificăm lumea din jurul nostru şi cum ne raportăm la ea.

O curiozitate personală: cum e să lucrezi în cuplu?
Nu lucrăm în cuplu. În cuplu ne creştem copilul şi ne certăm al cui e rândul să spele vasele sau baia. Când e vorba de lucru ne erijăm în alte roluri.

Când şi cum a început proiectul Minitremu?
Minitremu a apărut ca idee în martie, anul trecut, la câteva luni de la naşterea copilului nostru, când, inerent, ceva din structura noastră s-a schimbat. Naşii proiectului au fost Cristi Neagoe şi ulterior Dan Perjovschi, care ne-a încurajat să realizăm chiar o serie prin care să deturnăm high-art-ul către copii. I-am propus atunci să-l deturnăm chiar pe el, dacă tot a venit vorba, iar Dan, după ce i-am trimis un draft de carte incluzând 10 desene luate de pe net, ne-a trimis un întreg repertoriu, de peste 300 de desene, cu care se prezintă şi la galeriile din lume, ca să avem de unde să alegem.

Rezultatele proiectului le-am văzut şi sunt minunate. Ne povestiţi şi despre procesul de producţie a obiectelor de lemn? Cine şi cum le face?
Jucăriile sunt făcute în momentul de faţă de domnul Biro Csabi, din Gurghiu, un sat de lângă Reghin, zonă unde se menţine tradiţia prelucrării lemnului. Le realizează pe nişte maşini mai vechi, cu cuţite comandate de el şi cu un set-up mai rudimentar, însă cum e un perfecţionist, reuşeşte să facă treabă foarte bună. Uneori, la finisaje l-a ajutat şi soţia împreună cu copilul lor cel mic, care s-a oferit zâmbind, să ne ajute şi pe noi, cu plăcere, la pictatul lor. Are 9 ani. Pe domnul Biro l-am cunoscut prin intermediul doamnei Laszlo Maria, cu care avem o relaţie mai veche şi care ne face săculeţii jucăriilor, la ea acasă, pe o maşină de cusut Doina.

Cum interacţionaţi cu ei? Ce sfaturi aţi da altor designeri şi artişti care vor să lucreze cu meşteşugari tradiţionali?
Interacţiunea e foarte bună pentru că rezonăm din punct de vedere tehnic şi al grijii pentru detalii. E vorba până la urmă de crearea unor relaţii cu oameni compatibili şi, pe cât posibil, într-o sferă în care banii să nu dea tonul discuţiei. Chiar dacă asta ia ceva timp. Acelaşi lucru ni s-a întâmplat şi cu cartea când, după refuzul mai multor edituri sau simpla ignorare a mesajelor noastre, la recomandarea şi prin intermediul lui Vlad Nancă, am intrat în contact cu Nicoleta Radu, de la Fabrik, care nu doar că a acceptat să tipărească cartea fără să ne întrebe dacă avem drepturi de autor sau să ne facă observaţii pe marginea unor desene, însă s-a gândit mereu şi la soluţii de copertare, de legare, tipuri de hârtie sau alte detalii tehnice pe care noi le ignoram. Ne-a surprins cu grija ei.

Ce-au învăţat meşterii de la voi? Dar voi de la ei?
În cazul jucăriilor, meşterii au învăţat că, în ciuda simplităţii formelor, în spate e nevoie de un proces mult mai laborios şi complex de realizare. Ceea ce nu e o lecţie de la noi, ci de la Brâncuşi. Domnul Biro ne povestea, de exemplu, că au fost zile în care se întorcea acasă seara, obosit, iar la întrebarea soţiei „Şi? ce ai făcut azi?”, el răspundea nonşalant – „nimic, am stat şi m-am uitat la ele”, justificându-se „că nu se aştepta la aşa ceva”. Şi am mai învăţat că lemnul e viu chiar dacă e tăiat, şi că, în timp, continuă să lucreze.

Povestiţi-ne şi despre cartea de colorat cu desenele lui Dan Perjovschi. În primul rând, căror vârste se adresează?
Cartea cu desenele lui Dan Perjovschi e pentru copiii care încep deja să dezvolte raţionamente şi logică, în principiu de pe la 7 ani în sus. Chiar şi aşa, e o carte pentru copii şi părinţi, sau adulţii din familie, deopotrivă. Adulţii ar trebui să-i ghideze şi să le explice anumite concepte copiilor, însă să fie atenţi şi la rezolvările sau soluţiile pe care copiii le găsesc, pentru că sunt plini de surprize şi avem multe de învăţat de la ei.

Ce reacţie au copiii la Minitremu? Am văzut poze de la o mulţime de workshopuri, ne povestiţi şi despre ele?
Copiilor le plac şi au o reacţie pozitivă. Dincolo de încărcătura simbolică, de cele mai multe ori necunoscută lor, sunt nişte forme frumoase, plăcute tactil, iar culorile le fac să fie atractive. Aproape invariabil, majoritatea lor doresc să construiască coloana până la capăt, iar ulterior încearcă să combine piesele coloanei cu jumătăţi de scaune sau chiar să facă o coloană din scaune. Cum nu am vrut ca aceste jucării să fie privite ca nişte fetişuri naţionaliste, pentru că nu asta a fost intenţia noastră, primul workshop l-am susţinut în Sfântu Gheorghe, cu sprijinul galeriei Magma, în cadrul PulzArt. A ieşit foarte bine, la final un părinte chiar ne-a mulţumit că le-am dat ocazia copiilor să ia parte la un aşa program.

Ce urmează în seria Minitremu?
Minitremu a căpătat personalitate juridică, suntem o asociaţie acum şi am vrea să continuăm cu workshopuri şi alte activităţi şi să scoatem, în viitor, un DVD care să conţină lucrări din zona performance-ului.