Foxcatcher luptele de culise din spatele luptelor libere

Nişa filmelor cu tematică sportivă e populată azi de personalităţi complexe, traiectorii întortocheate şi victorii cu două tăişuri – chiar şi aşa, un astfel de specimen rareori încalecă graniţele dintre genuri cu atâta cutezanţă ca Foxcatcher, o dramă mocnită, cu lipici la publicul larg prin contextul unei mize olimpice, dar dublată de un filon psihologic mult mai rezonant în spaţiul criticii de film.

Text: Ioanina Pavel

După pre­mie­ra la Cannes, regizorului Bennett Miller (al cărui Moneyball pare acum o simplă ciornă) i-au fost acordaţi laurii festivalului, urmând alte premii şi aplauze furtunoase pe circuitul galelor de premiere, o nominalizare la Oscar şi chiar controversa de rigoare care să-l înti­pă­reas­că în minţile votanţilor. Un tur de forţă revelator al luptelor interioare, de caracter, ca­re decid victoriile de pe salteaua olimpică, filmul e plămădit din povestea reală a fraţilor Schultz, campioni mondiali la wrest­ling, care s-au influenţat, încurajat şi, prin na­tura sângelui şi ţelului împărtăşite, s-au contrat până când soarta s-a interpus decisiv, în persoana unui fan obsesiv cu aparentă dare de mână.

Channing Tatum, deservit de formarea ca atlet din tinereţe, se contopeşte fizic cu protago­nis­­tul, fratele mai mic, Mark, atin­gând un vârf de carieră. Încleştarea personajului, alimentată de competiţia de-o viaţă cu un frate mai mare (exasperant de) protector şi chibzuit, îi dă un aspect de brută – cu o sensibilitate şi o naivitate de copil. Contactat de magnatul John du Pont (Steve Carell, de nerecunoscut aici comediantul şi în blocstarturi la cursa pentru un Oscar) în vederea sponsori­zării an­trenamen­telor sale, Mark profită de ocazie ca să se emancipeze de fratele său Da­ve (Mark Ruffalo, ochit şi el de Academie pentru rol se­cundar).

Descinderea mai necoptului Mark pe moşia Foxcatcher, un laţ placat cu minciuni întins de du Pont, va trage greu în cumpăna destinului olimpicilor. Dacă ne-am permite o paralelă între miliardara Megan Ellison, care de patru ani pune averea tatălui, a treia ca mă­rime din America, în slujba filmului, prin compania sa de producţie Anna­purna, şi personajul central din acest film finanţat de ea – ambii mecenaţi în felul lor – ei s-ar deosebi într-un punct-che­ie.

Ellison se sustrage lumi­nii binemeritate a reflectoarelor, în timp ce du Pont, triumfa­list, grandoman, frustrat de o mamă aristocra­tă şi avid după acceptarea ei, o vânează abu­ziv. Totodată însă, reuşita rasatului Foxcat­cher, cu priză la inima Oscarului şi fixare în is­toria filmului, derivă direct din prăbuşirea lui hipnotizantă orchestrată de Carell.