Hotel Basico
Dacă nu cedezi primei impresii despre Mexic, pe care ţi-o oferă zilnic Televiziunea Globo şi mirobolantele ei telenovele, poţi chiar să te gândeşti că în Caraibe mai există şi alţi oameni decât actorii din „Marimar”, „Inimă sălbatică” sau…
Oameni care nu doar că ştiu ce înseamnă o mâncare cu adevărat picantă sau o tărie cu viermi plutitori, ci şi oameni care se pricep să recicleze materiale şi să le aşeze în formă de hotel. Boutique design-hotel, mai exact, pe o plajă a cărei imagine unii şi-au lipit-o ca tapet în sufragerie, drept summum al viselor de călătorie şi prosperitate din neaoşii ani ‘90.
Paulina nu e tanti din „Degete mici”, ci camera a cărei cheie o primeşti la recepţia-bar a hotelului Básico, de pe Avenida Quinta, Playa del Carmen, la sud de kitschosul Cancún.
În timp ce John Foster Dulles se teme de glisajul spre consumism, şi mai ales spre hedonism, care ar putea slăbi vigilenţa politică şi patriotică a societăţii, Básico îi privilegiază pe adepţii acestei din urmă doctrine, consumismul nefiind decât o altă sursă de plăceri. Iar plăcerile din Caraibe nu sunt tocmai uşor de contorizat!
Mixtura de beton aparent cu nisip de mare verzuie şi cultură mexicană de zi cu zi lasă în urmă normele clasice ale unui hotel, potrivindu-se osmotic cu atmosfera plajei. Răşini, ţevi de plumb, lemn în diverse esenţe, picturi, bumbacuri naţionale, plastice, sticlă, latex şi anvelope, toate reciclate ca decor. Cu un inefabil farmec industrial, cele 15 curioase camere sunt prinse la mijloc pe două niveluri. Încăperile sunt lipsite de orice dulap de haine, cu cabina de duş şi cada alături, la vedere, cu toate ţevile, coturile şi racordurile stereotomizate vădit. Nici măcar un perete de gips-carton! Doar beton nefinisat, cu ductul cofrajelor păstrat. Şi, în mijloc, un pat ca divanele strămoşeşti. Nimic din cuceririle tehnicii şi ale confortului modern nu este ignorat. În locul unei noptiere stă o trusă de scule din lemn, care, o dată desfăcută, scoate la iveală telecomanda platului televizor, o agendă, chibrituri şi scrumieră, ba chiar şi un aparat Polaroid. Şi dacă pe primele le mai găseşti şi în alte hoteluri, aparatul cu care te imortalizezi instant e totuşi ceva inedit! Ca orice divan şi cel de aici are lumea lui interioară, organizată în sertare, safe, frigider, masă deconspirând accesorii la fel de intruvabile într-un spaţiu care nu e nici public, dar nici acasă. Mingi de fotbal cu autograf sau cele trebuincioase snorkelingului. Înclinaţiile voyeuriste sunt tratate cu o cameră video care dezvăluie atât starea plajei, cât şi ce are ea mai frumos şi mai dezvelit. Şi pentru că nici interiorul nu este lăsat în afara instinctelor, designerul a dorit ca prin lumina galbenă şi iluminatul indirect să creeze „o constantă tensiune sexuală.” De tensiune se scapă pe holurile mai puţin luminate, pentru că în Mexic becurile nu ard toţi waţii, dar nici nu te lasă să te împiedici. (Problemele de aprovizionare cu energie electrică sunt chiar reale!) Iar când vine vorba de spaţiu public sau zonă de primire noţiunile trebuie reconsiderate. La intrare, barul multifuncţional serveşte şi ca recepţie, iar cheia de la cameră stă lângă cocktailul preferat. Cât despre spaţiul din jur, impresia generală e de piaţă publică deschisă străzii, geamurile şi uşile fiind inutile. Elevatorul vechi sau scările duc către restaurantul în care fructele de mare nu cunosc niciodată congelatorul, iar vecinătatea lor în farfurie nu este întâmplătoare, e mexicană. Cel mai cool loc al hotelului este lounge-barul de la ultimul nivel, unde reciclarea atinge cote petroliere. Ca la orice hotel care privilegiază de la înălţime relaţia cu marea, piscina a fost adusă aici, dar nu în forma consacrată, ci ca un tanc petrolier tăiat în două. Nu poţi face bazine, dar te poţi scufunda! Barul Azotea, când nu are invitaţi DJ de muzică latină care să nu îi lase pe oaspeţii hotelului să doarmă decât cu dopuri în urechi, proiectează filme tropicale numai bune de privit din hamace.
Dar, despre acest hotel se poate povesti şi altfel, mai exact: 2 122 t de beton, 8 200 t de nisip, 16 t de lemn, 400 kg de bumbac, 1 207 kg de latex…