Marcio Kogan
După modernismul dezinvolt, cu substrat utopic, al mijlocului de secol XX, marcat de figura brazilianului Oscar Niemeyer, arhitectura Americii de Sud începe să-şi reconstruiască un discurs propriu, care să o individualizeze în peisajul halucinant al arhitecturii contemporane. Anii de deziluzie ai dictaturii au atenuat avântul revoluţionar al arhitecţilor şi i-au făcut mult mai „umani”. Dacă există o trăsătură care transcende diversitatea tematică şi funcţională a arhitecturii sud-americane, atunci aceasta este reconcilierea cu natura.
La acest discurs tributar ce-i drept modernismului, dar mai sincer şi mai atent la problemele ecologice, a aderat şi arhitectul Marcio Kogan, absolvent al Universităţii de Arhitectură Mackenzie din São Paulo. Născut în acest oraş, Marcio Kogan s-a dedicat cinematografiei până la 30 de ani, după care s-a îndreptat către arhitectură, dând glas unei chemări pe care o simţise de mai demult, aşa cum el însuşi povesteşte deseori. „Tatăl meu a fost inginer-arhitect. Într-o zi, m-a luat cu el să văd o clădire modernistă pe care o construia la São Paulo. Câteva zile mai târziu a plecat din această lume, lăsându-mi amintirea pregnantă ce avea să-mi orienteze existenţa. Arhitectura trebuie să fie purtătoare de emoţii, să scrie amintiri. Restul…”
Pasiunea lui Kogan pentru încărcătura emoţională a spaţiilor este uşor de identificat şi în tipul de arhitectură pe care îl practică. Deşi admirator al arhitecţilor Lucio Costa, Oscar Niemeyer, Burle Marx, celebri pentru marile proiecte publice pe care le-au realizat, Marcio Kogan a lucrat în special pentru reşedinţe private, proiecte mici în care interacţiunea cu proprietarul şi înţelegerea nevoilor acestuia sunt esenţiale. După Casa du Plessis, Casa Gama-Issa, Casa BR şi Casa Cury, care l-au consacrat, arhitectul brazilian lucrează în prezent în mai multe locaţii internaţionale: o locuinţă pe o insulă la Paraty, două case moderniste în Brasília, una la Los Angeles şi una la Santander, în Spania.
Astăzi, în Brazilia, cele mai multe comenzi private nu dispun de bugete uriaşe, dar proprietarii le oferă arhitecţilor libertate totală de creaţie. În consecinţă, în ultimii ani, s-a declanşat o explozie experimentală în care sunt antrenate natura, arhitectura, topologia etc.: arhitecţii explorează noi tipologii şi forme, soluţiile fiind adaptate cu uşurinţă contextului. Ceea ce caracterizează în mod definitoriu arhitectura lui Marcio Kogan este amestecul, câteodată şocant, de tehnologie şi grijă faţă de natură. Poate nicăieri nu este mai evident acest contrast ca în cazul locuinţei BR, o structură geometrică din beton, suspendată pe piloni şi dotată cu cele mai noi echipamente tehnice, dar pierdută la propriu în pădurea braziliană, până aproape de identificarea cu aceasta.
Funcţionalitatea atent studiată, deschiderea către exterior, materialele naturale şi o generozitate aparte a spaţiilor definesc proiectele lui Marcio Kogan, un arhitect atipic, cu înclinaţii artistice. Nu întâmplător, în 2002 a participat împreună cu Isay Weinfeld la Bienala de Artă de la São Paulo: proiectul „Happyland” propunea un oraş utopic construit/construibil într-o eră a violenţei şi a terorii. Acestei intervenţii i-au urmat o serie de expoziţii la „Museu da Casa Brasileira”, toate abordând subiectul violenţei în marile oraşe ale lumii.
Viziunii artistice problematizante şi sumbre îi corespunde în arhitectură una serenă şi calmă. Mărturie a simplităţii ce caracterizează arhitectura braziliană contemporană, casa du Plessis, situată în apropierea localităţii Paraty, propune un discurs duplicitar, modern la exterior şi tradiţionalist la interior. Şi în cazul construcţiilor publice, mai puţine ca număr, Marcio Kogan dovedeşte o îndemânare remarcabilă în a împăca vechiul cu noul. Muzeul de Microbiologie din São Paulo, o extindere a Institutului Butantan, a fost conceput, dincolo de „învelişul” serios, ca un spaţiu interactiv şi educativ. Tot în São Paulo, Kogan a realizat împreună cu Isay Weinfeld Hotelul Fasano, ce aparţine unei familii bogate şi cu tradiţie, îmbinând stilul contemporan cu cel clasic. Faţada modernistă şi aproape austeră ascunde o atmosferă caldă, departe de extravaganţele designului actual.