Bastionul Theresia
Într-o societate în care investiţiile publice pentru recuperarea şi valorificarea patrimoniului sunt destul de anemice, proiecte precum cel de reabilitare a Bastionului Theresia reuşesc să readucă speranţa într-un viitor mai bun. Încredinţată echipei Studio Archaeus în urma unui concurs naţional de arhitectură, intervenţia de înaltă calitate, bazată pe respect faţă de istorie şi introducând o notă îndrăzneaţă de contemporaneitate, a reuşit să redea valoarea iniţială vechiului monument.
Una dintre consecinţele majore ale cuceririi Timişoarei de către habsburgi în anul 1716 a fost înlocuirea întregii fortificaţii cu o cetate de zece ori mai mare, construită în stil Vauban. Înconjurată de trei centuri stelare ce puteau fi umplute cu apă, noua cetate era prevăzută cu 3 porţi şi 9 bastioane, toate purtând nume importante din conducerea imperiului. Dar cum timpul şi schimbarea mentalităţilor sunt inamicii cei mai aprigi ai patrimoniului, din fortificaţia Timişoarei nu au supravieţuit până azi decât patru fragmente, bastionul Theresia fiind singurul care s-a păstrat integral. Începutul secolului al XX-lea, cu toate transformările sale tehnice, economice şi sociale a creat un nou context în care construcţia militară de tip Vauban nu îşi mai găsea locul, iar demolările nu au întârziat să apară.
Construit în stil baroc între 1730 şi 1733, bastionul care în anul încoronării împărătesei Maria Theresa a primit numele acesteia, avea o importanţă strategică întrucât asigura paza porţii de vest, cea a Ardealului. Iniţial, clădirea avea rolul unui depozit de grâne, mai apoi, între anii 1758-1780 a devenit reşedinţa Episcopiei Romano-Catolice, pentru ca în cele din urmă să fie adaptată unei game extrem de variate de funcţiuni. De-a lungul anilor s-au putut găsi aici ateliere şi depozite, internate şcolare, garaje de maşini, fabrică de pantofi, tipografie, şcoală de scrimă, azil de bătrâni, arhivele statului şi multe altele.
Prima intervenţie de restaurare şi refuncţionalizare a bastionului a avut loc la începutul anilor 1970, când au fost mutate aici colecţiile de etnografie ale Muzeului Banatului, un muzeu tehnic şi colecţiile vechi ale Bibliotecii Judeţene. Dar lipsa generală de preocupare pentru conservarea monumentului în sine, a dus în cele din urmă la degradarea faţadelor, cornişelor, intrărilor şi chiar a zidurilor întregului ansamblu. Mai mult, o serie de spaţii cu un potenţial ridicat erau complet neutilizate, iar tentativele ulterioare de reparaţii şi modernizare au condus la un aspect general improvizat şi nepotrivit pentru o clădire atât de valoroasă.
Lansarea în 2004 a unui concurs naţional de soluţii pentru reabilitarea Bastionului Theresia a deschis posibilitatea unei transformări centrate pe ideea de reintegrare şi definire a unui nou pol urban al oraşului, iar câştigarea competiţiei de către echipa Studio Archaeus nu a făcut decât să garanteze succesul. Deşi iniţial se punea problema rezolvării unor lucrări de infrastructură, la o analiză mai atentă arhitecţii au optat pentru punerea în evidenţă a unor potenţialităţi ale cetăţii pentru ca oraşul să câştige în prestanţă. Astfel, s-a încercat definirea unui nou spaţiu urban, prin reamenajarea curţii de onoare şi conectarea acestuia cu pieţele existente, precum şi redarea aspectului iniţial al monumentului prin tratarea unitară şi restaurarea prudentă a suprafeţelor.
Zona verde dezvoltată spontan deasupra clădirilor parter ale bastionului, deşi neexploatată, avea un farmec deosebit. Prin urmare, s-a propus transformarea acesteia într-o terasă verde circulabilă, într-un inedit punct de belvedere urban. Corpul mansardat de pe latura vestică a fost atent reparat, toate lucrările fiind realizate în spiritul celui mai important „cod” al restauratorilor: Carta de la Veneţia. S-au eliminat astfel elementele dăunătoare introduse cu ocazia intervenţiei din anii ‘70, s-au folosit doar materiale reversibile, s-a optat pentru elemente care să nu afecteze substanţa istorică, iar intervenţiile contemporane au fost discret marcate. Mai mult, materialele noi au fost alese în aşa fel încât să creeze un contrast uşor cu suprafeţele istorice: tablă din cupru, tâmplării din lemn cu inserţii de metale neferoase, tencuieli şi vopseluri pe bază de var.
Lucrările au presupus de asemenea utilizarea cât mai eficientă a spaţiilor. Astfel, mansarda bastionului, părăsită de mai multe decenii, cu o suprafaţă extrem de generoasă, cuprinde acum săli de expoziţii şi conferinţe. Şarpanta din lemn a fost consolidată, o mare parte a structurii originare fiind menţinută, atent curăţată şi pusă în valoare, în timp ce vechile coşuri de fum, cu un rol important şi în scenariul la foc actual, au fost perforate şi transformate în adevărate luminatoare.