Oameni şi şoareci
Cel dintâi e un personaj popular, simpatic tuturora (cu excepţia, de neluat în seamă, a nevroticilor de teapa mea, sătui să-i vadă chipul pe tricouri, zaharicale, aşternuturi, feţe de masă, şepci, baloane, cioareci sau lenjerie intimă), hâtru, isteţ şi descurcăreţ, sfătos, prevenitor şi blajin, plin de grijă nobilă faţă de toată suflarea.
Mickey, chiţcanul cu urechi negre şi rotunde, e eroic (are, de altfel, o variantă cu muşchi tip Superman – Mighty Mouse), iese din toate buclucurile imaginabile, salvându-se, când nu poate altfel, prin râs. Este, pe scurt, adorabil, şi încarnează o umanitate superioară, ideală. Mai cade din când în greşeli gingaşe, se mai împiedică de câte-o poznă, însă doar ca să se poată ridica ulterior, ţinându-se de toartele, ca nişte urechi rotunde, ale caracterului său luminos.
Cu Vladek e altceva… E un şoarece nestilizat, are păcate şi ticuri agasante, cusururi comportamentale şi metehne fizice (printre care, la bătrâneţe, un ochi de sticlă), visează, sângerează şi transpiră, şi, mai ales, exersează suferinţa într-o infinită gamă de nuanţe. Cvasi-necunoscut la noi, până la tipărirea acestui album*, şoarecele Spiegelman, închipuit, narat şi desenat de Art Spiegelman**, este un personaj cult de bandă desenată, care nu a luat ditamai Oscaruri (precum cimotia lui marca Disney), ci „doar” premiul Pulitzer. Nici mai mult, nici mai puţin.
Integrala Maus, adică Povestea unui supravieţuitor (cu cele două capitole ale sale – Prin venele tatălui meu curge istorie & şi-aici încep necazurile mele), a fost construită ca o fabulă epică populată cu personaje animaliere (aparţinând unor diverse ordine de mamifere, fiecare figurând câte o etnie: şoareci – evreii, pisici – germanii, porci – polonezii sau câini – americanii), care spune, prin prisma unei istorii personale (cea a lui Vladek, tatăl lui Art), istoria mare a Shoah-ului. Evreu polonez din Sosnowiec, acesta a trăit tragedia anilor de ascensiune ai terorii germane, înrolarea în oastea polonă, confiscarea averii şi a identităţii umane, supravieţuirea în ghetou, comerţul de contrabandă, deportarea la Mauschwitz, alegerile imposibile (precum cele ale Sophiei), camerele de gazare, umilinţele, foamea, frigul şi spaima. Adică întreaga dungă de sânge şi mizerie a Holocaustului.
Povestea (poveştile) sunt spuse de Vladek şi consemnate de Art, el însuşi personaj în acest roman grafic. Art, cel din Maus, este exact cel din realitate, adică un cartoonist de talent aflat la anii debutului şi afirmării, care, dornic să-şi recupereze trecutul, dar şi să găsească un subiect puternic pentru propriile benzi desenate, îşi iscodeşte bătrânul tată. Interesantă este, în această plasă de păţanii emoţionante, fuga continuă de cugetări adânci şi de exemplaritate, controlul subtil al tonului – care nu este nici vituperant, nici moralizator, nici oracular –, fixarea, adică, a poveştii în dimensiunea ei trăită şi, tocmai de aceea, convingătoare şi vibrantă. Şoarecele Vladek este un erou al supravieţuirii prin normalitate, o victimă demnă, un viteaz şovăielnic pe care îl ajută şi mintea, dar şi norocul. Este un şoarece-om sfâşiat de întrebări, care reuşeşte, în ciuda calvarului pe care l-a îndurat, să se împace cu sine şi cu lumea şi pe care, în ciuda ursuzlâcului din anii senectuţii sale, trebuie să ni-l imaginăm, precum pe Sisif, fericit.
*) Art Spiegelman, Integrala Maus, Editura Art, traducere Cristian Neagoe, Bucureşti 2012, 2965 p, 39,9 lei
**) Art Spiegelman s-a născut în 1948 la Stockholm. Emigrat în SUA şi stabilit la New York, a devenit o figură-far a benzii desenate americane underground a anilor ‘70-’80, iar de la jumătatea anilor ‘80 devine cunoscut în mai toată lumea graţie BD-ului său Maus. A urmat cursuri de desen şi şi-a tipărit primele încercări grafice pe când avea doar 16 ani. În 1968, după terminarea unor cursuri de artă şi filosofie, creează un fanzin, apoi, din 1975, publică, împreună cu Bill Griffith, comix-ul Arcade, în paginile căruia găzduieşte figuri celebre ale benzii desenate americane, precum Robert Crumbm S. Clay Wilson sau Justin Green. Colaborează, de asemenea, la revistele Real Pulp, Young Lust şi Bizarre Sex. În 1986, publică primul volum din Maus, urmat de un al doilea, în 1991. Este întâia oară când o bandă desenată atrage atenţia criticilor de artă. Planşele care au stat la baza albumelor vor constitui obiectul unei expoziţii la Muzeul de Artă Modernă din New York, iar în 1992, Maus primeşte premiul Pulitzer. În 1993, intră în redacţia New Yorker, unde publică BD, ilustraţii de interior dar şi numeroase coperţi ale revistei. După câteva serioase diferende cu direcţia editorială a publicaţiei, îşi vede de drum şi, între altele, se lansează, împreună cu soţia sa, într-o lungă serie de conferinţe de-a lungul şi de-a latul SUA, în care propovăduieşte valoarea de comunicare a benzii desenate (serie care poartă numele generic Commix 101).
