Alexandru Crișan: „În imaginile mele este evidentă percepţia alterată a spaţiului arhitectural”

alexandru_crisan_bio_1-1-3_resizeAlexandru Crișan (n. București, România 1978) este un artist vizual specializat în fotografia de arhitectură. A absolvit Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din București cu specializarea arhitectură, urmând ulterior masterul de „Management Urban” cu specializare în urbanism. Este doctor în arhitectură și șef de lucrări în cadrul departamentului Sinteza Proiectării de Arhitectură, anii 4-5. Îşi aminteşte perfect primul aparat foto, primit când a împlinit 12 ani – acesta a devenit obiectul său favorit, menit să fie stricat şi reparat de multe ori… Joaca a devenit încet-încet pasiune. Printurile sale în ediții limitate pot fi regăsite în galerii de artă și colecții private.

Ce înseamnă fotografia de arhitectură pentru dvs.?

Este căutarea arhitecturii care trebuie fotografiată! Iată, nu pot nici măcar să vorbesc despre ea fără să încerc să re-compun, să inversez roluri, să îţi sugerez să priveşti dincolo de imagine! Fiindcă văd că „democratizarea” fotografiei ne-a aruncat pe toţi într-un spaţiu virtual în care prevalează preluarea compulsivă a imaginii, indiferent de forţa ei, iar dacă subiectul e cumva o clădire sau un interior, atunci musai avem de-a face cu fotografia de arhitectură…

Nu aş putea afirma că ce fac eu se înscrie în categoria asta de fotografie de arhitectură. Fotografiile mele sunt mai mult interpretări „geometrice” rezultate dintr-o combinatorică complexă care recompune spaţii sau elemente ale spaţiului arhitectural… în baza unui algoritm matematic. Şi fac asta fiindcă eu cred că fotografia de arhitectură trebuie să îţi dea alte emoţii decât un peisaj sau un portret. Deseori preiau elemente şi te invit să le priveşti dincolo de arhitecturalul simplificat. Când recompun, când personalizez, te iau cu mine într-o poveste ale cărei detalii au fost scrise de altcineva. Chiar dacă amândoi am ajuns acolo mult mai târziu decât primul autor, vom pleca împreună, scriindu-ne fiecare o poveste proprie.

ac_12_volumetric-light

Pe ce se bazează o lucrare/un fotoreportaj de arhitectură?

Reducând la concret, imaginea de arhitectură este pentru mine mai mult ceea ce simt în contact cu spaţiul arhitectural, decât ceea ce percep direct. Dincolo de fotografie, există o viziune personalizată, specifică, ce „mută” elementele regăsite în arhitectura pe care o percepem direct, combinând-o cu geometrii imaginare. Rezultatul în acest caz îl constituie o imagine sau o serie de imagini care, în parte sau integrate, pot să te arunce înspre interpretări diferite, uneori cu conţinut contradictoriu. Imaginile mele sunt unificate printr-o temă, constituind subiectul unor proiecte fotografice mai largi, dezvoltate pe parcursul mai multor ani… generate poate de încercări, uneori de temeri şi incertitudini. În cazul meu nu cred că se poate discuta despre fotoreportaj de arhitectură. Nici nu mi-am propus asta vreodată, deoarece, de cele mai multe ori, latura interpretativă nu răspunde unei realităţi imediate sau unei solicitări comerciale.

Care este modul dvs. de lucru?

De fiecare dată e altul… Dar asta poate părea o simplificare pedantă! Însă nu cred în reţete, cu atât mai puţin în a le sugera altora cum ar trebui să abordeze o imagine de arhitectură. Consider că fiecare are un drum propriu, uneori marcat de o viziune sau pur și simplu un mod personal de abordare, care, într-un final te defineşte şi nu se raportează la lucrărilor altora sau la o tehnică fotografică specifică. Preluarea anumitor elemente sau repetarea mecanică a viziunii unui fotograf nu te ajută să evoluezi. Marea majoritate a imaginilor mele de arhitectură nu sunt crop-uite din alte imagini mai mari sau prelucrate excesiv… concret, am ajustări de contrast, luminozitate, câteodată lucrez la sharpness

ac_07_triangulation

Cât de mult din ceea ce imaginați că veți surprinde cu obiectivul și aparatul de fotografiat se transferă în realitate? Cum „vedeți” fotografia de arhitectură?

Revenind la viziune, conceptul primează pentru mine în detrimentul execuţiei, chiar cu riscul chiar de a nu obţine în final o imagine spectaculoasă. În imaginile mele este evidentă percepţia alterată a spaţiului arhitectural şi în esenţă aceasta ţine cumva de viziunea personală. Totodată există şi tentaţia irezistibilă de idealizare a detaliului care, de cele mai multe ori, primează întregului, fiindcă obsesia planului larg, general şi generos, nu face de multe ori dreptate unui act arhitectural migălos şi plin de pasiunea autorului proiectului. Acela este momentul în care sunt tentat să surprind acea diferenţă specifică care transformă elementul arhitectural, deseori sub incidenţa luminii, într-o imagine aparte, specială, diferită, şocantă poate uneori. Alterarea realităţii, recompunerea spaţială şi variantele interpretative multiplicate sunt elementele personalizate care-mi sunt foarte apropiate. Acestea sunt instrumentele cu care lucrez în momentul de faţă, iar rezultatul, deseori discutabil şi controversat, nu poate fi decât un cumul de păreri contradictorii. Imaginaţia sau imaginarul constituie aspectul determinant în cadrul compoziţiilor mele. Deseori, parcurgând un spaţiu simplificat, îl văd deformat, multiplicat, contorsionat şi uneori, transpun ulterior imaginea conform viziunii experimentate în acel loc.

Interviul prezent a apărut 
în albumul FAR. 12 Fotografi de arhitectură din România

C O N C U R S

Toamna asta, Banchiza Urbană spune povestea bobului de strugure și te duce la evenimentul preferat al pasionaților de vinuri –

GoodWine

Bucharest Wine Fair

LEARN MORE!