Allez Up
Perioada industrială cândva înfloritoare din zona de sud-vest a Montrealului a lăsat în urmă un peisaj neobişnuit, populat de situri industriale. Printre acestea se numără patru silozuri construite în 1952 ca anexe ale unei rafinării de zahăr. Proprietarii sălii de alpinism Allez Up, situată în apropiere, au decis extinderea business-ului printr-un proiect de regenerare care a presupus reconversia silozurilor abandonate. Cum au răspuns arhitecţii biroului Smith Vigeant Architectes provocării de a reinvesti patrimoniul industrial cu o funcţiune cel puţin neobişnuită, vă invităm să descoperiţi mai jos.
Sonde ale trecutului industrial din Montreal, silozurile cu înălţimi de 45 de metri au devenit pilonii amenajării noii săli de căţărat, conceptul având la bază un proiect de reutilizare creativă.
Primul pas al intervenţiei a presupus un plan solid de reabilitare, în cadrul căruia componentele existente ale fabricii au fost dezasamblate şi îndepărtate, iar structura din beton armat consolidată pentru a putea susţine noi etaje, goluri şi sarcini. Datorită numeroaselor restricţii cu privire la parametrii urbanistici, cea mai eficientă configuraţie pentru noul corp a fost forma dreptunghiulară.
Astfel s-a reuşit o optimizare a relaţiei dintre clădire şi sit, asigurând în acelaşi timp desfăşurarea extensivă a spaţiilor de căţărat la interior. Unul dintre principalele obiective a fost acela de a integra silozurile în experienţa oferită vizitatorului, astfel încât silozul cu numărul doi a devenit principalul punct de acces şi nod de comunicare al complexului. Placajul de lemn care îmbrăca iniţial interioarele a fost îndepărtat la primele nivele şi refolosit în construcţia mobilierului, precum şi în placarea peretelui interior de la recepţie. Urcând spre nivelurile superioare, momentan nefolosite, acesta a fost păstrat şi poate fi observat în original.
Corpul noii extensii a fost modelat după dinamica pereţilor de căţărare. Faţada principală se conturează sub forma a trei stânci solide, despărţite prin deschideri oblice. Angularitatea faţadei intră în dialog cu verticalitatea şi soliditatea silozurilor, confirmând încă o dată jocul de contraste urmărit de arhitecţi. Anvelopa metalică a clădirii apare ca un tribut adus caracterului industrial şi monolitic al sitului, în timp ce ferestrele masive, desfăşurate pe toată înălţimea corpului, permit pătrunderea luminii naturale care inundă spaţiul, creând un efect de crevase şi goluri pe pereţii de căţărat şi dezvăluind trecătorului suprafeţele de la interior – o oază de culoare în centrul unui exterior metalic. Suprafeţele de căţărare au fost proiectate şi integrate cu grijă în limitele noii extensii.
Pereţii au fost vopsiţi în alb ca o trimitere la munţii de zahăr depozitaţi aici în trecut, iar pietrele multicolore de căţărat au fost presărate pe fundalul alb, adâugând un plus de culoare şi de personalitate interiorului. Un alt obiectiv al reconversiei a fost satisfa-cerea nevoilor legate de sustenabilitate, motiv pentru care s-au folosit calităţile naturale ale spaţiului cu privire la circulaţia aerului şi eficienţa termică. Respectând îndeaproape principiile bioclimatice, deschiderile au fost orientate pe axa sud- vest, pentru a maximiza retenţia căldurii solare pe timpul iernii, iar forma alungită a silozurilor a căpătat rolul unui horn pentru ventilarea naturală a spaţiului.
Din momentul inaugurării, noua sală de căţărat găzduieşte zilnic peste 400 de vizitatori, impactul neaşteptat determinând necesitatea unei noi intervenţii, care va continua integrarea pereţilor silozurilor în suprafeţele rezervate sportului. Şi tocmai acest răspuns al utilizatorilor reprezintă motivul pentru care proiectul canadian s-a dovedit a fi una dintre reţetele de succes ale recuperării patrimoniului industrial şi reintegrării sale în viaţa cotidiană.