Amsterdam Light festival

Cu nenumărate instalaţii şi sculpturi luminoase oglindindu-se în apa canalelor sau animând străzile centrului, Amsterdam a fost una dintre principalele destinaţii de design ale sfârşitului de an 2014. Cele aproape 40 de proiecte au facut parte din două trasee, unul pe canale (Water Colors, care a durat până pe 18 ianuarie) şi unul prin centrul oraşului (Illuminade, care s-a încheiat pe 4 ia­nuarie). Festivalul este rezultatul unei iniţiative care a debutat în 2009; succesul ei a făcut ca, în 2010, pe lângă anuala paradă de Crăciun, Rogier van der Heiden, light designer recunoscut şi chief de­sign officer al Philips, să pună într-o lumină cu totul specială unul dintre faimoasele poduri mobile (Magere Brug, adevărat icon al oraşu­lui).

Text: Ioana Păunescu
Foto: Janus van den Eijnden, Thomas Léonard & Ana Avram, Mihai Baba, Daiana Folea

Evenimentul a luat, an de an, amploare, cuprinzând din ce în ce mai multe spaţii ur­ba­ne astfel încât, în 2012, Amsterdam devine gazda primei ediţii a Light Festival – un spectacol inedit, al cărui punct forte este, în mod incontestabil, oglinda de apă a nenumăratelor canale, în care luminile par să prindă o altfel de viaţă. Tehnic vorbind, Amsterdam Light Fes­tival este un concurs care „pune accentul pe latura sustenabilă, iar proiectele sunt high-tech, interactive şi smart”, comentează organizatorii.

Tema acestei editii a fost „Oraşul strălucitor” şi multe din instalaţii par a fi parte integrantă a oraşului: unele complimentează ima­gi­nile iconice ale Amsterda­mului – poduri, canale sau veliere, altele fac referire la spaţiul construit în sine. Aceasta este şi cazul House of Cards, un castel din cărţi de joc supradi­men­sionate, proiectat de arhitecţii Merav Eitan şi Gaston Zahr (OGE Group, Israel) şi realizat din 125 de box-uri luminoase de a­proa­pe un metru lungime, aranjate într-o struc­tură mo­dulară metalică, înaltă de cinci metri, a cărei scară face ca instalaţia să pară foarte aproape de o casă veritabilă. House of Cards beneficiază şi de o imagine inedită: o combinaţie de grafică specifică şi de personaje fantastice desenate, în stil stencil sau graffiti, de artişti şi grafferi special invitaţi de către autori.

Podul de lumina    

Capitala Olandei are mai bine de 1 200 de poduri peste nenumăratele sale canale, astfel încât putem considera acest tip de structură ca fiind cel mai important, mai emblematic şi mai utilizat element arhitectural, practic conectorul dintre diferitele părţi ale oraşului. Instalaţia Light Bridge celebrează „două caracteristici esenţiale, chiar dacă separate, ale Amsterdamului – strada şi canalul”, explică autorul, designerul olandez Frank Tjepkem, şi este o oglindă abstractă a acestui tip de dinamică urbană. Punctul de plecare al instalaţiei sunt becurile folosite în mod curent, în întreg oraşul, pentru iluminarea arcurilor podurilor, cărora designerul le-a adăugat, pe lângă compoziţia formală dinamică, şi o latură interactivă: efectele de lumină şi culorile diferite sunt tot atâtea răspunsuri la mişcările din jur – ale apei şi deopotrivă, ale traficului străzii.  

Bubbles, bubbles…    

Light designerul francez Géraud Périole s-a specializat în iluminarea clădirilor istorice şi a spaţiilor publice. Începând din 1991, a realizat numeroase proiecte iar instalaţiile lui au fost prezentate în cadrul mai multor evenimente europene similare, printre care şi Arbres et Lumieres, din Geneva, sau Fête des Lumieres, din Lyon. Pentru cercurile luminoase suspendate deasupra Herengrachtului, tema nu are legătură cu iluminarea valoroaselor clădiri de pe mal, ci doar cu puterea imaginii, cu efectele de lumină şi cu oglinda apei canalului. Effervescence are o structură simplă: o serie de cercuri luminoase sunt suspendate de cabluri ataşate, la rândul lor, de copaci, pentru a forma un plan suspendat care (poate datorită elementelor, poate datorită ansamblului sau poate şi datorită numelui) pare să trimită cu gândul la bule de şampanie, de săpun, de ciocolată…  

Cerc, arc, infinit    

Conceput de arhitectul olandez Rob van Houten, Circle of Life, este, după des­cri­erea lui, „o sculptură luminoasă de tip bandă Möbius” (numele matematicia­nului August Ferdinand Möbius este în special legat de această suprafaţă specială sub formă de bandă – buclă conti­nuă, infinită). „Este întruchiparea in-teracţiunilor reciproce ale vieţii, tot aşa cum Oraşul este o reprezentare a in-teracţiunilor sociale. Cele trei feţe ale cercului sunt continue, astfel încât o singură suprafaţă realizează câte o formă tridimensională.” Circle of Life e ampla­sat, ca un arc luminos (şi, dacă e să lu­ăm în calcul reflexia în apă, ca un semn al infinitului) pe podul îngust care lea­gă două dintre canalele centrale ale Am­sterdamului, Brouwersgracht şi He­rengracht. Culoarea schimbătoare e, de asemenea, răspuns la mişcarea pe ca­re senzorii instalaţiei o transmit benzii de LED (care rămâne, în repaus, albă).  

A doua luna    

Este evident faptul că instalaţia celor de la Barstow este doar o sferă pictată manual în nuanţe electrice de bleu şi verde (deşi, privită de aproape, este un obiect cu un pattern complex şi ciudat). Chiar dacă considerabil mai mic – are doar şase metri diametru faţă de 3 475 de kilometri – balonul intitulat Moonburn, pus pe acoperişul clădirii Operei Naţionale, pare să fie chiar mai mare decât luna reală conturând, pe cerul Amsterdamului, ceva diferit: un spectacol. Latura de show off este, de altfel, definitorie pentru Barstow. Steven Bos, Susan Lanting şi Gover Meit şi-au ales numele după Fear and Loathing in Las Vegas (localitatea Barstow este ultima oprire înainte de halucinantul Vegas şi face parte din fraza de deschidere a filmului, respectiv a cărţii), iar instalaţiile şi lucrările lor pun accentul pe şoc vizual, pe realităţi alternative, deformate şi deformabile.    

HOLOGRAMA, Ghost Ship

Pentru finalul acestui scurt periplu, am ales o instalaţie semnată de patru arhitecţi din Cluj, Alba şi Sibiu, care formează VisualSKIN, un studio de video mapping şi de „fun” arhitectural, după cum se autodefinesc. Proiectul lor, Ghost Ship, a fost una din cele 33 de propuneri mate-rializate în urma concursului (la care au participat aproximativ 1 000 de proiecte).

„Ghost Ship este spiritul tuturor vaselor cu vele din se­colul al XVII-lea şi, în special, al miilor de vase de canal rămase anonime, dar care au fost esenţiale pentru funcţionarea Olandei la acea vreme”, povesteşte Mihai Baba. Instalaţia este realizată din 4 pompe de apă dispuse pe 4 pontoane plutitoare, plus 3 proiectoare, amplasate pe mal. Cele 4 pompe alcătuiesc două cortine de apă, adică două planuri perpendiculare: unul longitudinal, de 24 de metri lungime cu 12 înălţime, şi altul transversal, de 6 metri lăţime cu 9 înălţime. Pe aceste planuri, cele 3 proiectoare desenează, din lumină, un canal jacht istoric, mai precis o vedere laterală şi una frontală, la scară aproape 1:1.

„Deşi ne ocupăm în principal de proiecţii cartate (video mapping), am hotărât ca, pentru Amsterdam, să ne adaptăm specificului. Am observat că, la ediţiile anterioare, au fost prefe-rate obiectele fizice, palpabile, aşa că am ales să folosim apa şi luminile de teatru (followspots) cu gobo-uri (mici discuri metalice decupate).” Instalaţia este gândită în principal pentru cei care o văd din barcă, urmând ruta Water Colors a festivalului: „Iluzia de tridimensionalitate apare atunci când punctul de vedere se roteşte în jurul intersecţiei celor două planuri verticale. Pe măsură ce privitorul se deplasează în jurul instalaţiei, vede tot mai puţin din proiec­ţia frontală şi tot mai mult din cea laterală. Având în vedere transparenţa ecranelor de apă, cele două vederi se completează pentru a crea o siluetă difuză, tridimensională. Apoi, şi vântul joacă un rol important: cele trei lumini proiectează imagini statice şi, pentru a anima imaginea, ne-am asumat, încă de la început, efectul vântului asupra cortinelor de apă. Atunci când nu bate deloc, liniile vasului sunt clare, dar imaginea e plană. Atunci când bate cu putere, vasul devine difuz, însă dobândeşte volum.”