Arhitectură din pământ: o școală difuză pentru refugiați

Emergency Architecture & Human Rights – EAHR s-a angajat să construiască o sală de clasă sensibilizând publicul la nevoia urgentă de educație în satul Za’atari din Iordania, aflat în vecinătatea unei tabere de refugiați sirieni.

În timpul unei călătorii de cercetare la Za’atari, Michele Di Marco, membru EAHR, s-a întâlnit cu Kotaiba Alabdullah, care este el însuși refugiat sirian și fondatorul grupării pentru schimbare. A decis intevenția unei școli difuze – mai multe clase inserate în diferite locuri. Pe lângă faptul că va găzdui mai mulți elevi, sala de clasă propusă a fost proiectată pentru a face față condițiilor climatice dure, dar și pentru a oferi un mediu acustic potrivit, sporind concentrarea elevilor.

Construirea unei școli permanente din materiale precum cărămida și betonul nu e posibilă deoarece ar fi prea costisitoare, iar drumul copiilor către școală ar lua mult timp și ar fi periculos pentru mulți. În schimb, ideea unei școli difuze – prin răspândirea sălilor de clasă în întreaga zonă – reduce distanțele de călătorie spre clasă, iar utilizarea materialelor locale diminuează semnificativ costurile.

Combinând formele vernaculare asemănătoare unui stup cu SuperAdobe, o tehnică de construcție a arhitectului iranian Nader Khalili, s-a dezvoltat un mod de a construi ieftin și rapid. Caracteristica low-tech rezidă în lucrul cu forme și materiale familiare refugiaților. Aceasta a permis arhitecților să invite rezidenții taberei să se alăture efortului de construcție. În iulie anul trecut, când echipa EAHR a sosit la Za’atari, au fost întâmpinați cu ostilitate de mulți localnici suspicioși, însă începerea construcției clasei și discuțiile cu locuitorii au dizolvat temerile.

Prima dintre clasele EAHR exprimă o arhitectură capabilă să favorizeze rezistența în situații vulnerabile.

Confruntată cu un mediu deșertic dur – caracterizat prin veri fierbinți și ierni reci – și inspirată de moduri de edificare locale, echipa de proiectare EAHR a ales o construcție în formă de stup, transformând limitarea metodelor de construcție într-unul dintre punctele forte ale proiectului. O „amprentă” sau un factor-cheie al activității arhitecților rezidă în frumusețea aparte a propunerilor făcute – alcătuirea clasei, în acest caz, satisface atât exigențe durabile, cât și de eficiență și își mărturisește frumusețea unei forme făcute din pământ.

Din punctul de vedere al izolației termice și al costurilor, construcția are un comportament mult mai bun decât corturile, exasperantele foi de metal ondulat și blocurile de ciment. Într-o zi fierbinte de vară, temperatura din clasă este cu aproximativ 6 sau 7 grade mai mică decât în exterior, iar iarna rămâne cu 5 grade mai ridicată. Forma cupolară face aluzie la casele din vii din zona Alep și Homs, de unde vin mulți refugiați. Imaginea clasei oferă și evocă sentimentul de acasă, stabilind o rezonanță nostalgică.

Formată din pungi textile lungi umplute cu pământ, care se întind unele peste celelalte, structura de compresie este tencuită cu noroi. Tehnica amintește de celebra Moschee Mare din Djenné. Um Sultan, o locuitoare în vârstă din sat, a susținut ideea construirii clasi din pământ: „Obișnuiam să fac tencuielile pentru casa noastră în fiecare an”, spune ea. „Am folosit în principal pământ și apă și le-am amestecat cu paie. Aportul de paie face compoziția mai rezistentă, mai ales când plouă.”

Puterea demersului EAHR constă în abordarea socială, implicând locuitorii în construcție și sporind astfel competențele locale, dar mai ales cultivând un sentiment de proprietate prin justa apropriere încă din construcție. Odată ce refugiații s-au alăturat proiectării și construirii sălii de clasă, au realizat rapid faptul că această clădire ar fi mult mai bună decât școala actuală. Cel mai important este că aceștia construiau cu un scop înalt. După cum a afirmat unul dintre muncitorii sirieni: „Am construit școala în doar 10 zile; am făcut-o pentru viitorul copiilor noștri.”

Un grup de profesori sirieni și iordanieni, împreună cu o mână de străini care predau limba engleză, sunt angajați acum de școală, astfel încât 25 de copii pot fi învățați în orele de dimineață și după-amiază. Elevii învață să citească și să scrie în limbile arabă și engleză, dar și matematică. Seara, adulții folosesc școala, 15 femei participând la cursuri de alfabetizare de trei ori pe săptămână. Acum, când mulți dintre copiii Za’atari au început să frecventeze școala, chiar și adolescenții vin, curioși de această nouă prezență în mijlocul lor.

Sala de clasă a devenit cunoscută sub numele de „școala frumoasă”, iar ariei din jurul acesteia i se spune „zona Dome”, un spațiu gol folosit acum ca loc de joacă și punct de întâlnire pentru toate vârstele. Colaborarea în construcția clasei a insuflat un sentiment de proprietate și de mândrie. Cu o întreținere atentă, sala de clasă ar putea dura 20 de ani, deși o tabără de refugiați nu ar trebui să fie concepută ca o așezare permanentă.

Filosoful italian Giorgio Agamben susține că: „tabăra este spațiul deschis unde excepția devine regulă”, în timp ce Hannah Arendt observă condiția refugiaților, afirmând că oferă avantajul unei lumi deschise, fără restricții și drepturile națiunilor care îi ignoră, încurajând o viziune de avangardă a refugiaților. În calitate de refugiat, ea a reținut în mod inerent capacitatea lor de rezistență și inventivitate.

Deși clienții lor au resurse minime, arhitecții EAHR nu văd de ce oamenii cărora le sunt destinate proiectele lor nu ar trebui să beneficieze, ca oricare alții, de calitățile înălțătoare ale clădirilor proiectate.

_______

Sursa: EAHR  classroom, articol semnat Katrine Bech Taxholm, publicat în numărul curent din AR – Architectural Review a cărui temă este „power and justice”
EAHR – clasa pentru refugiați
Arhitectură: Emergency Architecture & Human Rights – EAHR
Echipa de proiect: Jorge Lobos, Michele Di Marco, Martina Rubino, Amalie Gernow, Andrea Maggiolo

Descoperă și alte metamorfoze ale arhitecturii din pământ
în DOSARUL tematic din noul igloo #184