Arhitectura în obiectiv: Arthur Țințu

Ne acordăm prilejul unei noi plimbări fotografice din seria Arhitectura în obiectiv, atât în cadre urbane, cât și în natură, grație viziunii arhitectului și fotografului de arhitectură Arthur Țințu. Care, între timp, s-a apucat serios de gătit și căruia, îi lipsesc, ca nouă tuturor, mai ales drumurile…

Arthur Tintu

Cum ți-ai adaptat modul de lucru la realitatea pe care o experimentăm cu toții?
Din fericire, cel puțin până acum, pot spune că nu m-a afectat prea mult. Există evident o schimbare la nivelul rutinei zilnice pe care o aveam, dar legat de natura muncii în sine, în linii mari, lucrurile au rămas cam la fel. Evident, am făcut tot posibilul să limitez la maximum expunerea și interacțiunea cu oamenii. Astfel, am renunțat să mai merg la birou și m-am instalat cu punctul de lucru acasă. De asemenea, am renunțat la orice fel de alte întâlniri cu colegi, prieteni, rude, etc. și la orice alt fel de interacțiune neesențială.

Am ieșit, și tot așa ies și acum din casă, doar pentru anumite tipuri de activități de strictă necesitate, cum ar fi cumpărături (atunci când mai epuizez anumite resurse), unele activități administrative și/sau pentru acele shooting-uri foto care nu pot fi amânate. În rest cred că sunt suficient de bine asigurat cu produse alimentare și de uz casnic, astfel încât ieșirile, și astfel expunerea, să fie limitate.

Unul dintre efecte, poate amuzant dar și foarte practic în același timp, este că am început să și gătesc destul de mult. Este o activitate cu care cochetam de ceva vreme și înainte de începerea pandemiei, dar pe care, volens nolens, am ajuns să o dezvolt ceva mai mult în această perioadă. ☺ Și trebuie să recunosc că, cel puțin pe moment, având în vedere și faptul că sunt un novice într-ale artei culinare, mă concentrez doar pe aspectele pragmatice legate de asigurarea unui gust adecvat. Dar nu exclud situația în care, în momentul în care gustul nu va mai fi o incertitudine, să mă axez și pe latura estetică a preparatelor, apelând poate în final și la realizarea unor sesiuni foto specifice. 🙂

Ce îți lipsește cel mai mult ?
Cred că drumurile pe care le făceam cu diverse ocazii, în diverse locuri. Și nu cred că îmi lipsesc atât activitățile în sine, care motivau aceste deplasări, ci faptul că mai schimbam peisajul și anturajul, că nu eram atât de static. Cred că imobilitatea și monotonia sunt stările care au cel mai puternic impact asupra stării de spirit, și chiar de sănătate, a oamenilor. În egală măsură și lipsa de interacțiune umană directă este un factor descurajant. Nu degeaba pedeapsa universală aplicată oamenilor atunci când greșesc mai grav în societate, este încarcerarea, care implică privarea de libertate de deplasare și de interacțiune cu oamenii (în special cu cei dragi). Iar toate acestea, în linii mari, se traduc prin exact acele efecte amintite mai sus.

Proiecte, expoziții, albume: ce planuri amânate sau nu abia aștepți să ataci când vom depăși situația actuală?
Hmm, nu cred că am anumite proiecte profesionale pe care să le plănuiesc în mod expres în momentul de față, iar asta din două motive. Unul este pentru că focusul va fi pe unul dintre proiectele personale, legate de casa proprie, iar celălalt motiv este legat și de incertitudinea dată de situația actuală, și în special de durata acesteia și consecințele ce vor urmă de aici. E greu să planifici ceva, în special din punct de vedere profesional, în condițiile în care, cel puțin pe moment, nu se prevede o dată certă pentru revenirea la normalitate. Așa că, până la noi ordine, mă văd nevoit să mențin această stare de „avarie” pe termen nedefinit. Pe moment, sunt mulțumit că am suficient de mult de lucru cât să mă țină ocupat în această perioadă. Abia după ce voi finaliza proiectele fotografice în curs, dar și în funcție de condițiile de la momentul respectiv, mă voi putea concentra pe ceea ce va urma. Rămâne de văzut.