Arhitectura în obiectiv: Vlad Eftenie

Nu există nimic ce nu poate fi rezolvat grație unei plimbări, se zice. Iar plimbarea vituală pe care ne-o propune arhitectul și fotograful Vlad Eftenie prin București, Paris sau Berlin este, în aceste zile, un prilej binevenit de a ne relaxa, virtual, ochii și mintea.

Cum se transpune tema efemer-permanent în fotografiile tale?
Timpul este unul dintre „ingredientele” magice ale fotografiei, alături de Spațiu, Lumină și Emoție. Ca ființă trecătoare, omul și-a dorit din vremuri imemoriale să fie nemuritor, să zboare, să fie în mai multe locuri în același timp. Dacă inventica și fizica cuantică au aflat soluții pentru ultimele două teme, se pare că pentru prima dintre ele, între construirea masivelor piramide egiptene unicat și inventarea fotografiei, acolada peste timp a reușit să aducă fotografia în mâinile tuturor, ca remediu pentru anxietatea pe-trecerii în lume. Dar și ca oglindă a bucuriei transformării timpului în amintire palpabilă, în experiență posibil de repovestit și retrăit oricând, cu o imagine în fața ochilor. Concilierea contrastelor și crearea unei alchimii irepetabile sunt câteva din caracteristicile fotografiei.

Totul trece, sub incidența curgerii timpului. Arta se opune, transformând efemerul în instanțe cu iluzia permanenței. Impactul emoțional poate fi accentuat prin contrast. Umbră și lumină, apropiat și îndepărtat, cald și rece, static și dinamic. Echilibrul și armonia părților, puse în operă prin contrast, poate fi o „rețetă” pentru imagini cu impact. Arhitectura devine cadru cotidian prin prisma prezenței oamenilor, a utilizărilor diverse și a comportamentelor. Cadrul cotidian suprapune o infinitate de straturi ale realității, fiecare oglindindu-se în celelalte. Cotidianul presupune însă rutină, aceasta scade vigilența, aduce cu sine previzibilul, ordinea, îndepărtează posibilitatea de evoluție a „întâmplării”, pentru siguranța atât de reconfortantă. Aici intervine întâmplarea și imprevizibilul, în jocul lor efemerul devine un liant care conferă o poezie absolut minunată a evoluției echilibrate.

Efemerul devine o componentă esențială în activitatea fotografului-observator atent, care transformă trecerea, irepetabilul, în obiect de contemplare atemporală, în imagini. Cred în acest joc al contrastelor și al atenției acordate pe undă invizibilului pasager, infinit în bucuria cu care desenează echilibrul lumii, între consumare și împietrire. Căci ce sunt pietrele, dacă nu obiecte care nu au știut să se consume la timpul potrivit, poate… Împrietenirea cu efemerul te aduce mai aproape de secretul vieții, al lumii, cu atât mai mult cu cât arhitectul ar trebui să asimileze exemplar tema trecerii, opunându-i însuși obiectul activității sale.

Fotografia care are ca subiect jocul echilibrat și armonios al contrastelor se poate apropia mai ușor de o esență a vieții, poate fi mai credibilă și conferă o bucurie lăuntrică a contemplării asumate. Jocul concomitențelor, presentimentul clipei viitoare, armonizarea cu vibrația născută din jocul întâmplării, aflarea echilibrului prin convergența acestor elemente ce definesc o instanță irepetabilă a realității, prin consumare spontană – dau naștere „Momentului de grație” în fotografie.

Cum ți-ai adaptat modul de lucru la realitatea pe care o experimentăm cu toții?
Am amânat toate cursurile, workshopurile și seminariile, conferințele, tot ce înseamnă întâlnire și deplasare. Am renunțat desigur la ieșirile zilnice pentru observat și fotografiat orașul, Cei 25k de pași au devenit 2k, prin casă. Asta e partea mai puțin bună, căreia ne supunem cu toții. Partea bună e că am câștigat timp pentru activitățile statice, lucrul cu arhivele foto, redactarea cărții de teorie și filosofie a fotografiei pe care o am de ceva vreme în pregătire. Lucrul cu studenții continuă on-line, învăț să umblu cu programe noi de conectare în grup. Activitatea de proiectare continuă în background, tot prin mijloace on-line.

Proiecte, planuri, expoziții, albume: ce planuri amânate sau nu abia aștepți să ataci când vom depăși situația actuală?
Aștept să pot relua călătoriile și plimbările zilnice. Nu trec printr-o criză existențială de descoperire a minunilor vieții simple sau a rămânerii cu mine însumi, fac asta ca mod de viață în fiecare zi, de ceva vreme. Încerc să păstrez gândirea clară și pozitivă, să mă organizez eficient, să înțeleg ce ni se întâmplă și cum ne schimbă toate aceste evenimente dramatice. Încerc întotdeauna să mă înțeleg, să mă ascult, să înțeleg oamenii de lângă mine, mersul societății. Lumea nu prea are stare de a consuma artă și filosofie atunci când se confruntă cu probleme grave, legate de siguranța traiului sau de supraviețuire. Aștept să aflăm un final al dramei sociale și să ne recâștigam nevoile complexe, în timp. Sper să nu ne pierdem umanitatea și blândețea. Din contră, sper să le accentuăm, să devenim mai buni, într-un final fericit.

***

Mai multe despre efemer-permanent în arhitectură puteți descoperi în igloo #194 (februarie-martie 2020)