Astrup Fearnley Musset, Oslo
Muzeul de Artă Contemporană Astrup Fearnley din Oslo face parte din cel mai nou ansamblu rezidenţial, de afaceri şi cultural dezvoltat în capitala Norvegiei: Tjuvholmen Icon Complex a transformat zona vechiului port, inaccesibilă înainte, într-o destinaţie în vogă pentru locuitorii şi vizitatorii oraşului. Situat la capătul bulevardului care leagă Primăria de malul mării, Muzeul Astrup Fearnley ocupă partea cea mai avansată a falezei, ieşind în largul fiordului Oslo ca o prelungire dinamică a cartierului.
Muzeul, opera maestrului Renzo Piano, cuprinde trei corpuri de clădire, dintre care două sunt amplasate pe mal, iar al treilea este construit pe o insulă artificială în mijlocul apei. Cele trei corpuri sunt înconjurate de cursive şi terase care permit vizitatorilor accesul până în imediata apropiere a apei. Primele două corpuri, amplasate pe mal, adăpostesc colecţiile permanente, în timp ce al treilea corp, situat în mijlocul apei, este destinat expoziţiilor temporare şi beneficiază de un parc în aer liber şi de o plajă deschisă vizitatorilor. Conceptul care a stat la baza acestei volumetrii este transformarea muzeului într-un mic oraş, în care arta poate fi contemplată în acelaşi timp cu natura, din parc, de pe apă, de pe plajă, de la mesele cafenelei din holul principal, materializând mesajul artei contemporane: departe de a fi o expoziţie statică rezervată contemplării, ea participă activ la viaţa cotidiană, atacă o problematică diferenţiată şi complexă, ancorată în lumea de azi.
Corpurile sunt legate între ele prin pasarele şi poduri, circulaţia fiind posibilă atât la nivelul etajului întâi, cât şi perimetral clădirilor, la nivelul apei. Insula muzeului este dublată de o peninsulă mai mică, situată între muzeu şi portul de iahturi, amenajată ca parc, de pe care se poate percepe în toată splendoarea volumetria clădirii şi relaţia acesteia cu fiordul. Un pod pietonal face legătura între cele două peninsule, permiţând continuarea promenadei spre port. La partea superioară, o copertină vitrată cu dublă curbură acoperă şi unifică volumele celor trei clădiri. Arcele din lemn lamelat, stâlpii metalici zvelţi, vopsiţi în alb, tiranţii din cabluri metalice şi finisajul din lemn al faţadei cu patină argintie specifică expunerii la apă pe o durată îndelungată fac referire directă la simbolurile navale şi ancorează clădirea puternic în contextul fiordului şi al portului de ambarcaţiuni din vecinătate. Între copertină şi învelitorile vitrate ale celor trei volume de expunere există un spaţiu de întreţinere înalt de 1,50 m, care serveşte ventilaţiei naturale şi răcirii luminatoarelor pe timp de vară, în timp ce pe timpul iernii acest spaţiu este închis, funcţionând ca o termoizolaţie suplimentară în faţa climei aspre a Norvegiei. La nivelul parterului, pereţii sunt complet vitraţi, permiţând privirii să străbată clădirea, până la orizontul mării; cafeneaua se deschide, de asemenea, spre parcul şi plaja amenajate pe insulă. Etajele superioare adăpostesc sălile de expoziţie pe mai multe niveluri, iluminate zenital, şi au pereţii plini, pentru a servi drept fundal colecţiilor. Corpul de clădire principal, situat pe mal, cuprinde un parter înalt destinat expoziţiei şi cinci niveluri de birouri, în timp ce corpul de pe insulă are două niveluri de expunere cu înălţimi libere mari, cel de deasupra fiind în supantă faţă de primul. În acest fel, întregul volum al muzeului beneficiază de lumina de sud, care străbate cele două straturi vitrate şi oferă o excelentă însorire zenitală pentru obiectele expuse.
Muzeul cuprinde zece galerii, fără a lua în calcul lobby-ul şi sala de conferinţe, care sunt utilizate uneori tot ca spaţii de expunere. Volumul descreşte de la corpul de birouri până la corpul de pe insulă, urmărind logica spaţială a oraşului: în timp ce corpul amplasat pe mal are o înălţime comparabilă cu cea a clădirilor de pe chei, cel dinspre parcul-plajă descreşte până la nivelul solului, făcând parte din peisajul natural şi întreţinând un climat favorabil relaxării în aer liber, fără ca utilizatorii să se simtă apăsaţi de prezenţa clădirii.
Ingeniozitatea şi eleganţa cu care Renzo Piano rezolvă problemele puse de o clădire de 13 600 mp, împărţind-o în volume de gabarite mai mici care oferă oraşului mult mai mult decât exista înainte de inserţia acesteia – promenade, cursive, poduri, parcuri, plajă şi golf de înot, canale navigabile pentru bărci şi canoe, perspective spectaculoase asupra fiordului şi malului demonstrează preocuparea extraordinară a arhitectului pentru destinatarii proiectului – locuitorii oraşului Oslo, care, în afara unui obiect de arhitectură cu design avangardist, au câştigat o nouă zonă accesibilă tuturor, devenită deja „must-see” pentru toţi cei care vizitează capitala.