Atelierul de locuit
Ce se întâmplă atunci când un proiect porneşte, încă de la prima discuţie, de la două premise stilistice diametral opuse? Forme neregulate, decoraţiuni exterioare de inspiraţie gaudiană, biomorfism decorativ sau linii drepte, volumetrii simple de inspiraţie modernistă, totul juxtapus unei istorii proprii a casei existente pe teren. Încercarea de le reuni în acelaşi proiect poate avea rezultate neaşteptate….
Locuinţa unifamilială pe care o prezentăm a fost rodul unui dialog inedit între soluţiile spaţiale, funcţionale şi estetica epurată propuse de Republic of Architects şi preferinţele decorative ale beneficiarilor, impresionaţi de exuberanţa lucrărilor lui Hundertwasser. Cu o suprafaţă desfăşurată de 200 mp, clădirea a luat naştere în urma supraetajării construcţiei parter existente, fostă anexă a casei vecine. Amplasarea volumului pe teren (în formă de „L” întors) cu o retragere mare de la stradă a permis obţinerea unei zone intermediare între spaţiul public şi cel privat, căutată de arhitecţi în special pentru proiectele rezidenţiale. Parcurgând traseul de acces spre locuinţă, percepţia vizuală se mută treptat de la una de ansamblu a celor două clădiri – corpul proiectat şi cel vecin formând, de fapt, un singur obiect – la una de proximitate, de unde pot fi observate detaliile exterioare.
Clădirea are un calcan aproape pe întreaga faţadă de sud şi pe o mare suprafaţă a parterului spre est, de aceea arhitecţii au căutat deschiderea spaţiilor interioare către cele două laturi rămase libere. Vitrajele ample îmbracă şi zonele de colţ, spaţiul de zi şi dormitorul matrimonial beneficiind astfel de o dublă orientare spre vecinătăţile îinverzite, cu locuinţe de joasă înălţime, ferite de forfota capitalei. Faţada principală este marcată printr-un element de tip fronton şi o copertină care protejează accesul propriu-zis. În aceeaşi idee, terasa din spate se decupează din volumul casei şi generează o zonă umbrită.
Arhitecţii au vrut să păstreze spaţialitatea şi iluminarea naturală generoasă a fostului atelier, lăsând spaţiul interior cât mai liber cu putinţă, menţinând vitrajele mari, cel puţin pentru zona parterului. Livingul, bucătăria, zona de luat masa (cu posibilitate de delimitare totală sau parţială prin intermediul unor uşi culisante), biroul, un grup sanitar şi camera tehnică cu acces din exterior se compun la parter într-un spaţiu deschis, flexibil, având un centru fix de greutate: bucătăria. Zona de vestibul este delimitată de living printr-un corp înalt de mobilier. Scara cu vang metalic lateral şi trepte de lemn încastrate, fără contratreaptă, are un rol special în compoziţia interioară, zona aferentă acesteia fiind supradimensionată conform cerinţei beneficiarilor. Deschiderea pe două niveluri şi luminatorul amplasat în partea superioară creează un accent vertical la interior şi asigură legătura cu exteriorul chiar şi în zona de calcan. O altă consecinţă a acestei opţiuni ar fi faptul că holul tip culoar de la etaj, de-a lungul căruia sunt distribuite două dormitoare, baia cu acces separat şi dormitorul matrimonial, nu este perceput ca un spaţiu închis, claustrofob.
La interior domină liniile drepte, delimitările clare, suprafeţele simple, albe (pereţi, tavane) sau deschise la culoare (tâmplărie interioară, parchet), pe care se proiectează punctual piese de mobilier (fotolii living şi birou), corpuri de iluminat (zona de luat masa) cu notă vintage sau design modern (iluminat zona scării). Sunt inserate şi nuanţe mai închise de lemn: grinzile din dormitorul matrimonial, ce urmăresc linia acoperişului, treptele scării, placarea teraselor, gardul de împrejmuire a curţii, pe care se proiectează verdele gazonului. Fantezia decoraţiunii exterioare pătrunde şi la interior: pardoseala din zona de vestibul, placarea blatului de lavoar din băi.
Mozaicul ceramic realizat de un artist plastic după designul propriu se aşază pe suportul alb al clădirii, pe care îl preia ca şi culoare dominantă în desenul compoziţional. Decoraţia, deşi suprapusă fizic logicii faţadei, se dezvoltă independent într-un dialog minim cu volumetria – frontoanele sunt marcate prin decoraţie, fără a accentua însă printr-o limită clară linia ascendentă a acoperişului. Astfel, se delimitează clar cele două viziuni – cea a arhitectului şi cea a artistului – care printr-o suprapunere frustă, nemediată se îmbogăţesc reciproc prin ineditul situaţiei.
