fbpx

AWAKE: festivalul-boutique pentru corp, minte și suflet

Vara este despre zile și nopţi în aer liber. Pentru iubitorii aventurilor culturale de weekend și nu numai, prezentăm în continuare atmosfera deosebită a unui festival ce deschide în luna august porţile unui domeniu fermecător pe malurile Mureșului. Vastul parc englez cu plante exotice devine o impresionantă galerie outdoor pentru spectacole de muzică, teatru, film și expoziţii de artă. Echipa EMAGIC ne-a dezvăluit câteva dintre experienţele și surprizele pregătite pentru ediţia din acest an.

Cum se inspiră reciproc domeniul baroc și festivalul AWAKE?

AWAKE este primul și cel mai așteptat festival boutique din România. Inspirat din inima Ardealului, AWAKE te așteaptă pe spectaculosul domeniu Teleki din Gornești, Mureș. În 2019, evenimentul se desfășoară timp de 4 zile, între 15 și 18 august. Inovator și multidisciplinar, AWAKE este construit pe alchimia dintre fabulosul domeniu Teleki, muzică, arte vizuale, workshopuri și speakeri inspirationali, cinema și teatru în aer liber, biblioteca de la umbra platanilor seculari. Un fenomen cultural într-un spaţiu artistic complet, o experienţă intensă, vibrantă și contemporană. Tema festivalului AWAKE3 este #BohemianBlast, un manifesto dedicat minţilor libere, creative și boeme.

Experienţe #BohemianBlast?

Experienţele sunt pentru momentele diferite ale zilei, fie că sunt chill, fie că sunt thrill. AWAKE este despre mind, body & soul prin: biblioteca în aer liber Forest Library (creată și în amintirea primei biblioteci din România, cea fondată de familia Teleki), Serenity Meadow (zona de relaxare), Cinema and Theater Under The Bridge, workshopurile și speech-urile inspiraţionale de la scena Feed Your Mind, muzica de pe cele 3 scene principale ale festivalului (Main Stage, River Stage, Castle Lounge), accesoriile din Bazarul festivalului și multe, multe alte surprize.

Un concert, o peliculă și o instalaţie de artă de neratat?

ARTDOOR în acest an devine o bienală, invitând atât artiști locali, cât și internaţionali să expună alături de câștigătorii competiţiei tradiţionale din fiecare an. Până atunci, galeria lucrărilor expuse în aer liber la AWAKE1 și AWAKE2 este disponibilă online pe artdoor.awakefestival.ro. Filmele vor fi în toate cele 4 zile de festival la Cinema Under The Bridge, fiind curatoriate în parteneriat cu TIFF. Muzica este diversă pe cele 3 scene ale festivalului. Un mix de indie, grime, electronic, rock, punk, drum and bass, hip-hop și house.

Material apărut în Banchiza Urbană 13 / vară 2019

cop_bu13_shop

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0