fbpx


White November igloo

Baluştri

La orice depozit improvizat de materiale de construcţii, pe site-uri încropite în grabă, cu poze grandioase, la porţile unor gospodării din întreaga ţară, alături de o diversitate impresionantă de pitici de grădină şi siluete colorate, poţi găsi astăzi baluştri. Gri sau albi, masivi şi câteodată deformaţi, prost finisaţi, au ajuns să reprezinte în „imaginarul“ popular garanţia unei construcţii de vază, vorbindu-ne despre „statutul social“ al proprietarului. Până la decadenţă, a existat însă o istorie…

Text: Viorica Buică
Foto: Cosmin Dragomir

Balustrul sau stâlpul de balustradă este o coloană mică şi scundă sau o pilă de plan circular sau pătrat. Baluştrii sunt câteodată simetrici doar în raport cu axa lor, alteori şi raportând partea superioară la cea inferioară. Adeseori, construcţia lor este asemănătoare cu aceea a candelabrelor sau a hermelor (suporturi de tipul unui pilastru sau stâlp, a căror trăsătură caracteristică este îngustarea spre partea inferioară, asemeni unei piramide răsturnate). Din punct de vedere stilistic, balustrul are trei diviziuni: soclul, o parte mediană şi o placă acoperitoare, cu subdiviziunile ei.

Denumirea de „balustru“, care la noi a ajuns pe filieră franceză, este de origine italiană, realizându-se o analogie cu floarea de rodie („balaustra“). Cele mai vechi reprezentări ale baluştrilor se pare că ar fi basoreliefurile înfăţişând palate asiriene, unde erau folosiţi ca balustradă pentru ferestre şi se inspirau din stilistica ordinului ionic. Cei mai mulţi dintre istorici sunt de părere că baluştrii nu au fost cunoscuţi nici de greci, nici de romani, făcându-şi apariţia ca element de ornamentaţie bine individualizat de-abia în secolul XV (se presupune însă că ar fi existat nişte precedente gotice). Renaşterea italiană i-a consacrat: după ce Giuliano da Sangallo a folosit din plin baluştri pentru Villa Medici din Poggio a Caiano, elementul a fost preluat de Bramante şi Michelangelo (acesta fiind, în opinia istoricului Wittkower, primul care a folosit balustrul cu forma simplă de vază).

Urmând exemplul Renaşterii, timpurile moderne folosesc baluştri dispuşi în şiruri, ca parapet, balustrade de rampă, balcoane, atice şi scări. Acolo unde baluştrii trebuie să urmeze cursul unei scări, fie că soclul şi placa acoperitoare sunt tăiate oblic, fie că orizontala baluştrilor urmează linia oblică a rampei scării (această ultimă soluţie, adoptată în fazele de decadenţă ale Renaşterii, nu se justifică stilistic, neputând fi întrebuinţată decât la piesele de plan pătrat sau dreptunghiular). O varietate mai mare de forme poate fi obţinută prin folosirea pe acelaşi balustru atât a elementelor pătrate, cât şi a celor cilindrice. Mai trebuie menţionat că balustrul este folosit şi în mobilier (fiind de altfel considerat reper pentru identificarea unor curente stilistice).

În România, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, cele mai multe clădiri, atât publice, reprezentative pentru înfăţişarea oraşului, cât şi private, au adoptat eclectismul apărut în Franţa, alegând părţile convenabile din toate stilurile preexistente. Faţadele acestor clădiri sunt (extrem de) ornamentate, printre elementele privilegiate numărându-se şi baluştrii, cel mai adesea grupaţi, cu o varietate aproape ameţitoare de forme şi detalii.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0