Banchiza Urbană: 23 – 29 iulie în București
E săptămâna cu cea mai lungă eclipsă de soare din secolul XXI pe care sunt șanse să o și putem vedea vineri seara la Observator. Altfel, peisajul evenimentelor de vară din oraș nu este mai prejos decât în alte anotimpuri. Deși, nu negăm, cu atâtea festivaluri la orizont, avem un pronunțat dor de ducă.
Luni: Stage de dessin la Kyralina
Librăria franceză Kyralina ne propune o săptămână sub semnul desenului în compania ilustratoarei Laurie Mouret. Mai ales pentru cei aflați în vacanță (atelierele se desfășoară între 10.30 și 12.30).
Marți: SO Meetups 06
Sub umbrela evenimentului de networking SO Meetups, va avea loc marți, la Qreator by IQOS, începând cu 19.00, o recapitulare a temelor abordate în prima jumătate a anului.
Miercuri: Lansare de carte: „Oameni.Putere.România.”
Se lansează miercuri de la 19.30, la Galateca, un album fotografic semnat Cornel Brad. Cele 100 de portrete sunt o călătorie printre principalele momente ale istoriei României.
Joi: Bucharest Design Meetup #9
Toți pasionații de design și mai ales de caligrafie pot merge joi la Grădina Dorobanți pentru o întâlnire cu Sorin Andrei și arta de a scrie frumos.
Vineri: Eclipsa Totală de Lună
La Observatorul Astronomic putem vedea vineri eclipsa de pe terasă. Aceasta va putea fi văzută aproape în totalitate din România. Începând cu 21.00.
Sâmbătă: Serile unteatru & Discotecă – Zilele unteatru
Teatru & Discotecă, înseamnă pentru acest weekend spectacole urmate de muzică aleasă de colectivul de arheologie sonică Discotecă.
Duminică: Marele Picnic ShortsUP, ediția 5
Tot weekendul se văd shorts pe iarbă la Grădina Botanică. Asta plus multe altele. În fiecare seară de la 18.00 la 23.00.