Berăria Bragadiru
Adevăratul Centru Vechi al Capitalei se întinde pe o suprafaţă mult mai mare faţă de ceea ce numim astăzi „ Centrul Vechi”, incluzând şi zona Rahova-Uranus, care a cunoscut un rapid proces de degradare odată cu instaurarea regimului comunist. În ultimii ani, însă, ea a ajuns în atenţia arhitecţilor, iar unul dintre cele mai recente proiecte realizate aici este amenajarea berăriei Bragadiru, care împrumută numele fostei fabrici de bere ce a marcat istoria Bucureştiului.
Majoritatea clădirilor cu destinaţie industrială din zona Căii Rahovei au fost construite în cea de-a doua jumătate a secolului al 19-lea şi sunt definite de o arhitectură bine conturată dar, cu câteva excepţii notabile, încă în mare parte neglijată.
Înfiinţată în 1909, fabrica Bragadiru a fost, în prima jumătate a secolului 20, cel mai mare producător de bere din România şi al treilea producător din Europa, cu o producţie zilnică de 12.000 de litri.
În 1948, Fabrica de Bere a fost naţionalizată şi a trecut din proprietatea familiei Bragadiru în proprietatea statului, fiind redenumită Fabrica de Bere Rahova, după numele cartierului în care se află. În 1990, o nouă schimbare a regimului politic a însemnat căderea în uitare a fostului complex Bragadiru, care a rămas într-o stare avansată de degradare până în anii 2000.
Deschisă sub sigla Heineken, cu ocazia aniversării a 140 de ani de existenţă a companiei, noua berărie ocupă subsolul şi parterul unei clădiri de birouri şi locuinţe ce a aparţinut familiei Bragadiru. Ea face parte dintr-un ansamblu care mai cuprindea, în urmă cu peste 100 de ani, şi Palatul Bragadiru, Fabrica de Bere, Colosseul Oppler, astăzi dispărut, precum şi locuinţe pentru muncitori, o bancă, mai multe magazine şi o popicărie. În spaţiul ocupat acum de berăria Bragadiru, berea pentru clienţi venea direct din fabrică, iar accesul în clădire se făcea din Calea Rahovei, pe unde intrau trăsurile.
Preluarea berăriei de către Heineken a presupus, desigur, un proiect de reamenajare mergând, pe de o parte, în direcţia stilului tradiţional al localurilor germane şi, pe de altă parte, încercând să restituie o parte din specificul istoric al zonei Rahova.
Spaţiul în sine a constituit un avantaj considerabil pentru arhitecţi, atât prin dimensiunile sale generoase, cât şi prin caracterul izolat, ce a permis amenajarea unui local în stilul Belle Epoque în contextul aglomerat şi turbulent al Căii Rahovei din zilele noastre.
Folosirea lemnului ca material principal contribuie la atmosfera de autenticitate, în special în cazul scaunelor cu un aspect explicit clasic. Tubulatura metalică prezentă în zona barului şi încorporată ca element decorativ în cadrul balustradelor, trimite la procesul de fabricare a berii şi, prin urmare, la trecutul industrial al zonei. În acelaşi timp, ea stabileşte un contrast discret şi binevenit în raport cu linia tradiţională a amenajării.
Lemnul a fost, de asemenea, materialul preferat pentru amenajarea grădinii de vară cu 300 de locuri, unde masivele grinzi aparente, preluate din arhitectura germană, amintesc de o cabană din Alpi, iar modul de dispunere al meselor sugerează ideea de convivialitate.
Exerciţiu de recuperare a unui spaţiu uitat, cu accentul pus pe simplitate şi funcţiune, berăria Bragadiru marchează reintroducerea cu succes a unui loc plin de istorie în viaţa bucureştenilor.