Biserica-hală din Moșna: atunci și acum

Tolănit discret între dealuri de-a lungul unui drum aproape neumblat, satul Moșna (în germană: Meschen) este o bună pildă pentru destinul schimbător al oamenilor și al locurilor. Întemeiată în veacul al XIII-lea de coloniști germanici, timp de peste trei secole Moșna a fost una dintre cele mai înfloritoare comunități săsești din Transilvania. Despre fala și ambițiile acelor timpuri prospere a rămas mărturie biserica, ridicată în anii 1485-1498, a cărei construire a fost încredințată ilustrului meșter – pietrar, sculptor și arhitect – sibianul Endreas Steinmetz, numit în latina Europei medie­vale Andreas Lapicida. Tot din rațiuni de prestigiu a fost ales și mo­delul de biserică-hală, cu nave colaterale de aceeași înălțime cu nava centrală. Era al treilea lăcaș construit aici, pe un teren instabil, pe care arheologii l-au găsit ciuruit de golurile rămase în locul țărușilor înfipți pentru a întări solul mlăștinos.

De la biserica precedentă, o bazilică romanică de la finele secolului al XIV-lea, a preluat fundațiile, fragmente de ziduri și stâlpi, precum și portalul de vest. Cele cinci travee ale navelor, urmate de alte trei, ale corului, aproape la fel de înalte, încheiate spre est cu o absidă poligonală, compun un spațiu interior unitar, fără cotloane, impozant prin amploarea sa. Nervurile din te­racotă ale bolților formează o rețea stelată în ale cărei noduri sunt plasate chei de boltă ornate cu monograme și simboluri, dintre care se detașează, în cor, imaginea Fecioarei Maria cu Pruncul – patroana bisericii.

Unicitatea bisericii din Moșna constă în cei opt stâlpi care susțin bolțile. Fiecare pereche are o configurație aparte: în torsadă, cu colonete, cu caneluri largi sau cu nervuri în relief. Din ei țâșnesc direct nervurile bolții, fără mijlocirea vreunui capitel, expresie a unei sincerități structurale tipice pentru faza târzie a stilului gotic. Insolită și enigmatică este înclinarea evidentă a stâlpilor – din construcție – către navele colaterale.

După încheierea construcției, maestrul Endreas a mai migălit câțiva ani, până în 1501, adăugindu-i amvonul, ancadramentul foarte elaborat al sacristiei, sedilia (bancheta de piatră) din cor și un uriaș tabernacol, a cărui fleșă pare că împunge bolțile, întrecând cu mult, nu doar prin dimensiuni, ci și prin compoziția complexă și finețea execuției, exemplare similare aflate la Boian și la biserica „din Deal” a Sighișoarei.

În răspăr cu acuratețea și exuberanța decorului sculptat din biserică, fațadele par neglijate, singura lor podoabă fiind feres­trele tripartite, cu muluri gotice, încheiate sus, în arcul frânt, cu ochiuri ovale. La numai patru metri de intrarea inițială, se înalță un gigantesc turn-clopotniță cu opt niveluri. Ulterior, a fost unit cu biserica printr-o clădire înaltă și asimetrică, numită „vechea primărie”. Un turn întărit ocrotește accesul principal în incintă, dinspre sud-est. Alte două păzesc intrările secundare, de nord și de sud. Colțurile dinspre vest erau apărate și ele de turnuri, din care se mai păstrează doar unul. Ca ultim nucleu de rezistență, însăși biserica a fost înzestrată cu fortificații: cele două turnuri adăugate fațadelor laterale – ca la biserica din Cisnădie – precum și podul corului sunt prevăzute cu ferestre de tragere și cu guri de aruncare. Zidul împrejmuitor, înalt de nouă metri, avea un drum de strajă la partea superioară, iar sub el, ca într-un fagure, cămăruțe pentru fiecare familie din sat. Spre sud, incinta e dublată de un zid mai scund, delimitând un spațiu închis – zwinger – în care se adăposteau vitele. Sistemul defensiv de la Moșna include aproape toate elementele de fortificație întâlnite la bisericile săsești din Transilvania. Început în 1520, a fost realizat în etape succesive, timp de circa o sută de ani.

La rândul ei, biserica a cunoscut numeroase transformări și reparații. Investigația efectuată în 1999-2000 de arheologii Daniela Marcu Istrate, Cosmin Rusu și Szöcs Péter a identificat sub podeaua existentă alte trei pardoseli diferite, din cărămidă, mărturii ale unei preocupări constante de mentenanță, ca și documentele ce consemnează diverse lucrări în anii 1575, 1630, 1658, 1698, 1701, 1718, 1763, 1791, 1834, 1856 și 1919.

Restaurare

Cele mai consistente și mai complexe lucrări de restaurare, incluzând o cercetare multidisciplinară a monumentului, proiectare, consolidare, drenaje, refaceri de tencuieli, profilatură și finisaje, tratamente de protecție, înlocuiri de pardoseli și învelitori, s-au desfășurat în perioada 1998-2013, cu concursul unor specialiști din diverse domenii. Principiul de bază urmărit în această restaurare a fost cel al minimei intervenții, vizând cu precădere conservarea monumentului.

Deoarece o suprabetonare generală ar fi îngreunat excesiv structura, bolțile au fost suspendate cu ancore metalice de o rețea spațială de nervuri din beton armat. Tot cu ancore meta­lice a fost consolidată și șarpanta, de-a lungul și de-a latul căreia au fost amenajate pe deasupra bolților punți de acces pentru vizitatorii mai temerari și curioși. Refacerea finisajelor – tencuieli și zugrăveală – s-a făcut cu păstrarea unor zone-martor cu material originar și, desigur, a vechilor inscripții. La turnul-clopotniță și la cel de acces au fost restaurate tâmplăria, feroneria și elementele litice. Alte componente ale incintei – capela, turnurile, încăperile adosate zidului perimetral – așteaptă tăcute, într-o stare de avansată și pitorescă ruină, o altă intervenție salvatoare. 

Deși cunoscută în mediile de specialitate, atât pentru valoarea sa istorică, cât și ca operă de referință a ilustrului Andreas Lapicida, biserica fortificată de la Moșna nu a beneficiat de o restaurare științifică nici din partea Comisiunii Monumentelor Istorice păstorite de Nicolae Iorga, nici a Direcției Monumentelor Istorice din perioada postbelică. Lucrările din ultimii ani compensează această inexplicabilă lacună, revigorând un monument de prim rang pentru istoria arhitecturii gotice din Transilvania.

PROIECT: Biserica evanghelică fortificată din Moșna; AUTORI: Conf. dr. arh. Mihai Opreanu, coordonator de proiect complex; Prof. dr. arh. Hanna Derer, studiu istoric şi releveu; ing. Dan Ionescu, structură; Prof. dr. arh. Marius Smigelschi, consultant; Conf. dr arh. Radu Pană, CAD/IT; Arh. Jozsef Kovacs, releveu electronic; ARHITECȚI: Radu Nicolae, Antonia Cîrciumărescu, Oana Măciucă, Aurora Târșoagă, Dan D. Ionescu, Codina Dușoiu, Ana-Maria Labo, Ana Botez, Consuela Dumitrescu, Silvia Costiuc, Ana Botica, Zsolt Szasz

Articol apărut în igloo 187 / dec 2018 – ian 2019