fbpx

„Breaking the walls”: despre evoluţia organizaţiilor

Intro şi Techo, cu sprijinul Biz, organizează conferinţa „Breaking the walls. Evoluţia organizaţiilor: estetică, identitate, comunicare”, ce va avea loc pe data de 20 mai, începând cu ora 10.00, în Bucureşti, la Hotel Howard Johnson, Sala Iridium. Conferinţa este o iniţiativă a companiei elveţiene producătoare de mobilier Vitra şi este unul dintre evenimentele din cadrul Romanian Design Week.

Modul de lucru şi relaţiile din interiorul organizaţiilor de astăzi se transformă profund odată cu evoluţia tehnologiei şi procesul de digitalizare. „Breaking the walls” înseamnă, în acest context, înlocuirea spaţiilor de lucru tradiţionale cu cele multi-funcţionale. Birourile devin populate de partiţii fluide şi flexibile, apar noi zone dedicate întâlnirilor informale, iar fiecare element al amenajării funcţionează ca stimulent al eficienţei, cooperării şi creativităţii.

Conferinţa va pune în discuţie principalele tendinţe în organizarea spaţiilor comune de lucru şi aspectele ce influenţează calitatea muncii, de la mobilier, până la lumină sau acustică. Vor fi abordate, de asemenea, noile provocări ale organizaţiilor din punct de vedere al arhitecturii relaţiilor, dar şi influenţa pe care felul în care arată o companie o are asupra brandingului de angajator.

Invitaţi în cadrul conferinţei sunt Pirjo Kiefer, arhitect la Vitra responsabil pentru concepte de amenajare a spaţiilor de birouri, Cosmin Alexandru, Partener la Wanted Transformation Consultancy, Ştefan Liuţe, Strategy Director la Storience şi Patrizia Bartolini, Export Manager Vitra.

Mai multe detalii despre agenda conferinţei, precum şi despre speakerii invitaţi, puteţi găsi pe website-ul: www.introdesign.ro/pages/breakingthewalls. Participarea la eveniment este gratuită, pe baza unei invitaţii pe care o puteţi solicita accesând linkul de mai sus.

Conferinţa „Breaking the walls. Evoluţia organizaţiilor: estetică, identitate, comunicare” are loc în cadrul Romanian Design Week 2014.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0