Breaza, la drum de week-end

Cum întotdeauna la vreme de week-end cu toţii încercăm să condensăm în două zile mici vacanţe, apucăm drumuri care să ne ducă undeva unde aerul este mai prietenos şi mai atent cu plămânii călătorilor. Treptat, pădurea de antene şi cabluri se transformă într-o pădure de-adevăratelea, iar imaginile din documentarele despre natură se mută de pe canalul Discovery chiar în faţa ta.

Text: Andra Matzal
Foto: Şerban Bonciocat

Tocmai despre o astfel de călătorie este vorba în povestea casei de vacanţă de la Breaza, unde câteva ore (cât durează o şedinţă foto) sunt suficiente pentru a-ţi trece prin cap ideea de a-ţi reface temporalitatea: cinci zile de week-end şi, eventual, două lucrătoare.

Undeva unde muntele şi câmpia încă negociază, apare o casă construită pe un teren în pantă, care coboară dinspre drum spre o vale în care nicio casă nu-şi ridică gardul. Exteriorul ei îţi vorbeşte despre locul în care te afli, deoarece păstrează elemente din arhitectura specifică zonei de munte, dar se lansează şi într-un dialog despre ceea ce se poate importa din confortul vieţii din oraş, prin arhitectura de interior. Deschizi uşa şi ţi se înfăţişează locul de luat masa, urmat de un living bine desenat, cu grinzi de lemn care subliniază atât verticala, cât şi orizontala; cu atât mai mult, cu cât contrastul dintre albul pereţilor şi brunul lemnului funcţionează ca un element potenţator din scenografia acestui loc. Mobilierul, lemnul podelei din living şi din grinzile lăsate aparent vorbesc toate în acelaşi registru de culoare, care se opune celui în care vorbesc piatra şemineului şi a treptelor, precum şi zidăria. Deşi, la o primă vedere, jocul pare să se poarte sub regulile bicolorului, ochiul percepe nuanţe nenumărate, care se schimbă dintr-un moment în altul al zilei.

Lumina naturală este exploatată printr-un exerciţiu regizoral bine calculat. Dacă la răsărit, aceasta poate găsi ferestre prin care să pătrundă pentru a modela umbre în interior, la miezul zilei, ferestrele din plafon o ajută să se insinueze în acelaşi spaţiu pe care îl părăsise doar pentru puţin timp. Şi, cum simetria este un artificiu estetic pe care-l cunoaştem chiar din poeticile Antichităţii, la apus, ferestrele dinspre vest filtrează performance-ul ultim al luminii.

Mobilat minimal, interiorul propune două scene: pe de o parte, locul pentru luat masa, alături de bar, cu deschidere spre ceea ce natura pune drept miză pe masa de joc şi, pe de altă parte, câteva trepte mai jos, deschis, livingul unde şemineul coagulează în jurul său fotoliile şi canapeaua. Diferenţa de nivel dintre cele două sectoare funcţionează ca singura delimitare şi înlesneşte o comunicare foarte fluidă între ele. Câteva rafturi, pe care obiectele venite din alte timpuri, printre care narghileaua şi iataganul, socializează cu cele care încă îşi găsesc locul în ceea ce am numi cotidian. Magicianul nu a scos din pălărie iepuri care să-ţi atragă atenţia, ci a preferat să-ţi lase libertatea de a aprecia rigoarea unei geometrii simple. Într-o casă de vacanţă, el a marjat foarte mult pe felul în care naturalul poate interfera cu ceea ce este construit.

Materialele folosite urmează aceeaşi ecuaţie a specificului conjugat cu ceea ce aduci dinspre citadin: plăci de gips carton zugrăvite, lemn şi piatră. Grinzile ţi se arată cu întreaga lor recuzită de desene şi crăpături, pe care lumina le foloseşte din nou, pentru sesiunea ei de efecte speciale. La rândul ei, piatra îţi pune la dispoziţie atât culoare, cât şi combinaţie de texturi, dat fiind faptul că peretele în care este amenajat şemineul este placat cu acelaşi material folosit şi ca inserţie în podea, doar că, în acest caz, nu poţi decât să vezi muchiile mate ale plăcilor.

Sistemele de iluminat punctează diferite nuclee ale spaţiului: barul, fotoliile, deasupra cărora stau de pază spoturi abia perceptibile, iar deasupra mesei, un dispozitiv care-ţi aduce, prin intermediul unui design actual, o atmosferă dintr-o dimensiune demult închisă în albumele cu fotografii din alte vremuri.

Dacă tot se spune că toate casele au ochi şi urechi, de ce să nu mergem mai departe cu personificările şi să spunem că aceasta este o casă sinceră?! Iar prin asta înţelegem că ea îţi vorbeşte într-o limbă simplă şi minimală despre intenţiile pe care le are, făcându-ţi foarte deschis confesiuni despre alcătuirea şi transparenţele ei.