Butaro Hospital
După episodul tragic al genocidului din 1994, Ruanda a reuşit să se stabilizeze din punct de vedere social, ba chiar a devenit un model pentru restul Africii în ceea ce priveşte strategia publică pentru sănătate, cu rezultate excepţionale: scăderea cu 70% a mortalităţii în rândul copiilor până în 5 ani, scăderea cu 60% a numărului de decese la naştere, reducerea drastică a numărului persoanelor purtătoare de virus HIV, asistenţă medicală pentru copiii înscrişi în şcoala primară (al căror număr a crescut foarte mult), crearea unui sistem eficient de asigurare medicală. Una dintre poveştile de succes ale acestei perioade este spitalul Butaro din regiunea Burera, un proiect care a primit în ultimul an numeroase premii pentru conceptul inovativ, calitatea arhitecturii, dar şi pentru valoarea sa socială.
În 2007, doctorul Paul Farmer, fondator al asociaţiei internaţionale Partners in Health (PIH) ce are drept misiune construirea de spitale în regiunile cele mai sărace ale lumii, a susţinut la Universitatea Harvard o prezentare despre munca sa, ce presupunea, printre multe altele, în lipsa unor arhitecţi locali pricepuţi, chiar şi conceperea de clădiri adecvate. Cu această ocazie l-a cunoscut pe studentul la arhitectură Michael Murphy, căruia i-a propus, un an mai târziu, proiectarea unui spital în Ruanda, pentru o regiune săracă unde exista un singur doctor pentru 340 000 de locuitori. Murphy a acceptat provocarea şi împreună cu alţi colegi din an şi-a înfiinţat chiar un birou de arhitectură – MASS Design, specializat de atunci în proiecte cu puternic caracter social.
Plecând de la situl oferit de guvern pe unul dintre dealurile din imediata apropiere a oraşului, fără drumuri asfaltate în jur, arhitecţii au gândit proiectul în aşa fel încât să ajute comunitatea şi pe parcursul şantierului: pentru excavarea fundaţiei au fost angajaţi 3 800 de muncitori din împrejurimi, grupaţi în şase echipe care au lucrat în schimburi, un grup mai restrâns a fost instruit pentru a lucra cu piatra vulcanică locală, folosită pentru pereţi şi finisaje, iar alţii au realizat, tot din lemn local, toate cadrele geamurilor şi uşilor.
Partea cea mai inovativă a proiectului ţine însă de structura spitalului: luând în considerare frecvenţa ridicată de propagare a infecţiilor pe fundalul climei tropicale, toate unităţile medicale sunt amplasate în clădiri individuale, separate, dar grupate în jurul unei curţi comune, descoperite. În aceeaşi direcţie, instalaţiile de aer condiţionat au fost eliminate din toate camerele şi s-a optat pentru ventilare naturală, ceea ce a dus totodată la un consum mic de energie. Cele 140 de paturi sunt distribuite cu atenţie pentru a lăsa spaţiile să respire, numărul ferestrelor este ridicat (ceea ce oferă privelişti către dealurile înverzite din jur, un aspect important pentru psihicul pacienţilor), iar atunci când este nevoie intervin şi ventilatoare de mari dimensiuni amplasate pe plafon, care pot funcţiona la viteză redusă.
Pe lângă serviciile medicale diverse pe care le oferă, îmbunătăţind în mod substanţial calitatea vieţii în regiune, noul complex organizează cursuri pentru voluntari care pot oferi asistenţă medicală primară în sate izolate şi a devenit un centru social şi economic în zonă, beneficiind în prezent şi de racordarea la sistemul de drumuri pavate. Implicarea puternică şi eficientă a comunităţii, conceptul inedit şi curajos, bugetul destul de mic şi realizarea în timp scurt au transformat spitalul din Butaro într-un veritabil exemplu pentru ţările tropicale.