Cărtureşti Verona
Într-o epocă în care monumentele trecutului sunt demolate pentru a face loc unor clădiri în care primează doar indicii urbanistici duşi la cote maxime, apariţia unor proiecte care demonstrează că poţi avea o afacere de succes şi altfel reprezintă un pas important spre normalitate. Ne oprim în acest număr al revistei pe strada Arthur Verona, la numărul 13, în poate cea mai frecventată clădire de patrimoniu a Bucureştilor: Cărtureşti, prima librărie autohtonă care a îmbogăţit vânzarea de carte cu evenimente şi servicii dintre cele mai diverse, devenind în scurt timp un punct de reper pe harta culturală a întregii ţări. Construit în 1883 de către premierul liberal Dimitrie Sturdza, naţionalizat în anii comunismului şi revendicat după Revoluţie, imobilul cunoaşte începând cu anul 2000 o etapă continuă de transformare, despre care l-am invitat pe arhitectul Şerban Sturdza, proprietar al casei şi autor al proiectului de arhitectură, să ne povestească pe larg.
Conceptul
Modul de abordare a proiectului este unul conjunctural în care profesia arhitectului intervine în desfăşurarea evenimentelor ocazional, într-o împletitură continuă cu nevoi existenţiale limită, legate de gestiunea şi vânzarea cărţii, de aşteptările publicului, de posibilităţile sitului, şi în foarte mare măsură de prietenii care, de fiecare dată, au încurajat micile iniţiative de a împinge proiectul mai departe.
Tema este rezultatul unui efort de concentrare din partea unor persoane cu profesii foarte diferite, a avut şi are în continuare demersuri întortocheate, complexe, dar şi un gând director care este legat de comunicare, de bunele vecinătăţi pe care le poate oferi împrejurimea şi pe care locuitorii cartierelor din Bucureşti le-au uitat.
Prin acest proiect ne-am propus să reciclăm elementele care deja există, să ne insinuăm într-un loc care are reguli proprii şi să fim atenţi la nuanţe. Am vrut să facem un loc în care să ai cât mai multe motive să te întâlneşti, în care arhitectura trebuie să existe, dar fără să fie persuasivă.
Paşii efectuaţi
Proiectul a fost realizat în etape, din aproape în aproape, pasând proiectul ca pe o minge la fiecare coleg din atelier, care a devenit, rând pe rând, autor, coechipier, muncitor voluntar, consumator.
Parterul a fost primul deschis pentru vizitatori prin realizarea ceainăriei şi deschiderea librăriei, cu donaţii de scaune făcute de simpatizanţi şi prieteni. Am invitat arhitecţii să-şi facă propriile proiecte de scaun şi să le expună cu nume de autor şi cu orice informaţii în ceainărie. Apoi am lansat invitaţii pentru cât mai multe expoziţii care să arate că foarte multă lume ştie să facă, să zică sau să gândească chestii interesante de care avem nevoie cu toţii. Am luptat pentru cât mai multe simeze de expunere şi ne-am dorit ca arhitecţii şi studenţii să poată să îşi arate proiectele complet liber de constrângeri.
Întervenţiile făcute au fost următoarele:
1. Reabilitarea intrării, întoarcerea uşilor cu 180 grade pentru respectarea fluxului de evacuare.
2. Cucerirea podului prin mansardare în gabaritul existent. Întărirea planşeului prin dublarea grinzilor de lemn. O nouă scară de acces. Fascinaţia planurilor înclinate generate de şarpanta şi inventarea lămpilor de cupru. Am fost seduşi de tencuiala veche de pe coşul central. Tot sistemul constructiv al şarpantei a fost păstrat. Din nou nimic perfect. Esenţial pentru noi era să nu pierdem atmosfera.
3. Reabilitarea subsolului: diminuarea infiltraţiilor şi a umidităţii, intervenţii punctuale, instalarea unor echipamente (WC, bar, aparat de intrare). Atenţie la un echilibru între neglijenţă, dezinvoltură, imperfecţiune,
inventivitate.
4. Reabilitarea faţadei: nu restaurare, ci intervenţii punctuale (căutarea unor relaţii non-brutale faţă de realitatea fizică a mediului construit înconjurător; n-am dorit deloc să obţinem o faţadă care prin gestul de reabilitare împins la maximum să jignească ambianţa mai curând ponosită, dar reală şi plăcută a vecinătăţilor). Perioada de şantier şi schela de protecţie au reprezentat cel mai bun pretext pentru un experiment Arhiterra şi propagarea unei modalităţi de expresie urbană mai apropiată de natură prin folosirea împletiturilor din nuiele. Exerciţii extraordinare de fotografie pe timp de noapte şi cu zăpadă – textură, contrast, transparenţă, arhitectură. Ne-am despărţit cu greu de peretele cu nuiele şi ne lipseşte chiar şi după ani de zile.
Între timp, parcela alăturată parcurge câteva etape de transformări imobiliare. Fostul proprietar îşi recapătă clădirea şi terenul pe care le vinde la rândul lui unei societăţi care face studii de utilizare maximă a terenului. E încă perioada boom-ului, apare propunerea de a demola clădirea de la nr. 15 şi de a o înlocui cu o clădire de birouri pe mai multe niveluri. O altă variantă, şi mai îndrăzneaţă propune chiar o consolă care acoperă în întregime imobilul de la nr. 13. Este momentul în care, îngrijoraţi, începem un contraproiect, pentru a convinge că menţinerea clădirii de la nr. 15 şi utilizarea ei judicioasă împreună cu nr. 13 pot fi considerate o alternativă pentru zona istorică. Din fericire, o bancă va accepta soluţia ca variantă convingătoare şi utilizatorul librăriei Cărtureşti de la nr. 13 va decide cumpărarea imobilului.
Cu datele de mai sus se hotărăşte continuarea proiectului pentru librăria Cărtureşti, diversificând funcţiunile şi folosind la maximum grădina.
Într-o primă etapă se amenajează parterul, ţinând cont de arhitectura imobilului. Legătura cu muzica se face firesc, parterul adăpostind acum secţiunea principală de CD-uri şi DVD-uri. Concomitent, se lucrează la amenajarea subsolului. Vechea bucătărie a imobilului este conservată, cu majoritatea utilităţilor, păstrându-şi menirea de depozit de bunătăţi al casei. Alături de alte funcţiuni, subsolul se doreşte a fi şi un depozit valoros de carte de arhitectură. Un spaţiu necesar, într-un context în care plaja de opţiuni în privinţa cărţilor de specialitate este foarte limitată.
Legătura cu grădina este în permanenţă o prioritate.
Curtea de lumină dintre imobilele 13 şi 15 capătă menirea unui spaţiu de tranziţie şi de reorganizare a fluxurilor de circulaţie.
Într-o ultimă etapă se amenajează podul de la nr. 15, întâi ca spaţiu dedicat designului. Seduşi de expresivitatea şi căldura structurii, funcţiunea s-a schimbat pentru a oferi un cadru incitant dedicat copiilor.
Spaţiul este în continuare viu, se modifică şi se adaptează permanent, ca răspuns atent la nevoile clienţilor librăriei.