Casa Avramide
În urma unei iniţiative publice de succes, una dintre cele mai frumoase clădiri ale oraşului de la porţile Deltei a fost redată nu doar localnicilor, ci şi celor aflaţi în treacăt. Deşi funcţiunea de Muzeu al Ştiinţelor Naturii, pe care a îndeplinit-o până nu de mult, avea să-i aducă pe lângă faimă şi degradare, bătrâna casă Avramide a avut şansa să renască datorită unui proiect menit să o transforme, împreună cu Muzeul de Artă, în Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean.
Construită sub coordonarea a doi meşteri italieni, în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, casa din imediata vecinătate a bisericii Sf. Nicolae din Tulcea a fost ridicată ca simbol al prosperităţii familiei armatorului grec Alexandru Avramide.
Transformată începând cu anul 1944 în sediul mai multor instituţii publice, casa Avramide va fi complet reamenajată odată cu înfiinţarea Muzeului Ştiinţelor Naturii, a cărui deschidere oficială are loc la 1 mai 1950. Această ultimă schimbare funcţională produce alterarea compartimentării interioare prin apariţia spaţiilor de birouri la mansardă şi a celor de expunere la parter, în timp ce demisolul urma să fie grav afectat de amplasarea acelor bazine şi acvarii care au oferit de-a lungul anilor numeroşilor vizitatori o incursiune în lumea subacvatică a Deltei Dunării. Mai mult, închiderea unor goluri pe faţadele de sud şi vest, precum şi alipirea unor construcţii anexe parazitare au avut un impact negativ chiar şi asupra amenajărilor exterioare.
Intervenţia demarată în anul 2009 şi-a propus pe de o parte să consolideze edificiul şi să-l readucă cât mai aproape de forma sa iniţială, prin punerea în valoare a aspectului original şi redarea atmosferei de odinioară şi, pe de altă parte, să integreze cât mai discret elementele necesare noii funcţiuni de Muzeu al Colecţiilor.
Componentele artistice ale parterului au fost atent restaurate. Abundenţa detaliilor de pictură murală şi stucatură care particularizau casa Avramide, împreună cu decoraţiile elaborate ale tâmplăriei, toate se bucură de starea lor iniţială. Pentru a primi un nou rol de expunere, demisolul a fost degajat de amenajările parazitare, spaţiul câştigând în calitate prin prezentarea aparentă a paramentului de piatră şi cărămidă, descoperit în urma decapării tencuielilor realizate din mortar de ciment. Spaţiile anexe au fost amenajate la mansardă, care cuprinde acum birouri ale personalului, o sală multimedia, grupuri sanitare, depozite şi laborator. Pentru o circulaţie cât mai directă între toate aceste niveluri ale casei a fost necesară proiectarea unei scări noi, a cărei amplasare s-a făcut fără afectarea spaţiilor valoroase din punct de vedere arhitectural sau artistic.
În ceea ce priveşte exteriorul, proiectul prevedea expunerea clădirii ca obiect arhitectural de sine stătător şi deschiderea spaţiul înconjurător către cel public urban. Mai întâi au fost eliminate construcţiile parazitare şi ulterior s-au restaurat faţadele cu toate elementele lor decorative. Dar prima etapă a dus la constatarea că edificiul a fost iniţial degajat pe toate laturile faţă de terenul din jur. S-a proiectat prin urmare un zid de sprijin, menit să readucă imobilul la înfăţişarea iniţială, care a generat pe traseul său o serie de spaţii verzi şi de odihnă. În acelaşi timp au fost revitalizate două accese pe laturile de vest şi sud, unul la nivelul parterului prin intermediul unei pasarele metalice şi celălalt la nivelul demisolului. Mai mult, amenajările exterioare au creat legături şi între străzile adiacente, spaţiul înconjurător devenind un veritabil parc, precum şi o alee de legătură între două obiective culturale: Casa Avramide şi Teatrul „Jean Bart”.
Inovaţia conceptuală a proiectului constă în alegerea unui anume mod de prezentare a elementelor restaurate şi în opţiunea pentru materiale deosebite la realizarea elementelor noi sau reconstituite. De pildă, paramentul de piatră al soclului de pe laturile de sud şi vest a fost prezentat aparent pentru a marca diferitele etape de intervenţie, dar şi pentru a evidenţia tehnica de construire a zidăriei mixte din piatră şi cărămidă. În acest fel s-a obţinut şi continuitatea necesară cu soclul laturilor de nord şi est placat iniţial cu piatră făţuită. Exemplele pot să continue cu partea de acoperire, pentru care vechea învelitoare din tablă zincată a fost complet înlocuită cu tablă de titan zinc prepatinat, cu o culoare gri grafit, materialul reuşind să reducă la minimum contrastul dintre vechi şi nou. Acest tip de abordare îl putem întâlni şi la interior, unde paramentul din piatră şi zidăria de cărămidă a demisolului au fost puse în valoare prin realizarea unor tencuieli şterse de epocă, având proprietatea de a lăsa vizibile modificările produse în timp.
