Casa cu lumini colorate
Arhitectul Vlad Gaivoronschi ne-a obişnuit cu un tip de arhitectură care la nivelul străzii, al oraşului, se prezintă discret, reţinut, cu o modestie civilizată, pentru ca apoi, la interior, să-şi dezvăluie o cu totul altă personalitate, cu detalii şi rezolvări ingenioase, jocuri de lumină şi de materiale. Sub semnul acestui contrast-surpriză stă şi locuinţa, recent finalizată, pe care v-o prezentăm mai jos: liniile exterioare simple şi curate lasă loc pentru o viaţă privată bogată, în relaţie cu elementele naturii şi înveselită de „dansul” luminilor colorate.
Casa se găseşte pe o parcelă în sudul Timişoarei, într-o zonă rezidenţială caracterizată prin clădiri izolate, aliniate aproximativ la fel faţă de stradă. Precum celelalte din jur, parcela se dezvoltă în adâncime, pe o axă longitudinală est/vest, având o lăţime de 17-18 metri şi 40 metri adâncime.
Locuinţa a fost imaginată ca un „instrument muzical”, în care camera de zi, dezvoltată pe dublă înălţime, devine un loc viu, luminat în culori prin intermediul pâlniilor către sud ce amplifică lumina naturală care pătrunde la interior prin sticla colorată diferit. Acest spaţiu integrează totodată „o promenadă arhitecturală”, generată de un dispozitiv de niveluri decalate, de direcţii de vedere oblică. Fasciculele de lumină colorată se regăsesc şi către est şi vest, în dormitorul matrimonial de la cota cea mai de sus şi în dormitorul de la cota intermediară, precum şi în băile aferente.
În spatele parcelei există un nuc care domină grădina din spate. Către această parte, direcţia unde apune soarele, se orientează o terasă – extensie a camerei de zi, acoperită de etajul superior, o substracţie în corpul casei. Aceasta se transformă într-un spaţiu intermediar către grădină, un fel de cameră în aer liber, deservită de către bucătărie şi în relaţie directă cu camera de zi. Finisată în alb şi gri, mizând pe înverzirea împrejmuirii la stradă şi a corpului evazat pe parter, clădirea oferă un acces şicanat, un parcurs mai lung, pentru cei care acced intrarea principală către sud. Există şi un acces de serviciu, în legătură cu locul de parcare al automobilului. Caracterul de „bastion” greu accesibil este completat de surpriza grădinii, unde calcanul clădirii vecine, zugrăvit în alb, reflectă lumina de la răsărit şi apus, conducând mişcarea către zona din spate. Surpriza continuă la interior, unde este cultivată aceeaşi atmosferă: există câteva elemente care amintesc de regulile tectonicii acestei case, în special grinda din lemn lamelar lăsată vizibilă, susţinând planurile acoperişului. Dar cea mai importantă caracteristică este aceea a luminii care însufleţeşte şi inspiră muzică în spaţiu. Casa devine în acest fel un instrument care vibrează odată cu trecerea timpului: iarna, lumina colorată înfloreşte pe anumiţi pereţi, opuşi celui exterior sudic; vara, soarele fiind mai sus, lumina se dezvoltă pieziş pe pardoseală.
Nu în ultimul rând, corpul principal al casei se caracterizează prin vibraţia „pielii” sale exterioare, albe, generată de poziţionarea cărămizilor de sticlă colorată în trunchiuri de piramidă plate, răspândite pe 3 din cele 4 laturi ale sale. În interior, casa cu lumini colorate, afară, casa cu acnee….