Casa de lângă lac
Casa amplasată în Snagov respiră aerul de libertate al arhitecturii strâns legate de natură. Vecinătatea lacului şi cerul deschis sunt elemente de construcţie la fel de importante ca şi arhitectura în sine. Beneficiarii au dorit o locuinţă de factură contemporană, care să surprindă esenţa arhitecturii mediteraneene. Răspunsul oferit de echipa de arhitecţi e o clădire sobră, elegantă, care reia şi nuanţează la fiecare nivel de compoziţie elementele caracteristice ale stilului admirat de beneficiar: orizontalitatea, lumina puternică, parasolarele şi obloanele, tencuiala albă, piatra naturală, esenţele de lemn, mobilierul integrat în planul pereţilor.
Odată cu preluarea clădirii în timpul execuţiei, la momentul în care era realizată doar structura, arhitecţii au regândit anvelopanta şi interioarele relocând funcţiunile astfel încât să asigure iluminarea naturală a tuturor spaţiilor şi relaţionarea optimă a acestora. Imaginea exterioară cuprinde două volume tratate diferit: un corp de proporţii cubice, compact, opac şi placat cu piatră naturală, respectiv un volum aerisit dezvoltat pe orizontală, finisat cu tencuială albă texturată, cu goluri verticale dublate de obloane din lemn şi terase umbrite de un riflaj din parasolare pe structură metalică.
Peretele finisat cu piatră al zonei de zi se continuă în exterior, protejând vizual piscina. Golurile orizontale din peretele exterior marchează căderile de apă şi integrează jardiniere din care plantele căţărătoare se vor extinde pe suprafaţa însorită a peretelui. Pardoseala exterioară din calcar include rigole din piatră perforată. Terasa piscinei ocoleşte rădăcinile nucului înalt existent pe amplasament şi păstrat de beneficiari ca simbol al naturii spontane specifice grădinilor mediteraneene.
Amenajarea interioară aplică tipologiile vizuale ale exteriorului la cerinţele confortului contemporan. Mobilierul fix cu panouri ce reiau imaginea obloanelor tradiţionale îndeplineşte o serie largă de roluri funcţionale: de la perete de separare între camere, la uşă de acces sau grilă de vizitare şi ventilaţie.
Panourile din lemn se regăsesc la nivelul plafoanelor, atât în scafele zonei de zi, cât şi la holul de intrare unde, alăturat grinzilor metalice albe, conferă podestului de etaj un aer de lejeritate. În cazul dormitoarelor, plafoanele şi o parte a pa-nourilor de mobilier sunt finisate cu tapet cu desene diferite din aceeaşi gamă cromatică. Dintre textile se remarcă modelele tradiţionale ale covoarelor şi draperiile monocrome gândite să pună în valoare desenele acestora fără a le concura. Holul de intrare se deschide pe verticală prin prevederea unui luminator de mari dimensiuni deasupra etajului întâi şi a unei pardoseli din sticlă deasupra parterului.
Vitrajul perimetral mobilierului cu dublă faţă care separă livingul de hol aduce un plus de lumină naturală în zona de zi. Livingul şi bucătăria delimitate prin elemente de mobilier sunt punctate de şemineul cu dublă faţă orientat către living şi dining şi acvariul cu lungimea de trei metri amplasat pe peretele locului de luat masa. Mozaicul urmăreşte formele drepte şi curbate pe care este aplicat, definind volume tridimensionale. Piesele de mobilier unicat – masa de dining realizată dintr-o foaie de uşă centenară şi scaunele de colecţie restaurate, împreună cu obiectele de artă colecţionate de beneficiari – sunt puse în valoare de elementele moderne ale amenajării. Texturile diferite de lemn subliniază caracterul autentic al interioarelor şi conferă designului profunzime.