Casa Hemeroscopium
Şapte elemente structurale de mari dimensiuni pornesc, progresiv, de la paralelipipedul de bază, care cuprinde livingul şi dormitorul matrimonial, formând o spirală. Pe măsură ce spirala urcă, secţiunea elementelor scade, ajungând, de la grinda de beton de înălţimea unui nivel, până la „punctul” de echilibru gravitaţional al sistemului, şi anume un bloc de granit de 20 de tone.
Îmbinările dintre elemente corespund naturii lor constructive şi forţelor generate; în jurul acestor piese masive, monolitice, dispuse unele peste altele ca într-un maroco gigant şi ţinute în echilibru de blocul de granit, spaţiile sunt separate doar prin planuri verticale de sticlă, singurele care generează graniţa dintre interior şi exterior. Din orice punct (exterior sau interior structurii) perspectiva se continuă până la linia orizontului – de unde şi numele, hemeroscopium, locul în care apune soarele.
Aluzie la un spaţiu real, concret, bine definit şi totodată imaginar, abstract şi efemer, caracterizat în egală măsură de elemente masive, dar şi de lumina soarelui şi linia orizontului, proiectul, pentru care Antón García-Abril este atât autor, cât şi client, defineşte open space-ul într-o modalitate cu totul insolită, şi anume prin juxtapunerea unor giganţi. În situaţii similare, rezolvarea cea mai comună este aceea de a reduce până la un minimum posibil secţiunea structurii, astfel încât ea să devină suplă, elansată şi elegantă, lăsând cât mai mult loc suprafeţei vitrate; în cazul acesta, însă, al definirii unui spaţiu deschis prin însăşi opusul său, cuvântul-cheie este juxtapunerea: îmbinările dintre grinzi sunt cele care ţin ansamblul, la propriu, în aer; în jurul lor se poate, astfel, crea o succesiune de spaţii, exterioare şi interioare, complet deschise.
Schema structurală este foarte simplă: două I-uri din beton, paralele, dispuse la înălţimi diferite, unite printr-o grindă în zăbrele şi un U întors, generează etajul; grinda-piscină, sprijinită pe stâlpul în V care ţine şi una dintre grinzile I ale plăcii acoperişului, respectiv pe U-ul întors, echilibrează compoziţia. Amplasată în centru, grinda-piscină marchează axul median al casei (care corespunde centrului zonei de living şi dining, respectiv peretelui dormitorului matrimonial) şi iese în consolă, depăşind considerabil pătratul perfect al planului. Fără a fi cel mai masiv element structural, piscina este, cu siguranţă, cel mai spectaculos, atât datorită formei, cât şi datorită detaliului de capăt – peretele vertical de sticlă care lasă să se vadă forma grinzii. Totodată, piscina este, poate, piesa care dă scara întregului ansamblu; cu ajutorul ei ne putem închipui cam ce forţă generează grinzile, de două ori mai mari, care plutesc deasupra.
Locuinţa este organizată în formă de L, în jurul unui spaţiu deschis, marcat, în parter, de o piscină regulamentară, în jurul căruia se dezvoltă un living exterior, şi deasupra căruia trece grinda-piscină, cu acces de la primul nivel. Placa acoperişului asigură umbra spaţiului exterior. Aspectul brutalist al structurii aparente omniprezente dictează, totodată, şi nota de bază a amenajării interioare, de tip loft, în care suprafeţele mari de beton, tăiat sub formă de dale mari, şi sticla sunt singurele materiale folosite.
