fbpx

Casa Lea, o armonie pe două secole

Nimic mai coerent decât armonioasa întâlnire trecut-prezent în inspirata etalare de arhitectură interioară pe care o dovedește noul proiect Bogdan Ciocodeică Studio, intitulat Casa Lea. Un rezultat ca o plimbare senină printr-o galerie de artă contemporană unde îți dorești să revii imediat ce ai plecat.

O inimă istorică reînvățată să bată în ritm contemporan – așa am ridica cortina pentru a dezvălui cel mai recent proiect de amenajare de interior marca Bogdan Ciocodeică Studio. Casa Lea, venerabilă doamnă de secol XIX care respiră într-unul dintre cartierele istorice bucureștene, are toate acele atribute fermecătoare inspirate de arhitectura franțuzească a epocii: plafoane de privit amețitor cu elaborate stucaturi ori detalii din lemn, uși prețioase cu geam de cristal, esteticul parchet-model herringbone, șemineu etc.

casa_lea_7

Tot acest miez arhitecturalo-istoric a fost readus la viață, fiind rama în care s-a integrat elegant intenția conceptului amenajării, și anume conturarea unui ambient adaptat paradigmei existențiale contemporane. Iar elementele acesteia surprind, prin prezență minimalistă, dar puternică expresiv, în toate zonele casei, majoritatea (obiecte de mobilier ori decorative) fiind gândite și realizate special pentru proiect.

casa_lea_8

„Casa Lea reprezintă un amestec de elemente vechi şi noi care creează sentimentul că locul lor a fost mereu împreună.” arh. Bogdan Ciocodeică

Spectaculoasă atât în ansamblu, cât și la nivelul detaliilor, zona de zi are aerul unei galerii de artă contemporane în care niciun detaliu nu a fost așternut la întâmplare. De remarcat tonalitatea blând-spectaculoasă a covorului Étude no. 3, aparținând seriei realizate de Bogdan Ciocodeică în colaborare cu Atelier Kairos.
Salonul se învecinează cu zona de dining și bucătăria, care oferă un nou spectacol grație insulei centrale din granit de Patagonia, o vatră contemporană care înglobează toate funcțiunile necesare gătitului și meselor.

casa_lea_9

Cea mai vizibilă intervenție arhitecturală și-a pus amprenta în dormitorul matrimonial unde „accesul și conexiunea cu baia adiacentă se face grație unui dressing placat cu oglinzi”. Tot aici, de menționat patul cu baldachin, în cheie modernă și aceeași tonalitate caldă și deschisă a întregii amenajări. Laitmotivul oglinzii prezent în întreaga casă – cele două casete-oglinzi care flanchează șemineul, dressingul din dormitorul matrimonial, ușa băii de oaspeți etc. – modelează percepția vizuală și dau fluiditate și corporalitateeterică. Cu brațe armonios întinse pe axa trecut-prezent, casa Lea este o dovadă a celor două coexistând coerent și frumos.

casa_lea_10

PROIECT: Casa Lea; AMPLASAMENT: Bucureşti; SUPRAFAŢA: 150 mp; AMENAJARE DE INTERIOR: Bogdan Ciocodeică Studio, ECHIPA: arh. Bogdan Ciocodeică, arh. Ana Porim, arh. Adelina Cucoranu, FINALIZAT: 2021

Articol publicat în igloo #205 / decembrie 2021 – ianuarie 2022 / Viena. Locuinţe sociale

igloo_205-shop

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0