fbpx

Casa Vicol

Frunzărind site-uri, reviste şi bloguri, am senzaţia că în ultima vreme, hai să zicem în ultimii ani, asistăm la un paroxism al patternului, fie că este vorba de modă, design de interior, arhitectură, design de obiect, ba chiar street scape. Acesta nu numai că ne inundă din toate părţile, dar pare chiar că se desprinde din universul bidimensional şi capătă propria viaţă şi formă, după cum se poate vedea în noile tendinţe în amenajări interioare, mobilier şi obiecte. Avem de-a face în acelaţi timp cu o revitalizare a stilurilor post-renascentiste.

Text: Olivia Safer
Foto: Şerban Bonciocat

Când te gândeşti la un cartier rezidenţial, primul lucru care îţi vine în minte sunt casele cu acoperiş în şarpantă, corect şi cuminte alcătuite, cu eternul gard de fier forjat şi cu aerul casnic cu care am fost obişnuiţi de ceva vreme încoace. Având în vedere locaţia, casa pe care o prezentăm este aşa cum ne-am aştepta să fie. Prezenţa în acest loc a celor de la Square One, care par să exceleze în amenajări „cutting edge”, în cluburi foarte la modă, este însă suprinzătoare. Ei au preluat acest proiect într-un moment în care casa, deşi finalizată complet, se afla într-o mare criză de personalitate şi şi-au asumat provocarea de a schimba esenţial interiorul, decopertându-l practic total.

Intrând în casă, al cărei partiu destul de banal şi cu multe spaţii moarte (putea fi uşor de ghicit), are loc transpunerea, de ce nu, teleportarea, în altă dimensiune. Conceptul amenajării semnate de Square One constă într-o bandă ce parcurge şi leagă formal spaţiile, conţinând sistemele de iluminat. Această bandă reprezintă nu numai conceptul, ci chiar amenajarea în sine, o membrană ce continuă pardoseala livingului cu peretele şi tavanul, se dizolvă în planşeul diningului pentru a se regenera pe peretele scării, urcă până pe holul etajului, unde din nou se separă într-un spaţiu neutru ce face distribuţia către cele două dormitoare. Prinde din nou formă în dormitorul matrimonial, unde se şi închide pe peretele dressingului. Aspectul de bandă este accentuat şi de sistemul de iluminat, cu lumină indirectă cu gaz spectral, găzduită în scafele din spatele membranei, (tuburile au fost create special pe formele membranei, pe toată lungimea ei).

Suprafeţe curbate, nefracţionate, continue, în care reperele clasice sunt înlocuite cu imagini aplicate cu rol decorativ, constituie fundalul grafic din care iau naştere corpurile de iluminat. Textura se substituie suportului şi devine ea însăşi suport vizual, ca unic reper în citirea spaţiului. Intrând în living, vedem candelabrul Smoke Chandelier din setul Smoke – produs de Moooi, în vecinătatea fotoliului Smoke Shadow (design Maarten Baas) de la Capellini. Arhitecţii propun un mobilier cu rezonanţe neo-baroce, flambat, scufundat într-o baie de răşină şi tapiţat cu piele neagră. Alături stau măsuţele „Crochet Table”, tot de la Moooi (goblenuri mulate pe o formă cubică şi tratate cu răşină albă pentru a le rigidiza), pe un fundal cu tonuri suave, într-un contrast flamboaiant, ca pe scena unei table de şah.

Separarea între spaţii este realizată tot din membrane, mai exact draperii semitransparente, cu patternuri vegetale. Pentru dinning şi bucătărie a fost aleasă gama de corpuri de iluminat Random – globuri din fibră de carbon lipite şi rigidizate prin scufundare în răşină. Acestea se regăsesc în vecinătea mesei Diamond din dinning, într-o combinaţie armonioasă cu scaunele Glove de la Molteni şi cu bucătăria de la Scavolini.

Arhitecţii au amendat cele câteva carenţe funcţionale create de şarpanta casei, care coboară până la nivelul parterului şi formează în living şi în dormitoare, pe toată lungimea unei laturi a casei, un spaţiu inutilizabil. Astfel se justifică gestul formal prin care se pierde puţin din suprafaţa utilă a încăperilor afectate, pentru a crea membrana descrisă mai sus. Urmând banda, urcăm treptele spre etaj, conduşi şi de efectul optic creat de patternul cu striaţii în tonuri de alb şi negru care urmează linia pantei.

În dormitorul matrimonial, ne loveşte acceaşi senzaţie halucinantă de spaţiu malformat, în care albul contribuie din plin la metamorfoza spaţială. Aici, mobilierul, design în totalitate Square One, se naşte din această membrană şi capată forme drepte şi „user friendly”. La fel ca în exterior, corpurile de iluminat de la NEXt, Drop 2 şi Drop 4 Table lamp urmează conceptul şi par că iau naştere din patternul de pe membrană, de data aceasta cu forme organice.

În spaţiul curţii amenajate cu o platformă de beton alb şerpuită, atrag privirea lămpile de exterior asemenea unor formaţiuni stalagmitice suprarealiste, care se ridică chiar din pământ. Pe acelaşi principiu, formele fluide, alese şi pentru interior, dilată spaţiul şi propun un cu totul alt lexic al reperelor. Încercând o rupere de contextul formal banalizat, peisajul propus ne aduce parcă aminte de SF-urile anilor ’60.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0