fbpx

Ce se întâmplă la WAF 2010

A mai rămas doar o zi până la deschiderea ediţiei 2010 a World Architecture Festival, a cărei temă principală este arhitectura ca “alchimie”, ca mecanism al transformării, ilustrată, în primul rând, prin exemple din oraşul-gazdă, Barcelona.

Ce se întâmplă la WAF 2010

Astfel, expoziţia tematică din cadrul WAF 2010, intitulată “Transformations” va ilustra felul în care mediul construit poate fi transformat prin creativitatea arhitecţilor, evoluţia tehnicilor de construcţie, o bună colaborare cu beneficiarii şi, nu în ultimul rând, prin munca în echipă. Expoziţia va cuprinde studii de caz provenite din întreaga lume, ce tratează diferitele aspecte catalizatoare ale schimbării: reconfigurarea, regenerarea, schimbările la nivel social sau dezvoltarea economică.

Din programul WAF 2010 amintim:

Conferinţe:

  • Transforming Buildings: Transforming Culture – David Chipperfield, (David Chipperfield Architects)
  • Transforming Image and Meaning – Sean Griffiths, (F A T::Architecture)
  • Architectural Practice Transformation – Philip G.Bernstein, (VP Industry Strategy and Relations, Autodesk and Lecturer, Yale School of Architecture)
  • Shape, Space & Structure Transformed Through Digital Technology – Vesna Petresin şi Laurent-Paul Robert (Rubedo), Adams Kara Taylor

Mese rotunde:

  • Practice Transformation – moderator Phillip G. Bernstein
  • Transforming Design – moderatori Paul Flowers (Senior Vice President of Design, Grohe), Blair Hutton, (Senior Design Engineer, Dyson)

Seminarii:

  • New Barcelona – Queralt Garriga, Cultural Director, The Catalan Association of Architects (COAC),
  • Keynote: New Urban Paradigms, Barcelona Case Study – Josep Acebillo, Architect, CEO Barcelona Regional

Programul complet al Festivalului poate fi consultat pe pagina oficială de web www.worldarchitecturefestival.com

Cei care nu vor putea ajunge la Barcelona pot urmări evenimentele în live streaming, la adresa http://www.worldarchitecturefestival.com/waf_live_streaming.cfm

… sau pot accesa pagina de Twitter a evenimentului: http://twitter.com/worldarchfest

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0