Centenarul etnografului Valer Butură, marcat la Sălciua

Cu prilejul trecerii a 100 de ani de la naşterea lui Valer Butură, în data de 20 octombrie 2010 v-a fi inaugurată expoziţia etnografică din comuna Sălciua, jud. Alba şi atribuirea numelui etnografului acesteia.

Fiind unul dintre cei mai importanţi etnografi români, autor a numeroase opere ştiinţifice fundamentale, Valer Butură şi-a dobândit un loc de seamă în etnografia românească. Desigur că o operă atât de temeinică are numeroase calităţi care o individualizează, dar poate că una dintre cele mai frapante trăsături ale ei este cantitatea uriaşă, precisă şi inedită, de date, rezultat al metodei de investigare însuşite încă de când era tânăr membru în echipele de cercetare monografică sub conducerea lui Dimitrie Gusti.

A absolvit între anii 1928-1932, cursurile Universităţii de Geografie din Cluj, după un stagiu de profesor de liceu (1932-1937), va fi etnobotanist la Grădina Botanică din Cluj (1937-1939), se va muta, pentru aproape un deceniu, la Bucureşti, unde este iniţial cercetător iniţial cercetător la Institutul de Ştiinţe Sociale (1935), apoi profesor de geografie (1940 -1946). Revine după război la Cluj unde este conferenţiar de geografie economică la universitate (1946-1952). Urmează o lungă perioadă de activitate la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, mai întâi ca şef de secţie (1956-1968) şi, în final director (1968 -1970).

Prin formaţie geograf şi botanist, a recurs în toate lucrările sale, din dorinţa de a cuprinde şi aprofunda fenomenul complex al civilizaţiei şi culturii populare româneşti, prin abordarea altor discipline: istoria, lingvistica, arheologia, statistica, economia, folclorul; adică a optat pentru o metodă de cercetare interdisciplinară.

A vădit un interes special pentru etnografia Munţilor Apuseni cărora le-a închinat numeroase studii: Adăposturi temporare în sud-estul Munţilor Apuseni (1958), Evoluţia portului popularîn sectorul răsăritean al Munţilor Apuseni (1963), Contribuţii la studiul instalaţiilor tradiţionale pentru extragerea şi prelucrarea metalelor din Munţii Apuseni (1964), Contribuţii la studiul instalaţiilor ţărăneşti din Munţii Apuseni (1964), Adăposturi pastorale în Ţara Moţilor (1966), Spălarea aurului din aluviuni şi mineritul ţărănesc din Munţii Apuseni (1969), Sisteme de cultură în Munţii Apuseni (1971), Contribuţii la studiul fierăritului în Munţii Apuseni (1972).

Dar Valer Butură nu a fost doar un etnograf al Apusenilor, nici doar al Transilvaniei, ci a cuprins cu o rară putere de sinteză, întregul fenomen etnografic românesc, deoarece studiile sale impune o perspectivă monografică, după cum o demonstrează lucrările: Etnografia poporului român (1978), Străvechi mărturii de civilizaţie românească. Transilvania (1989), şi Enciclopedie de etnobotanică românească, v. I, II (1979).

Opera sa este una dintre cele mai pline de credibilitate demonstraţii asupra vechimii, bogăţiei, continuităţii în timp şi a complexităţii civilizaţiei autohtone; propune o imagine bine structurată a civilizaţiei rurale a românilor, maghiarilor, secuilor, saşilor, şvabilor, craşovenilor, bulgarilor, sârbilor şi rutenilor din ţara noastră.

Adriana Badea – muzeograf, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia