Centru de reabilitare „Groot Klimmendaal”
Dintr-o amprentă destul de redusă, construcţia cu trei etaje creşte pe verticală printr-o succesiune de console îndrăzneţe. Cuminte ca aspect, schema faţadei alătură suprafeţe vitrate ample cu zone pline îmbrăcate în aluminiu anodizat, de culoare brună, totul în manieră rectangulară, ordonată. Acelaşi joc se continuă şi la interior, în alcătuirea unor spaţii pline de culoare şi lumină, ce conturează diferitele zone ale proiectului. Alături de funcţiunea principală, oarecum privată, clădirea este una dedicată unei comunităţi mai largi, locale. De altfel, „Groot Klimmendaal” face parte dintr-un masterplan semnat de acelaşi autor, Koen van Velsen, ce intenţionează transformarea graduală a întregii zone într-un parc natural de accesibilitate publică.
Birourile sunt amplasate la cotă inferioară, iar restul spaţiilor – inclusiv cele aferente clinicii – se desfăşoară deasupra. Parterul cu înălţime dublă dezvăluie punctul de acces spre mai multe zone interesante nu doar pentru cei ce primesc tratament aici, ci şi pentru vizitatori şi localnici interesaţi de alte activităţi. Centrul adăposteşte o piscină, o sală de sport şi fitness, un restaurant şi un teatru folosit adesea de trupele de teatru din zonă sau de elevii şcolilor din Arnhem. În plus, la ultimul etaj, există aşa-numita „Ronald Mc Donald House”, cu un design aparte. Această alăturare de spaţii cu grad diferit de vizibilitate a fost concepută astfel încât să poziţioneze atât pacientul, cât şi întreaga clădire în mijlocul comunităţii.
Punctele de legătură între diferitele niveluri sau zone funcţionale ale ansamblului sunt marcate printr-o serie de curţi de lumină ce pun în valoare fundalul natural în care centrul este amplasat. Scara îngustă din lemn ce traversează vertical întreaga clădire dezvăluie, la fiecare etaj, alte perspective, invitând la descoperire şi dialog. Tonurile cromatice şi texturile alese din gama organică creează o atmosferă plină de viaţă, dar odihnitoare şi sigură. Natura, vizibilă practic peste tot în jurul clădirii, devine o prezenţă tangibilă în interior.
Bineînţeles, proiectul este unul eficient energetic. Prin designul compact, ce alătură spaţiile limitând pierderile „pe traseu”, prin maximizarea aportului luminii naturale, dar şi prin folosirea proprietăţilor termice a materialelor folosite („heat and cold storage”), clădirea reuşeşte să fie una cu consum redus de energie. Abordarea sustenabilă merge până în profunzime şi vizează întregul ciclu de viaţă al proiectului inaugurat în 2010: prin introducerea unor soluţii de finisaj uşor de curăţat, întregul proiect consumă foarte puţin pentru a se întreţine. În plus, layoutul clădirii este unul flexibil: aceasta se poate reinventa oricând pentru a primi o nouă funcţiune, oferind o alternativă „verde” la soluţia mai comună de demolare şi construire de la zero.
Centrul de reabilitare „Groot Klimmendaal” este un demers în întregime pozitiv, ce alătură natura şi tehnologia într-un dialog plin de coerenţă şi însemnătate. Deşi reuşeşte cu succes să se piardă în peisajul din juru-i, pe dinăuntru proiectul este atent la diversitatea umană, la dimensiunea socială a arhitecturii, la posibilitatea de a alege, de a te orienta şi reface. Mai puţin instituţie de sănătate decât cumul de activităţi, clădirea trăieşte ca întruchipare a acestui concept: „Transparenţă, continuitate, jocul luminii şi umbrelor sunt toate ingrediente ale unui mediu capabil să stimuleze”.