Centrul internaţional de conferinţe Neptun

Autor al unui volum intitulat „Clădiri pentru birouri – principii şi tendinţe, concepţii, realizări”, arhitectul Adrian Spirescu demonstrează şi în practică aplecarea către clădirile de birouri, care reprezintă un segment principal în activitatea domniei sale, chiar dacă impactul unei lucrări ca Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti (2004) îl concurează serios în conştiinţa publicului.

Text: Silvia Gugu
Foto: arh. Adrian Spirescu

La BAB, arhitectul Adrian Spirescu a atras atenţia cu un centru de conferinţe realizat la Neptun, lângă complexul balnear „Doina”. Desigur că un centru de conferinţe nu e tocmai acelaşi lucru ca o clădire de birouri, dar diferenţele sunt de formă, nu de fond. Dacă stăm să ne gândim o clipă, utilizatorii sunt aceiaşi indivizi încrăvataţi, cu serviete şi pantofi lustruiţi bec pe bombeu. Activităţile nu se încadrează în cele de rutină, respectiv orânduit dosare, răscolit computerul şi bifat lista zilnică de sarcini, dar sunt complementare şi se derulează în aceeaşi atmosferă convenţională, protocolară, la care se adaugă obligaţia suplimentară de a mima relaxarea şi buna-dispoziţie – pentru a înlesni o mai spornică interacţiune şi comunicare între participanţi.

Având în vedere că acest centru de conferinţe se află într-un peisaj populat de bikini, prosoape colorate, papuci încărcaţi de nisip şi alte accesorii estivale cu desăvârşire neconvenţionale şi uneori de-a dreptul neserioase, clădirea are sarcina delicată de a media între proiecţia/panoul/discursul vorbitorului cu privire la management-ul calităţii, bunăoară, sau noile materiale folosite în tehnica stomatologică, şi placa de surf, colacul de înot şi diferitele grade de nuditate din afara incintei sale. Adăugând la aceste date cerinţa expresă a beneficiarului – şi anume REPREZENTATIVITATEA cât mai pregnantă a imaginii viitoarei clădiri – vom înţelege că este vorba despre un proiect dificil.

Vom înţelege, de asemenea, de ce răspunsul arhitectului la întrebarea „Cum se încadrează această clădire în sit?“ a fost răspicat şi fără ezitare: „Se încadrează prin contrast”. Fireşte. Important este că scara clădirii – nu mai mare de parter şi etaj, cu dimensiuni în plan de 30-40 de metri – nu a deranjat pe nimeni şi nu se poate comenta pe marginea ei. Inspiraţia de a ieşi din cromatica obişnuită arborând un roşu îndrăzneţ, facilitează tranzitul între exteriorul pestriţ şi interiorul sobru, care se străduieşte să accentueze aspectul de reprezentativitate prin folosirea unor materiale de finisaj limitate ca diversitate şi expresivitate (panouri de lemn la pereţi, placaje de piatră la pardoseli şi pereţi, tâmplărie de aluminiu cu geam sablat). Închiderea exterioară este realizată din tâmplărie de aluminiu, sistem structural cu geam termoizolator, iar plinurile sunt izolate exterior cu panouri placate cu lemn în nuanţă cireş-roşcat. Vitrajele au fost prevăzute cu parasolare din lamele de aluminiu vopsite în culoare neagră, iar intrarea principală cu o copertină cu structură metalică îmbrăcată în Alucobond.

Clădirea se sprijină pe conceptul de comunicare, valabil şi la nivelul funcţiunii ca miză majoră. Arhitectul Adrian Spirescu adaugă: „Comunicarea spaţială interioară este un aspect esenţial pentru clădire: holul principal comunică cu spaţiile sălilor de conferinţe prin pereţi de sticlă fonoizolaţi, iar balconul holului de la etaj accentuează acest lucru. În toate aceste demersur,i pornesc prin a căuta segmentul artistic în relaţie cu arhitectura, iar experimentalismul este o stare continuă de lucru. Caut să speculez relaţiile de spectaculozitate a dialogului opacitate-transparenţă, într-o atitudine degajată, chiar COOL, mondenă, contemporană.“