CHILE. Dincolo de peisaj
Între 14 aprilie şi 10 iunie a.c., Muzeul Naţional de Artă Contemporană va găzdui expoziţia „CHILE. Dincolo de peisaj”, organizată de Space Syntax şi igloomedia. Curatorul Christian Beros, arhitect şi urbanist în cadrul Space Syntax România, ne va explica în continuare, pe scurt, premisele şi conceptul acestui eveniment, exemplificându-le prin câteva proiecte care vor fi incluse în selecţia de la MNAC.
În ultimii 20 de ani, arhitectura chiliană şi-a câştigat locul pe copertele unora dintre cele mai prestigioase reviste de specialitate, precum şi în cărţi şi pe site-uri recunoscute de arhitectură contemporană. Proiectele prezentate sunt cel mai adesea legate de peisaje dramatice cu faleze stâncoase pe malul Pacificului, deşerturi, câmpii de gheaţă din Patagonia, de condiţii extreme de trai şi de producţia „arhitecturală” în astfel de medii. Fenomenele naturale, minimalismul în utilizarea materialelor şi eleganţa unor linii curate în design au făcut din asemenea intervenţii modele ale renaşterii expresiei moderniste în America Latină.
Ceea ce ne-am dorit să prezentăm în cadrul expoziţiei de la MNAC nu este însă imaginea dramatică a arhitecturii chiliene de „peisaj”. Ne-au interesat mai degrabă experienţele şi proiectele unei generaţii care creează o nouă direcţie în Chile, mergând mai departe decât predecesorii lor, explorând noi teritorii şi interfeţe între arhitectură, arte, tehnologie etc.
Proiectele au fost selectate în primul rând pentru calităţile lor de model, educative, legate de strategie, planificare, programare, modalităţi de strângere de fonduri sau, pur şi simplu, de colaborarea cu comunitatea locală.
Credem cu tărie că există similarităţi între mediul arhitectural din Chile şi din România şi că, în vremurile actuale zguduite de cutremure, tsunamiuri şi războaie civile, ca arhitecţi, suntem chemaţi la arme pentru a reconsidera principiile şi obiectivele pe care ni le asumăm ca profesionişti. Pe de altă parte, utilizatorii (clienţii) sunt invitaţi să reflecteze asupra contextului urban, asupra nivelului de dezvoltare al cartierelor şi al spaţiilor publice, asupra imaginii şi identităţii instituţiilor publice care îi reprezintă. În căutarea acestor declanşatori de schimbare de paradigme şi forme, putem sublinia rolul administraţiei în promovarea calităţii spaţiilor. Sub ultimele două regimuri politice din Chile au existat o abordare coerentă a dezvoltării urbane, o înţelegere faţă de nevoia reală de calitate în designul arhitectural, o încurajare a construcţiilor ca mediu de interacţiune cu comunitatea şi, în acelaşi timp, ca barometru al memoriei colective. Astfel, o serie de competiţii publice, naţionale şi internaţionale, au lansat către arhitecţi invitaţia de a proiecta municipalităţi, tribunale, spitale, închisori, centre culturale etc.
Rezultatul acestor concursuri este vizibil în proiecte precum GAM-ul – renovarea fostului parlament al dictaturii, realizat de Lateral în urma unei competiţii publice (un birou condus de arhitecţi sub 35 de ani cu o puternică conştiinţă a spaţiului public şi cu un nivel ridicat de calitate în proiectare). Un alt exemplu la o scară mult redusă este Biblioteca Licanten proiectată de Emilio Marin, un tânăr arhitect chilian cu un background mix în domeniul artelor vizuale, al publishingului independent şi al arhitecturii. Proiectul realizat de el – restaurarea unui atelier de fierărie feroviară şi reconversia acestuia într-o bibliotecă publică – reuşeşte să valorizeze clădirea şi să ofere cartierului din apropiere un nou spaţiu public şi cultural, menţinând în acelaşi timp simbolistica infrastructurii existente.
Un alt declanşator care poate uşor servi drept paralelă cu scena autohtonă este interesul naţional în ceea ce priveşte prezervarea memoriei politice a ţării. Vreme de 20 de ani după căderea dictaturii, Chile şi-a concentrat resursele în direcţia reconcilierii şi unificării, iar una dintre strategiile pe durata tranziţiei a fost tocmai conservarea istoriei, a memoriei locurilor. Un bun exemplu în acest sens este Museo de la Memoria, rezultat în urma unei competiţii publice câştigate de Estudio America, un birou de arhitectură din Brazilia aflat la primul proiect de asemenea amploare. Muzeul oferă nu numai un sediu pentru arhivele şi colecţiile de materiale legate de violările drepturilor umane din timpul regimului dictatorial, ci oferă şi o nouă piaţă publică într-un cartier deteriorat, atrăgând investiţii şi posibile planuri de dezvoltare pentru o zonă urbană neglijată.
În termeni de compoziţie, de explorare a volumelor şi formelor, folosirea de noi materiale, maximizarea resurselor prin apel la noi tehnologii etc. au fost catalizatori pentru descompunerea expresiei „tradiţional” chiliene de „design la cutie”. Proiecte precum Casa de Todos, realizat de tânăra arhitectă Veronica Arcos, propun o joacă cu tehnologii digitale menită să distrugă liniile clasice de design, compunând în schimb o serie de spaţii alcătuite din mişcările şi interacţiunile dintre multitudinea de planuri ale construcţiei. Casa din Aculeo, semnată de Andreas Schulz, reuşeşte să spargă acelaşi tipar al cutiei printr-o separare a zonelor de locuire în unităţi independente, interconectate prin volume de circulaţie care pun stăpânire pe teren, ocupându-l prin mişcările informale ale fiecărui volum în parte.
Înţelegerea generală a nevoii de oraşe mai bune, accesibile şi corect dezvoltate a declanşat la nivel de municipalitate multe iniţiative de design de spaţii publice care urmăresc integrarea zonelor de parc, noi strategii de transport public, programe de dezvoltare a sectorului de retail etc. Cu toate că nu există o agendă propriu-zisă referitoare la standardele de calitate a construcţiilor, sectorul privat începe să se raporteze singur la anumite repere de calitate în proiectare, care îi vor permite să obţină servicii îmbunătăţite, mai multe spaţii publice şi zone verzi cu un design mai bun. Nu se pune problema vreunui gest filantropic din partea dezvoltatorilor, ci mai degrabă este vorba de înţelegerea comună a faptului că spaţii mai bine conectate, o calitate crescută în design, servicii şi o infrastructură mai bune, drumuri şi parcuri adecvate nu pot avea decât un impact pozitiv asupra nivelului de consum. Designul de calitate este bun pentru afacerile urbei!
Pentru a rezuma, comparaţia între Chile şi România nu se bazează pe forme, culori sau materiale, ci mai degrabă pe necesităţile comune cu privire la calitatea spaţiilor şi la importanţa designului. În final, ceea ce contează este crearea de spaţii noi şi îmbunătăţite şi căutarea unui mediu propice pentru dezvoltarea lor ulterioară. Ambele naţiuni operează cu niveluri similare de venit, procente similare de dezvoltare umană şi o istorie politică asemănătoare; credem că prezentarea unor proiecte din Chile care au avut succes, care au îmbunătăţit viaţa comunităţilor/zonelor în care s-au inserat poate juca rol de declanşator, într-o primă fază la nivelul arhitecţilor şi studenţilor arhitecţi, pentru elaborarea unor strategii şi proiecte similare în România. / ARH. CHRISTIAN BEROS
Câteva statistici
Conform celei mai noi evaluări (2008) realizate de platforma arquitectura, în Chile există: • 18 şcoli de arhitectură + 13 în sud şi 13 în nord; în total 44 de şcoli de arhitectură • într-o ţară cu o populaţie estimată la 17 milioane de locuitori • cu un număr mediu de 1 470 de absolvenţi de arhitectură pe an • care îşi caută de lucru pe un teritoriu de 756 950 km2 (dintre care mare parte sunt nelocuibili) • cu un PIB pe cap de locuitor calculat la aprox. 12 000 USD, dar cu rang crescut de distribuţie inegală (rangul 52.0)
participă la vernisajul din 13 aprilie