Cite de l’Ocean et du Surf, Biarritz
Cité de l’Océan et du Surf din Biarritz, proiectată de Steven Holl Architects în colaborare cu Solange Fabião, a fost desemnată Clădirea Publică a Anului de către premiile Emirates Glass LEAF 2011. Redăm cu această ocazie articolul despre acest proiect, publicat în numărul 118 (octombrie 2011) al revistei igloo.
În iunie anul acesta, pe coasta vestică a Oceanului Atlantic, la Biarritz şi-a deschis porţile un muzeu ce nu ar putea fi decât unul al valurilor şi al brizei. De dimensiuni relativ modeste, construcţia este o metaforă a celor două lumi: „cea de sub cer” şi „cea de sub ocean” (“under the sky”/“under the sea”), pe care le pune în legătură. Forma muzeului derivă din acest concept. Terenul concav al lumii „de sub cer”– tratat ca o piaţă pietonală urbană perfect integrată topografic – devine tavanul convex sub care se desfăşoară spaţiile expoziţionale din interior. Această „Place de l’Ocean” exterioară pare a fi o continuare firească a clădirii în peisaj: deschisă spre ocean, placa este acoperită de un amestec de elemente antropice – piatră cubică – şi naturale. De altfel, acesta este spaţiul ce primeşte evenimente de interes public, de la festivaluri la ocazii mai strâns legate de ritmul zilnic al vieţii din oraş.
Peisajul este pus în prim-plan şi prin configuraţia spaţiilor închise de vizibilitate mare, iar cei doi „bolovani de sticlă” (restaurantul şi „chioşcul surferilor”) preiau, de fapt, prin formă şi amplasare, modelul real al celor două stânci situate pe plajă, la mică distanţă. Aceste spaţii sunt accesibile din holul central, ce funcţionează ca un nod de legătură între nivelul pietonal şi cel inferior, al zonei muzeale, dar şi din piaţa urbană amenajată ca loc public de adunare şi contemplare.
Calitatea spaţiului interior poate fi presimţită încă din lobby-ul de intrare, căci scenografia marcată de rampe, spaţii curbate organic şi jocuri de imagine şi umbră începe de aici. Elementele concrete ce delimitează fizic diferitele zone se dezvăluie diferit odată ce traseul muzeal este parcurs, graţie modului natural în care cade lumina. Aceasta este lumea „de sub ocean”, dinamică la alţi parametri decât cea de sub cer.
În colţul de sud-vest, proiectul se conformează însă unui obicei local, al lumii ce trăieşte undeva între cer şi ocean. Surferii pot lua o pauză în spaţiul exterior curb dedicat lor („skate pool”, amplasat spre plaja de unde sosesc) sau pot coborî, prin prispa acoperită alăturată la auditoriumul sau zona de lobby ale muzeului. Această zonă protejată, dar deschisă încurajează dialogul, întâlnirile şi chiar desfăşurarea unor evenimente urbane.
