Controprogetto
Controprogetto este un atelier şi o filosofie de producţie cum găseşti rar în lumea designului. Lucrând exclusiv cu deşeuri şi materiale recuperate, cei patru fondatori reuşesc să realizeze obiecte de o poezie aparte. Am stat de vorbă cu Valeria, una dintre cele două reprezentante feminine ale grupului, care ne-a dezvelit o gândire limpede, matură şi frumoasă, aşa cum vă dorim şi vouă.
S.G.: Aţi absolvit toţi la Politecnico di Milano? Povestiţi-ne cum a apărut Controprogetto.
C: Controprogetto s-a născut într-un colţ liber din Milano. Parte din grup s-a cunoscut la Politecnico, dar istoria noastră comună a început la Stecca artizanilor, într-o veche fabrică din centrul oraşului care de mulţi ani găzduia artizani, asociaţii şi artişti pe care noile planuri urbanistice prevedeau să-i evacueze. Era la sfârşitul lui 2002. Davide abia se întorsese după un an de studii în Germania la Bauhaus Universitaet din Weimar, unde pentru prima dată avusese acces la ateliere în care se lucra de-adevăratelea lemnul şi fierul. Inspirate de o expoziţie despre soţii Eames, Valeria şi Alessia tocmai se puseseră pe căutat un atelier în care să poată să dea curs propriilor proiecte. Într-o seară am ajuns la una din petrecerile care animau Stecca. Fu dragoste la prima vedere: găsisem spaţiul pe care-l visam pentru a crea un loc de dialog şi experimentări, în care să punem bazele propriului atelier şi să promovăm cultura generaţiei noastre cu expoziţii, muzică, participare socială. În 2003, după câteva luni de trai şi muncă în Stecca zi şi noapte, s-a deschis publicului primul sediu Controprogetto. Atelierul propriu-zis s-a născut în septembrie, când am început să construim locuri de joacă pentru un orăşel rătăcit din Kosovo. Pentru noi a reprezentat o experienţă importantă de construcţie participativă. Am înţeles că aveam capacitatea de a construi şi încă de a construi bine. Stecca era o mină de materiale recuperate: de-a lungul anilor fusese folosită ca depozit de deşeuri, care pentru noi erau preţioase. De aici experienţa a început să se transforme într-una de muncă reală, până când în 2008, după ce Stecca a fost demolată pentru a face loc turnurilor de birouri, am fondat propria afacere care a crescut an de an.
S.G.: Câţi ani aveţi? Şi de câţi vă simţiţi?
C: Avem vârste între 30 şi 35 de ani. Am ajuns la momentul în care putem concretiza şi valoriza experienţa acumulată în aproape 10 ani de muncă – care ne permite să fim mai buni şi mai rapizi. În funcţie de cum ne trecem ziua, ne simţim ba de 8 ani, încă la joacă, ba de 70, obosiţi de muncă şi doritori de odihnă.
S.G.: V-a fost greu să puneţi bazele propriului brand într-un oraş plin de designeri de renume mondial?
C: Sunt atâtea dimensiuni paralele în lumea designului. Noi ne-am născut într-un context underground şi experimental, am pornit de la zero, dispuşi să facem sacrificii pentru câştiguri mici, numai pentru a ne putea bucura de libertatea de a fi protagoniştii propriului parcurs creativ. Am muncit cu oameni pentru oameni. Am cunoscut în carne şi oase fiecare client căruia i-am vândut ceva. Marile firme de design din Italia care apar la Milano fac lucruri minunate, dar nu pot oferi ceea ce oferim noi. Suntem personaje profesionale inedite, jumătate designeri jumătate artizani, oferim clientului o relaţie creativă, unicitatea fiecărui obiect creat de noi şi istoria scrijelită în suprafeţele
materialelor pe care le folosim.
S.G.: Povestiţi-ne despre ce proiectaţi şi de ce folosiţi materiale reciclate.
C: Proiectăm tot ceea ce ne simţim în stare să construim. Fiecare nou proiect e o provocare şi un stimul pentru a creşte şi a învăţa mai mult.
Materialele reciclate reprezintă pentru noi un răspuns ecologic şi economic la sistemul productiv şi social în care am crescut, un sistem în criză şi în căutarea a noi modalităţi de a construi, după ce producţia industrială a dus la pierderea identităţii obiectelor. Din critică se naşte un proiect. De aici vine şi numele nostru. Reciclarea şi transformarea amplifică ciclul de viaţă al obiectelor şi materialelor, iar istoria pe care o poartă cu ele garantează unicitatea fiecărui obiect. Produsele noastre se pot asemăna ca structură, dar, ca şi creaturile vii care aparţin aceleiaşi specii, nu pot fi identice. Procesul de proiectare şi realizare a obiectelor e organic şi adaptabil. Uneori, căutăm materialele în funcţie de specificul proiectului, alteori, proiectul se naşte din caracteristicile şi proprietăţile materialului pe care-l avem la dispoziţie.
S.G.: Cum găsiţi materialele?
C: De-a lungul anilor, am identificat multe surse de reciclare explorând teritoriul în lung şi-n lat. Pe multe le-am găsit în sistemul de târguri al Milanoului, în spaţiile expoziţionale unde eficienţa contează mai mult decât ecologia şi multe obiecte sunt aruncate pentru că timpul pentru a le repara e prea preţios. Din industrie am luat deşeuri, ambalaje si paleţi. În pieţe am găsit lăzi, din urma amenajărilor interioare am recuperat obloane, uşi, ferestre, finisaje de podele. Pe stradă am găsit semne de circulaţie şi mobilier abandonat. Mulţi oameni sensibili la ideea de sustenibilitate ne-au ajutat oferindu-ne materialele pe care le aveau la dispoziţie.
S.G.: Voi faceţi şi design de interior şi intervenţii în spaţiul public. Care sunt experienţele favorite în lucrul cu spaţiile externe?
C: În spaţiul public am realizat în principal locuri de joacă şi de întâlnire în proiecte comunitare de implicare a populaţiei. Sunt situaţii foarte antrenante din punct de vedere al proiectării şi uman. Ni se pare foarte important ca un spaţiu colectiv al unei comunităţi s-o reprezinte şi s-o caracterizeze, şi ca locuitorii să recunoască locul respectiv ca o extensie a spaţiului domestic. Spaţiul public trebuie să devină un spaţiu al tuturor, nu un teren al nimănui. Din acest motiv e vital pentru noi să implicăm activ persoanele care locuiesc sau folosesc obiectele proiectate de noi în modelarea lor estetică şi funcţională, ca şi sum ar fi vorba de propria lor casă.
S.G.: Aţi avut apariţii la Salone del Mobile?
C: De patru ediţii participăm la Fuorisalone, manifestarea paralelă târgului, care implică oraşul şi spaţiile sale cele mai interesante. Au fost ocazii importante pentru vizibilitate şi confruntarea cu mediul global.
Anul viitor vrem însă să ne expunem produsele la Fiera di Rho, unde se desfăşoară nucleul propriu-zis al Salone del Mobile. Ne simţim pregătiţi să ne lărgim piaţa şi să ne adresăm unui context mai
internaţional.
S.G.: Ceea ce ne-a plăcut cel mai mult la munca voastră e faptul că o împletiţi cu implicarea populaţiei şi o scoateţi în stradă. Ne puteţi vorbi de metodele participative pe care le folosiţi?
C: În proiectele noastre participative, implicarea comunităţii e foarte intensă. Faţă de alte exemple de iniţiative urbanistice în care populaţiei i se cere doar o părere asupra funcţiunii spaţiului public, noi încercăm să o implicăm şi în definirea estetică a proiectelor şi în realizarea propriu-zisă acolo unde se poate.
Participarea la elaborarea manuală a unei structuri comunitare e o experienţă agregativă extrem de potentă. Se creează legături intense şi solidaritate atât între persoanele care participă la construcţie, cât şi între oameni şi obiecte care sunt recunoscute ca proprietate personală – şi, implicit, protejate şi respectate.
În cazul proiectelor în contexte dificile şi periferice, caracterizate de acte de vandalism şi lipsă de respect faţă de structurile publice, am văzut clar că implicând autorii vandalismelor în realizarea acestor structuri este o metodă eficientă de a transforma relaţia. E foarte improbabil ca o persoană să simtă nevoia de a distruge ceva creat cu propria mână.
S.G.: Ce planuri aveţi pentru viitor la Controprogetto?
C: Simţim că am ajuns la momentul în care trebuie să facem un pas înainte. În ultimii ani am crescut mult şi atelierul nostru a devenit neîncăpător. Vrem să ne lărgim piaţa în Italia şi străinătate. Suntem conştienţi că a creşte înseamnă să ne extindem toate activităţile, de la comunicare la distribuţie şi producţie. Perioada economică în care ne aflăm e dificilă, dar suntem convinşi că oferte ca a noastră pot găsi un teren fertil într-un moment de transformare economică şi socială.