fbpx

Cuibul solitar al Sultanei

Colţ drag de retragere, în care Regina Maria „crea cât mai multă frumuseţe”, iar „copila cu ochii albaştri” umplea această frumuseţe cu viaţă, Tehna Juvah (Cuibul Solitar), aşa cum numea palatul regal de la Balcic, a fost în întregime creaţia Reginei, întruchiparea gustului şi dorinţelor sale.

Text: Luiza Zamora
Foto: Şerban Bonciocat

Balcicul, cu atmosfera sa de sat oriental prăfuit, cu mirosul mării care învăluie totul şi cu „calmul blazat şi împietrit al bătrânilor instalaţi turceşte în fiecare colţ”, a fermecat-o pe Regină, în urma unui mic popas făcut în drumul spre Kavarna, în 1924. Un an mai târziu, începea construirea vilei după planurile lui E. Guneş, pe un teren dăruit Reginei de către bancherul Jean Crissoveloni. Timp de patru ani, secretarul particular al Reginei a urmărit cu acribie lucrările de întărire a malului cu piatra alb ruginie şi ridicarea pavilioanelor. În locul acesta în care „tristeţea şi chiar suferinţa se topesc într-un sentiment neprecis de armonie”, la capătul unui drum care venea dinspre locurile în care pictorii, scriitori sau actorii îşi trăiau cu patimă ori cu nefericire lunile de vară, într-o zarvă ce se topea abia spre dimineaţă, Cuibul solitar se înălţa ca un avanpost cu ziduri groase de piatră, în care minaretul, cu corpul său alb, din care ieşea ici şi colo câte o piatră, nu avea drept raţiune funcţia îndeobşte consacrată, ci era mai degrabă un mod de înţelegere a specificului unui loc sau o liberă fantezie venită o dată cu această înţelegere. Se spune că cea mai credincioasă servitoare a sa era o turcoaică, Fatma, care o aştepta pe Sultană (aşa cum o numeau musulmanii de aici pe Regină) undeva, în vârful dealului, la o răscruce, după care devenea nedespărţită de stăpâna sa. E remarcabil felul în care Regina a înţeles natura acestui loc, geografia şi esenţa lui, palatul fiind o casă cu nu mai mult de două caturi, cu 14 camere, două terase şi un balcon ieşite în consolă, o casă cu aer oriental şi cu respect faţă de ceea ce o înconjoară. Interiorul compact, organizat în jurul celor două camere largi aflate la parter şi primul nivel, este uimitor de simplu şi firesc. Încăperi care nu impresionează prin dimensiuni, ci printr-o măsură naturală şi prin lipsa unei opulenţe gratuite.

În palatul care acum s-a transformat în „Kompleks Dvoret” (Complexul Castelului), adică în muzeu, puţin a mai rămas din aerul de altădată, câteva piese de mobilier, fotografii care o înfăţişează pe Regină, în rochii albe, vaporoase, în falduri bogate şi pantofi de nabuc, plimbându-se pe terasele grădinei, sub pergola aproape de malul mării sau lângă florile atât de dragi. O singură încăpere a supravieţuit aproape în totalitate aşa cum a fost folosită – baia. O cameră pătrată, cu o amplă cupolă, cum numai Orientul putea să inventeze, sub care cada din fontă a fost îmbrăcată în calcar, fiind dublată în lăţime de o placă din aceeaşi piatră, ce servea drept suport. De o parte şi de alta, pe cele două banchete din piatră stau frumos aşezate lavoare din calcar cu câte două robinete separate. Lumina naturală pătrunde aici prin două mici ferestre traforate, cu geamuri intens colorate. Restul palatului era garnisit, aşa cum scria un celebru scriitor şi diplomat, „mai mult cu flori şi mai mobilat cu cărţi, decât cu scaune ori cu măsuţe; erau rânduite acolo şi expuse cărţile recent apărute din Europa şi din Statele Unite; toate soiurile de flori.”

Relieful a fost modelat cu aceeaşi bună înţelegere, în terase pietruite legate între ele prin scări boltite, prin ganguri în care treptele se încolăceau, iar pasiunea Reginei Maria pentru flori şi grădini a creat o întreagă colonie verde. Pavilioanele răspândite în grădina de aproape 1 500 m pătraţi erau îngropate în verdeaţă. Vila Mavi Dalga, care avea 16 camere, fusese construită pentru a adăposti apartamentele Principelui Nicolae şi pe cele ale doamnelor de onoare. În apropierea acesteia se află cea mai mare clădire a complexului Sabur Jevi (Casa Suitei), ale cărei camere erau dispuse în potcoavă, cu o largă colonadă spre mare. Pe lângă aceste două clădiri, au mai fost construite alte pavilioane ce purtau numele copiilor Ileana şi Nicolae, altele cu numele de Izbânda sau Cara Dalga, iar pentru fiica sa preferată, pe care o urmărea adesea cu teamă înotând în apele liniştite ale golfului, a construit un mic studio de pictură şi sculptură. Cufundată în finapi şi oţetari, aproape de îngustul ţărm, a fost ridicată în stil bizantin bisericuţa Stella Maris, unde urma să fie depusă caseta de argint ce închidea pentru totdeauna inima celei mai iubite regine a României. Adusă cu Bricul Mircea, după ce stătuse o vreme în capela Palatului Cotroceni, caseta a fost acoperită cu un drapel care avea de o parte însemnele Marii Britanii, iar de cealaltă pe cele ale României. Va rămâne aici doar doi ani, până la înapoierea Cadrilaterului Bulgariei, apoi va zăbovi o vreme la Bran, altă reşedinţă dragă. În interiorul bisericuţei, pictat în 1930 de pictorii A. Denian şi Papatriandafil, a fost înfăţişată Regina în chip de donator, înveşmântată ca o suverană bizantină, purtând coroana bătută cu pietre, alături de Principesa Ileana cu o corabie în mâini.
În toţi anii în care venea aici sau în care şi-a trăit izolarea impusă de fiul său cel mare, Regina Maria s-a îngrijit cu pasiune de întreg domeniul palatului, în special de grădina care aduna la un loc flori şi plante „din cele mai variate soiuri şi miresme”, de potecile ei întortocheate pietruite cu plăci albe, de cascadele sale şi de bazinele cu nuferi, un domeniu pe care a încercat să îl extindă cu timpul.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0