Curentul organic în design
„Nu putem să tratăm lucrurile care ne înconjoară diferit în raport cu alte unităţi biologice, căci riscăm să nu se mai adapteze sistemului, să devină inumane.” (Alvar Aalto)
La sfârşitul secolului al XIX-lea, Charles Rennie Mackintosh şi Frank Lloyd Wright au fost cei care au impus, în primul rând în domeniul arhitecturii, o apropiere în cheie umanistă şi holistă de produsul final al actului de creaţie. Metoda lor de lucru implica integrarea tuturor detaliilor şi condiţiilor existente, astfel încât compoziţia arhitecturală finală să reprezinte un tot organic, în care părţile nu pot funcţiona adecvat în afara ansamblului. Prin aceasta, sperau ca opera să preia ceva din spiritul naturii, unde perfecţiunea se realizează mai întotdeauna la nivelul întregului.
Important în acest demers a fost şi momentul în care arhitecţii au început să ia serios în considerare elemente de interior precum piesele de mobilier sau obiectele decorative, considerându-le de asemenea reprezentative pentru clădirile proiectate. Astfel, mulţi arhitecţi au ajuns să-şi conceapă singuri mobilierul pentru locuinţele pe care le realizau, încercând să integreze fiecare piesă, atât din punct de vedere vizual, cât şi funcţional, într-un habitat armonios. Deşi exista un puternic demers teoretic şi nu numai legat de arhitectura organică, formele organice erau destul de rar întâlnite.
Nu întâmplător, poate cel mai important iniţiator al curentului organic în design a fost Alvar Aalto. Arhitect scandinav, acesta a crescut cu un adevărat cult pentru natură, în special pentru lemn, iar în momentul în care s-a decis să-şi amenajeze adecvat propriile clădiri a dat naştere unor lucrări de referinţă care se remarcă printr-o logică internă aparte, prin forme naturale şi practice, precum şi printr-o originalitate puternică. Aalto a impus un vocabular modern al formelor organice, piesele sale din lemn, cu linii uşoare şi ondulate, opunându-se în epocă rigidităţii geometrice din estetica Stilului Internaţional. Spre deosebire de precursorii săi, promotori ai arhitecturii organice, Aalto nu s-a arătat interesat în primul rând de stabilirea unei legături cu o anumită transcendenţă spirituală, ci de funcţionalitatea ce decurge din folosirea formelor organice, fiind totodată preocupat de relaţiile intelectuale şi emoţionale pe care le poate stabili utilizatorul cu piesele de mobilier. Convins că lemnul este materialul cel mai apropiat de natura umană şi că, în acelaşi timp, este generator de inspiraţie, a respins întotdeauna materiale industriale precum oţelul tubular, în vogă în anii ’20 prin creaţiile avangardei, considerându-le alienante. Piesele de mobilier ale lui Aalto au avut un succes deosebit, în special în Statele Unite, dovadă şi expoziţia organizată la New York, în 1940, de către Eliot Noyes pentru a promova ideile designer-ului scandinav. În catalogul dedicat manifestării găzduite de Muzeul de Artă Modernă, Noyes încerca să definească astfel design-ul organic: „o organizare armonioasă a părţilor în întreg, în funcţie de structură, material şi scop. Chiar dacă lipsit de orice ornament sau detaliu superfluu, obiectul organic rămâne de o frumuseţe deosebită, ce se naşte din alegerea materialului ideal, din rafinamentul vizual şi din eleganţa raţională a funcţionalităţii”. Marii câştigători ai concursului „Organic Design in Home Furnishings” au fost Eero Saarinen şi Charles Eames, două nume care au devenit repede fundamentale pentru promovarea formelor organice. Scaunele proiectate de ei au revoluţionat domeniul design-ului, încurajând ideea de structuralitate şi pe cea de funcţionalism. Design-ul organic a influenţat de asemenea în mod semnificativ arhitectura lui Saarinen din anii ’50, dacă ne gândim numai la spectaculosul terminal realizat pentru Aeroportul Kennedy.
Charles Eames a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie şi parteneră de creaţie, Ray Kaiser, chiar în perioada în care lucra împreună cu Saarinen la proiectele ce au fost propuse la concursul din 1940. După ce s-au căsătorit, în 1941, Charles şi Ray au început să creeze împreună, piesele lor din lemn pliabil bucurându-se de un succes extraordinar până în zilele noastre. Preocupaţi şi de alte domenii artistice precum fotografia sau filmul, soţii Eames au lăsat în urmă o operă cu adevărat remarcabilă, multe dintre creaţiile lor devenind simboluri pentru artele decorative ale secolului XX.
Design-ul organic a continuat să-i inspire şi pe creatorii din anii ’60-’70 precum Maurice Calka, Pierre Paulin, Olivier Mourgue sau Verner Panton. Pierre Paulin, încă din 1958 asociat al biroului de cercetare ce aparţine firmei olandeze Artifort, este un specialist al scaunelor, design-ul său fiind unul pregnant sculptural. Dintre realizările sale de marcă amintim scaunul „Tulipe”, cu referiri la modelele maeştrilor Saarinen şi Eames, „Ribbon Chair”, conceput în 1966, sau celebrul „Tongue Chair”, toate evocând aproape în mod ostentativ forme organice. Creaţiile lui Olivier Mourgue se apropie destul de mult în ceea ce priveşte conceptul de cele ale colegului său de generaţie, îl diferenţiază însă formele uşor ondulate, cu linii mai calde, mai prietenoase.
Până la începutul anilor ’90, curentul organic a cunoscut numeroase manifestări, extrem de diversificate. Ca o ironie, plasticul a ajuns să reprezinte materialul cel mai potrivit pentru a da naştere formelor organice, abstracta esenţă a naturii. Dintre designer-ii în vogă în zilele noastre merită amintit Ross Lovegrove, cel care într-un interviu din 2000 declara despre propriul stil: „ai putea spune că e organic, dar aceasta e doar o consecinţă a gândurilor mele şi a propriilor mele sentimente legate de lucruri. E într-un fel emoţional, tehnologic, umanist.” Născut în 1958 la Wales, Lovegrove a lucrat la proiecte importante pentru British Airways, Kartell, Cappellini, Moroso, Driade, Apple Computers şi alţii, iar din 1990 are propriul studio la Londra. Atent la fiecare detaliu, a reuşit să dea viaţă unor obiecte de un mare rafinament, izbutind să îmbine componenta tehnologică şi pe cea estetică într-un discurs profund original.
Prin vocabularul său formal senzual şi persuasiv, design-ul organic reuşeşte să convingă, pentru că stabileşte, uneori în mod subliminal, contactul cu simţul primar al frumuseţii naturale.