fbpx


White November igloo

Cutia poştală

Dragi Igloo-işti,

Încep această scrisoare prin a vă spune doar atât: „You’ve got mail!”. „Trei cuvinte foarte puternice”, ar spune Tom Hanks. La fel aş spune şi eu. Probabil că sună ciudat, dar, în simplitatea lor, aceste cuvinte reuşesc să sintetizeze istoria veche de câteva mii de ani a comunicării interumane. Şi care este simbolul acestei istorii? Cutia poştală.

Foto: Alina Gănescu, Loredana Stasisin, Alexandra Teodor

Am stat foarte mult timp să mă gândesc ce anume să scriu: o variantă era istoria serviciului poştal, cu începuturile sale din Antichitate şi primele documente din Egipt, de pe la 2400 Î.H., ori „cursus publicus” de la romani, sau „hrisovul” lui Mircea cel Bătrân, din 1399, şi cum s-au dezvoltat toate până în timpurile noastre, ajungând în era internetului şi la bine-cunoscutul „e-mail”. De asemenea, m-am gândit să scriu despre tipurile de cutii poştale, despre cele din spaţiul public destinate expedierii scrisorilor, realizate după un format standard, impus de serviciul poştal specific fiecărei ţări, ori despre cele private, care sunt personalizate şi care apar sub diferite forme, fie ca o deschizătură într-un perete, gard sau poartă, fie ca obiecte de sine stătătoare cu modele personalizate, adevărate repere locale, ori cele tip, impersonale şi întâmplătoare.

Am revăzut de curând „You’ve got mail”. Mi-am amintit de celebrele scrisori de amor, despre care am citit cu ani în urmă, sau pe care le-am citit. Mi-am amintit de cât de importante erau scrisorile în timpul războiului, de inimi frânte şi iubiri împlinite, de Zoe a lui Caragiale, de Eminescu şi de Veronica Micle. M-am gândit la romantism, la emoţii, la intimitate şi la ultima scrisoare trimisă, cu tot ritualul pe care îl implică.

Mi-am verificat pentru a nu ştiu câta oară e-mail-ul şi m-am gândit cum ar fi dacă nu ar fi şi cum este aşa cum este. Am căutat cutii poştale prin oraş şi am încercat să înţeleg. Mi-am dat seama că această amărâtă de cutie, reală sau virtuală, în care vin şi din care pleacă mesaje, este mai mult decât o simplă cutie… este o parte din fiecare, un spaţiu tampon între ceea ce primim şi ceea ce transmitem. Este un semn, o limită dintre public şi privat.

Deşi scrisorile personale s-au transferat din plicul de hârtie în serverul de mail, cutia poştală rămâne un semn foarte puternic, iar cele trei cuvinte trezesc aceeaşi emoţie fie că e vorba despre poşta electronică, fie că este vorba despre cea tradiţională.

În cadrul oraşului, această cutie este un mod de a transmite propria identitate şi deschiderea către comunicare. Într-o zonă de locuinţe cu multe cutii personalizate senzaţia de familiaritate este mult mai puternică decât într-o scară de bloc cu un panou de găuri identice.

Făcând o paralelă la nivelul urbei, oare cât de mult transmite Bucureştiul? Deşi circul foarte mult prin oraş, sunt foarte puţine cutiile Poştei Române pe care mi le amintesc. Puţine sunt şi străzile pe care am remarcat vreo ciudăţenie la poartă sau la intrarea în bloc. Şi nu cred că este manifestat un interes mai mare pentru poşta electronică. Probabil că şi acolo aş întâlni aceleaşi setări standard, impersonale şi banale. Dacă am strânge la un loc toate cutiile poştale dintr-un oraş, cum ar arăta? Dacă am compara imaginea obţinută cu starea oraşului, ambele ar spune acelaşi lucru? Ce stă în spatele acestei cutii şi ce anume o face atât de puternică?

Aştept răspuns.

Numai bine,

Loredana Stasisin

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0