Dada, între spiritualitate și vanitate_1

Din curiozitatea de a vedea locurile unde s-a scris istoria fenomenului artistic DADA, dar mai ales din dorința de a le înțelege povestea, am rugat-o pe Alina Mondini sa pregătească – în exclusivitate pentru igloo – un interviu la Cabaret Voltaire din Zürich.
A răspuns intrebărilor domnul Adrian Notz directorul instituției (având în vedere spiritul locului și emulația artistică pe care a generat-o preferăm să-i spunem așezământ cultural).
Interviul este consistent și foarte interesant. Am decis să-l prezentăm în trei episoade.Igloo

Ne aflăm în Cabaretul Voltaire pe Spiegelgasse 1 în Zürich și stăm de vorbă cu directorul instituției Domnul Adrian Notz. Deschiderea acestui local în forma actuală a avut loc în 2004, după o serie de proteste vehemente. Care este povestea lui?

După închiderea Cabaretului Voltaire, din iunie 1916 până în deceniul ’80, în acest imobil a existat un restaurant numit „Maierei”. Apoi a fost pub și discotecă, iar în anii ’90 s-a închis, pentru că a schimbat proprietarul – compania de asigurări Swiss Life – care nu a decis ce destinație să-i dea. La un moment dat s-au răspândit zvonuri că se va construi acolo o farmacie. Atunci, imobilul a fost ocupat cu forța în mod demonstrativ de tineri artiști protestatari dornici să readucă la viață spiritul de odinioară. Ei au organizat acolo, sub numele „Neo-dada”, concerte, mese rotunde, performanțe artistice și l-au declarat loc istoric de moștenire culturală. Astfel, Dadaismul a revenit în conștiința locuitorilor. Datorită acestor proteste, în toamna lui 2002 a luat fiinţă în Zürich „Comitetul pentru Casa Dada“, alcătuit din peste 80 de personalităţi din diverse domenii. Ei au publicat în cotidienele elvețiene o scrisoare deschisă. Au arătat că Dadaismul este singura mișcare culturală de renume mondial care a luat naștere în Zürich, exact în acest local. De aceea l-au revendicat pentru un centru intercultural care să-și continue existența în litera și spiritul fondatorilor. Revendicarea s-a transformat în realitate și, în 2004, imobilul renovat a fost deschis pentru public în forma actuală.

De atunci este plin de viață și activitate.

Da. Avem două nivele cu baruri deschise zilnic și diverse spații pentru spectacole, mese rotunde, ateliere unde organizăm permanent evenimente culturale. Înainte, am găzduit un mic magazin și mai mult expoziții, acum ne concentrăm pe performanțe artistice. Cabaretul este organizat ca o asociație.

Și cum este finanțat?

Primăria a achitat până în 2017 la Swiss Life chiria pentru Cabaret de 312 000 Fr pe an. Noi, ca asociație, am cerut Primăriei să ne finanțeze cu 250 000 Fr pe an. Primăria a găsit o altă soluție: a făcut cu Swiss Life un schimb de imobile, a preluat imobilul Cabaretului în proprietate și a oferit în schimb un alt imobil. Devenit proprietate a Primăriei, chiria a fost redusă la 212 000 Fr pe an. Diferența de 100 000 ne-a fost oferită pentru a ne conduce activitatea. Este mai puțin decât am cerut, dar reușim să de organizăm. Practic, primăria continuă să achite de 15 ani aceeași sumă, doar că noi o împărțim altfel.

Organizați și tururi ghidate în oraș.

Da, cu ele dorim să facem cunoscut faptul că mișcarea dadaistă s-a desfășurat nu numai aici, ci și în alte localuri renumite din Zürich. Primul popas după Cabaret se află pe aceeași stradă – Spiegelgasse – la casa în care a locuit Lenin înainte de revoluție. Hugo Ball menționează în jurnalul său că Lenin a vizitat cabaretul. Unii au pretins chiar că ar fi petrecut aproape fiecare seară aici și că deseori ar fi strigat „Da! Da!”, iar Tristan Tzara și Marcel Ianco, fiind români, ar fi preluat afirmația de la el pentru a da numele mișcării. Următoarea oprire are loc de partea cealaltă a podului la „Casa Breslei la Pițigoi” („Zunfthaus zur Meisen”).

Aceasta datează de la 1757, a fost construită în stil baroc și renovată în stil rococo un secol mai târziu. Aici a organizat Tristan Tzara în 1918 o serată unde și-a prezentat poeziile și unul dintre Manifestele Dada.
Urmează la doar câțiva pași mai departe „Casa Breslei la Balanță” („Zunfthaus zur Waage”), construită în 1637.

Este un loc semnificativ, pentru că aici, la 14 iulie 1916, a fost folosită pentru prima dată ca atare denumirea de Dada. În Cabaretul Voltaire s-au întâlnit cu regularitate din februarie până în iunie 1916 toți cei care au contribuit la apariția Dadaismului. Acolo au organizat spontan diverse programe și activități fără ca să dea un nume mișcării lor culturale. Începând cu 14 iulie 1916, membrii grupului s-au întâlnit mai des „la Balanță”, unde fost reluate spectacolele de la Cabaret. Tot aici, Hugo Ball a făcut cunoscut primul Manifest Dada. Locul l-a ales anume, pentru că tema centrală a manifestului a constituit-o întrebarea „cum se ajunge la mântuire? Spunând Da-da! Cum se ajunge la celebritate? Spunând Da-da, cu un gest nobil, cu fină politețe, până la nebunie, până la pierderea cunoștinței”. Hugo Ball și ceilalți membrii fondatori Dada au explorat oscilația între mântuire și celebritate, spiritualitate și vanitate, rațional și irațional, gest nobil și pierderea cunoștinței, ca doi poli opuși în balanță. Pentru o definiție mai adecvată, am putea afirma că Dada umple de conținut ambele talgere ale balanței, pentru ca mai apoi să contureze deasupra lor o nouă, a treia dimensiune.

Pentru că de fapt Dada nu doar pendulează între un element sau celălalt, ci reprezintă centrul cumpenei unde se stabilește echilibrul alternanței dialectice dintre două elemente antitetice.
Mai departe, ultima oprire a turului Dada se află în piața „Paradeplatz” deasupra celebrei cofetării „Sprüngli”, unde a fost deschisă timp de câteva luni, în 1917, o galerie Dada într-un apartament. Acolo au fost organizate expoziții, s-au scris și publicat poezii, articole, manifeste. De remarcat este poziționarea geografică a galeriei față de Cabaret: ea se situează exact în partea opusă, iar la mijloc se află „Casa la Balanță”. De aceea putem afirma că cele trei imobile reflectă mesajul dadaist prin însăși situarea lor în oraș: de o parte, avem galeria care reprezintă gestul nobil, fina politețe cu care dadaiștii s-au ocupat concret, rațional, cu reviste, scrisori și texte ca să devină celebri. Pe de altă parte, Cabaretul constituie locul unde au avut loc reprezentații nebunești, haotice, în căutarea mântuirii. La mijloc s-a aflat „Balanța”. Totuși trebuie menționat că în galerie au avut loc expoziții de artă expresionistă, dar succesul cel mai răsunător l-au avut seratele artistice cu dansuri, discuții pe teme mistice, despre arhitectura Renașterii sau a Evului Mediu. Plănuim să extindem turul și să includem clădirea „Negustorilor” („Kaufleuten”), unde în 1919 a avut loc ultima serată dadaistă în Zürich, după care mișcarea s-a dezvoltat mai departe la Paris și Berlin.

Continuarea în edpisodul următor
Dada, între spiritualitate și vanitate_2