DENSUŞ

Istoria este o Doamnă. Ea nu vine călare către noi, ci așteaptă să o descoperim.

Drumul este uneori anevoios. Altele sunt mai bine desenate pe hartă, mai simplu de găsit pe GPS.

Ca să ajungi la Densuș, e nevoie  în primul rând să știi că există. Apoi urmează o serie de drumuri nesemnalizate şi pline de hârtoape. Aflarea locului este condiţionată de căutarea bisericii Sfântul Nicolae, nu de cea a monumentului în sine, ceea ce poate deruta. Biserici cu hramul acesta sunt puzderie, dar monument ca acela ­ nu.

Primul contact vizual se stabilește cu un bust al lui Ovid Densușianu, considerat probabil mai monument decât monumentul, nu că nu ar fi, dar totuşi…

Pentru perseverenți, minunea este conglomeratul de pietre romane luate din templele locale ori poate aduse de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa de creștinii locului, undeva prin secolul al treisprezecelea. Au adus ei acolo ce era mai frumos de la păgâni pentru a-l lăuda pe Domnul. Inclusiv doi lei din marmură care veghează fără multă noimă pe acoperiș.

P2050873

Au acoperit cum s-a putut inscripțiile latine cu tencuială pe care au scrijelit sau desenat sfinții lor. Tot aşa cum s-a făcut la Sfânta Sofia în Stambul sau la Atheneul Român pe vremea cînd erau acoperite portretele regale.

Biserica din materiale reciclate de la Densuș este verigă dintr-un lanţ ce duce până la celălalt capăt al Europei. Undeva pierdut în Pirineii astăzi francezi se află un alt Densuș Saint-Bertrand-de-Comminges, catedrală și mănăstire ridicate peste Lugdunum Convenarum. Şi acolo marmura romană a devenit stâlp al creștinismului. Locuri unde am putea căuta istoria cea mare, cea care ne pune cu două picioare în Europa.