Designul speranței
Situată în sectorul 3 al Capitalei, în zona Pieţei Sf. Vineri, Clinica Maria este prima clinică din România care oferă terapiile necesare recuperării şi integrării în societate a copiilor ce suferă de autism, ADHD, sindrom Down, retard psihomotoric, hidrocefalie şi tetrapareză spastică, precum şi consiliere specializată pentru adulţi. Deschis, colorat şi dinamic, proiectul de amenajare interioară transmite un mesaj despre optimism, comunicare şi speranţă, ce reflectă întocmai misiunea instituţiei.
Strada pe care se află sediul clinicii e definită de prezenţa unei arhitecturi vechi, mai precis, în stil neoromânesc, şi marchează astfel, din start, trecerea de la agitaţia şi zgomotul metropolei spre o zonă mai calmă şi la o scară mai redusă, potrivită instaurării unei atmosfere de încredere. Casa ce găzduieşte clinica este în regim S+P+1E+M şi a fost consolidată şi reabilitată pentru a putea găzdui în siguranţă activităţile de terapie.
De asemenea, clădirii existente i s-a adăugat un corp nou, cele două fiind legate printr-o casă a scării comună. Principala provocare legată de amenajarea interioară a fost găsirea unui limbaj care să le fie apropiat şi principalilor utilizatori ai spaţiului, copiii care au nevoie de un tip special de terapie. Astfel, centrul apare ca un loc de tranzit – în acelaşi timp refugiu şi poartă – între lumea cunoscută de aceşti copii, cenuşie şi poate prea rece, şi o lume mai colorată, cu mai multe posibilităţi.
Organizarea spaţiilor a fost realizată în aşa fel încât obiectele şi obiectivele prind viaţă gradual, generând un mediu în care se regăsesc oglindite tehnicile terapeutice folosite – inclusiv cele alternative precum arterapia, dramoterapia, dansterapia, terapia prin flori şi terapia prin culoare –, iar accentele ludice subliniază caracterul cald şi deschis al consilierii oferite. Mobilierul a fost realizat în întregime la comandă, special pentru acest proiect, pentru a corespunde cerinţelor foarte specifice ale funcţiunii. Principalele săli de terapie sunt organizate la parter şi etaj, în timp ce spaţiul mai intim al mansardei găzduieşte cabinetele de psihologie şi consultaţie individuală, precum şi birourile personalului. Mesajul umanitar transmis de funcţiune se reflectă pe deplin în proiectul de design interior, atenţia acordată atmosferei şi nevoilor specifice fiind punctele care i-au asigurat succesul.