Despre arhitectură pe înţelesul copiilor (2)

Articol de: Viorica Buică

Auzim des că modul în care ne construim oraşele influenţează decisiv calitatea vieţii publice şi individuale, dar şi funcţionarea şi imaginea societăţii. Cu toate acestea, simultan, asistăm la o indiferenţă îngrijorătoare faţă de spaţiile comune ale oraşului, suntem martorii nepăsării faţă de patrimoniu şi uneori chiar a distrugerii sale, vedem peste tot clădiri cu arhitectură lipsită de bun-simţ şi de adecvare la context, ne deplasăm cu dificultate dintr-un punct în altul.

Pentru a rupe cercul vicios care pare a „condamna” oraşele României, educaţia este esenţială: copiii, de la grădiniţă la liceu, prin jocuri, explorări, observaţii şi analize, trebuie să înveţe să privească în jur, să înţeleagă mecanismele oraşului, să aprecieze ceea ce este făcut cu grijă şi pricepere şi să vadă ce ar putea fi îmbunătăţit, pentru a cere mai departe aceste lucruri celor care îi reprezintă. Este un proces lung şi complex şi tocmai de aceea este important să pornească de la vârste mici, pentru ca informaţiile să se sedimenteze şi să devină un bagaj comun, capabil să genereze o nouă perspectivă.

În acest context, ne-am bucurat să auzim în ultimul an de mai multe iniţiative de educaţie pentru copii, în spiritul respectului faţă de arhitectura de calitate. Vă vom prezenta pe rând trei dintre ele, care, implementate la nivel naţional, ar putea avea un potenţial extraordinar: „Şcoala Agatonia – manual pentru patrimoniu”, o iniţiativă independentă a unei familii de artişti, manualul de utilizare a oraşului, pentru licee, un proiect al Asociaţiei ATU şi „de-a arhitectura”, un program sprijinit de Ordinul Arhitecţilor din România.

Oraşul – manual de utilizare

Propunându-şi sprijinirea comunicării între toţi actorii urbani, organizaţia non-guvernamentală ATU a sesizat lipsa de informaţii despre funcţionarea oraşului şi, dincolo de programele adresate instituţiilor, a decis să înceapă procesul de educare şi în licee, cu cei care urmează să voteze, influenţând astfel în mod direct evoluţia oraşelor în care trăiesc. Primul pas l-a constituit elaborarea şi publicarea unui „Ghid de Educaţie Urbană” împreună cu Asociaţia Komunitas, iar în prezent echipa alcătuită din dr. arh. Vera Marin, antropolog Alexandru Bălăşescu, dr. arh. Celia Ghyka, drd. arh. Daniela Calciu, dr. arh. Ioana Tudora, ec. urb. Ana Maria Vrabie şi drd. geogr. urb. Gruia Bădescu, lucrează la un manual care să poată fi utilizat la nivel naţional.

www.atu.org.ro

Despre arhitectură pe înţelesul copiilor (2)

Igloo: Cum aţi ajuns la ideea de a implica ATU în educaţie? Experienţele de proiecte legate de viaţa oraşului v-au condus aici?

Echipa ATU: Implicarea ATU în educaţie a început într-un fel încă din 2004, când am preluat organizarea Universităţii de Vară de la Sibiu, în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor Filiala Sibiu Vâlcea şi cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”. Ediţiile acestei Universităţi de Vară s-au derulat de fiecare dată ca workshop internaţional destinat studenţilor şi tinerilor interesaţi de dezvoltarea urbană. În toate cele 6 ediţii de care ne-am ocupat, am urmărit să-i familiarizăm şi să-i antrenăm pe studenţi – viitorii profesionişti în domeniile care au legătură cu oraşul – să lucreze interdisciplinar şi să intre în dialog cu autorităţile locale şi cu locuitorii. Dar pentru ca acest dialog să funcţioneze şi să dea rezultate, este nevoie de parteneri reali. Din nefericire, am constatat în multe rânduri că sunt puţini cei care ştiu şi pot să se implice în ceea ce se întâmplă în oraşele lor, este nevoie de informaţie, dar şi de dezvoltarea unor competenţe de cetăţean activ.

Aprecierea valorilor vine doar dacă oamenii au referinţe despre ele: calitatea spaţiului public, coerenţă între nou şi vechi, accesibilitate, echitate în felul în care sunt stabilite priorităţile de investiţii din bugetul public etc. Pe lângă observaţiile deprimante din teren, şi atunci când am avut proiecte pentru ministerul de resort sau pentru o primărie am constatat că sunt aşteptări destul de mari de la locuitorii oraşelor, dar că nu există ideea de a aloca resurse pentru ca aceştia să fie mai bine pregătiţi pentru a se implica, pentru a-şi forma opinii etc. Încercăm deci să suplinim aceste lipsuri, măcar pentru populaţia tânără, care trebuie să facă legături între lucrurile pe care le învaţă la educaţie civică despre modul în care se iau deciziile privind cadrul lor de viaţă, dar şi la geografie, şi la istorie, şi la discipline din arii de competenţă ca educaţia tehnologică sau cea artistică. Spaţiul oraşului leagă toate aceste lucruri, iar experienţa directă a spaţiului urban e un punct de plecare care ne ajută ca multe din cele deja învăţate la şcoală să fie relaţionate cu realitatea cotidiană, şi să capete astfel mai mult sens. Relaţia dintre oraş şi locuitorii săi este una circulară, oamenii construiesc oraşul care la rândul său le construieşte subiectivitatea. Oraşul e o oglindă a locuitorilor săi, în continuă transformare. Implicarea în viaţa oraşului înseamnă de fapt implicarea în propria viaţă şi participarea activă poate duce şi la un sentiment dezvoltat de utilitate individuală şi comunitară.

Despre arhitectură pe înţelesul copiilor (2)

Igloo: Aţi constatat interes din partea elevilor şi profesorilor pentru teme legate de oraş?

Echipa ATU: Noi suntem destul de la început în relaţia directă cu elevii şi profesorii din licee, dar am putut vedea că sunt multe proiecte pe teme urbane finanţate prin programul Tineret în acţiune al Comisiei Europene sau prin granturi de la diverse fundaţii. În 2011, am derulat un proiect finanţat de Uniunea Arhitecţilor din România, în care am fost parteneri cu Asociaţia Komunitas, o asociaţie cu o experienţă foarte bogată în astfel de proiecte. În acest context, am putut merge cu prelegeri la câteva licee din Bucureşti, am organizat mai multe întâlniri cu profesori inimoşi, care ne-au ajutat să ne clarificăm temele şi modul de abordare pentru „Ghidul de educaţie urbană”, publicat de ATU şi Komunitas în decembrie 2011. Interesul celor pe care i-am întâlnit în acest proiect pentru teme legate de oraş a fost chiar foarte mare şi ne-au motivat să mergem mai departe, chiar dacă facem muncă de voluntariat în mare parte. Interesul publicului ţintă a fost apreciat şi de Ordinul Arhitecţilor din România. În prezent, există o finanţare de la OAR, prin taxa de timbru, pentru un proiect editorial, unde facem echipa chiar cu igloo, ca editură.

Igloo: De ce la liceu? Este necesară şi o pregătire la ciclul primar şi gimnazial pentru ceea ce se va învăţa la liceu? Sunt diferenţe sau asemănări între necesităţile de cunoaştere la diverse cicluri de învăţământ?

Echipa ATU: Am început cu liceul pe de o parte pentru că a fost un context generat de o oportunitate de proiect, dar şi pentru că suntem convinşi că e important să ajungem cu mesajele noastre la cei care sunt foarte aproape de vârsta adultă, şi deci de exercitarea drepturilor şi obligaţiilor de cetăţeni ai oraşelor României. Considerăm că, prin materialul didactic la care lucrăm în prezent, vom putea face şi un fel de orientare profesională nu numai către profesia de arhitect şi cea de urbanist, dar şi către o carieră în cultură sau în mediul asociativ de promovare a drepturilor omului sau a transparenţei decizionale – acestea nu sunt considerate în acest moment „profesii”. Dezvoltarea acestui sector economic (să-l numim sectorul cultural-civic) este unul dintre motoarele principale ale dezvoltării urbane. Nu e nevoie de o demonstraţie ştiinţifică, avem exemplul clar al multor oraşe care au făcut tranziţia de la perioada industrială la cea post industrială cu astfel de mijloace, atât în Statele Unite (Pittsburgh, Philadelphia), cât şi în Europa (valea Rinului, Lyon). Aşa cum spuneam, sunt lucruri care se învaţă deja în ciclurile anterioare la diverse discipline în special din aria curiculară „Omul şi Societatea” (educaţie civică, filosofie, istorie, geografie etc.), dar şi la educaţie artistică şi la cea tehnologică. Considerăm însă că tocmai acesta ar fi avantajul de a lucra cu elevi mai mari: pornim de la premisa că există deja cunoştinţe şi punem mai mult accent pe formarea de atitudini şi pe exersarea gândirii critice. Dacă totul merge bine, cei care intră acum la şcoală vor avea posibilitatea de a parcurge trei secvenţe în care vor experimenta şi vor cunoaşte mediul construit şi cultura urbană în diverse etape ale dezvoltării lor. Există deja curricula la clasa a IV-a realizată de asociaţia „de-a arhitectura”. Este propusă o curriculă integrată pentru gimnaziu, care pune în centru problematica dezvoltării urbane durabile şi a culturii civice pentru oraş şi care se va numi CIVITAS. Este o iniţiativă care a pornit de la convingerile a doi prieteni: domnul Mircea Enache, preşedinte al Centrului de Excelenţă în Urbanism de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” şi domnul Şerban Iosifescu, preşedintele ARACIP – Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar. În prezent, ideea este dezvoltată de un grup de oameni foarte dedicaţi, care este coordonat de Centrul de Excelenţă, printre care se află şi membri ATU. Pentru toate cele trei cicluri de învăţământ se aplică un principiu la care ţinem foarte mult: aşa cum am putut vedea în documentările noastre privind experienţe similare în alte părţi ale lumii, elevii pornesc de la experienţa lor cotidiană de locuitor al unui oraş, iar această experienţă este valorizată într-un proces de învăţare care nu mai este cantonat într-o disciplină anume şi în care personalitatea, creativitatea, reflecţia personală sunt importante. Cercetările recente ne arată că acest lucru aduce flexibilitatea necesară dinamicii din ce în ce mai rapide a societăţii în secolul 21. Latura practică a procesului educaţional este în continuare privită în România ca şi cum ar fi educaţie „de rangul doi”, din păcate. Până şi în limbajul curent, empirism a căpătat o conotaţie ironică. În realitate, în istoria ştiinţelor, empirismul este cel care naşte teorii bune, şi nu invers. În consecinţă, o perspectivă empirică, aplicată şi, de ce nu?, simţită asupra oraşului va fi de natură să apropie tinerii cetăţeni de propriul oraş şi să dezvolte spiritul de analiză teoretică.

Despre arhitectură pe înţelesul copiilor (2)

Igloo: Cum aţi decis structura materialului? De ce e nevoie de o echipă cu specialişti din diverse domenii?

Echipa ATU: Nu a fost uşor să ne decidem asupra structurii materialului, suntem la a treia variantă acum. Dar suntem pe calea cea bună. Ne vine greu să îl numim „manual”, având în vedere că manualele sunt înlocuite de tablete şi mai ales pentru că lucrăm cu o problematică transdisciplinară şi care pune accent pe formare mai mult decât pe informare. Am păstrat cuvântul „manual”, dar titlul este un fel de ironie: „Oraşul – manual de utilizare”. Păi nu ştim să utilizăm oraşul? Nu ştim. Şi mai e ceva – primesc un manual de utilizare când cumpăr un gadget sau o maşinărie complexă, dar care e a mea – ne dorim să transmitem şi ideea aceasta de „intrare în posesie”. Oraşul este deci şi al meu, dar trebuie să ştiu cum să îl folosesc, pentru a mă bucura cât mai bine de el, dar şi pentru a evita stricăciunile care pot să apară dacă nu îl folosesc cum trebuie. Câte ceva despre structura materialului: fiecare capitol are în titlu cuvântul „oraş“ şi, deşi nu am stabilit încă ordinea lor, am să vă dau câteva exemple – „oraşul în timp” (sau de ce să iubim patrimoniul?), „oraşul în arte” (ce îi impresionează pe artişti?), „oraşul simţurilor – oraşul perceput senzorial” (ce mă impresionează pe mine?), „oraşul ca peisaj” (sau despre ce văd şi de ce văd astfel?), „oraşul mobilităţii durabile” (sau despre oraşul ca sistem), „oraşul locuitorilor”, „oraşul antreprenorilor”, „oraşul urbaniştilor” (sau cum să citim un plan urbanistic?), „oraşul guvernat şi negociat” etc. În cadrul fiecărui capitol, sunt câteva lecţii în care sunt nu numai explicaţii cu text şi imagini sugestive, ci şi fişe de lucru pentru a exersa noţiunile, dar mai ales atitudinile pe care încercăm să le formăm: explorare şi treasure hunt după elemente caracteristice unui stil arhitectural anume, joc de roluri pe o situaţie dată, chestionare, ghiduri de interviu pe care le pot face cu vecini sau membri ai familiei etc.

Ghidul este în consecinţă unul constructiv, nu prescriptiv. Avem evident libertatea să utilizăm oraşul, fiecare dintre noi, locuitorii săi, o face. Satisfacţia dată însă de această utilizare depinde foarte mult de modul în care ne apropiem de el şi îl folosim. Ghidul propune deci, nu prescrie, diverse moduri de utilizare şi apropriere a oraşului. Speranţa este că astfel locuitorii oraşelor de mâine din România se vor simţi mai puţin înstrăinaţi de propriul lor loc de viaţă şi se vor apropia de el cu mai multă dragoste. Pentru că sunt încă puţini cei care îşi iubesc oraşul în România.

Igloo: Care sunt cele mai importante idei pe care le va transmite cursul de cultură urbană pe care îl pregătiţi?

Echipa ATU: Deja am amintit despre nevoia de a avea oameni mult mai informaţi despre mizele mari din oraşul lor pentru că există acum un cadru legal ce deschide posibilităţile de participare a publicului în procesul de elaborare a planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului (Ordinul 2701-2010). O primă idee importantă deci, este cea legată de o atitudine de cetăţean activ, care îşi iubeşte oraşul şi nu îi este indiferent viitorul către care deciziile de azi îl îndreaptă. Tot legat de ataşamentul pentru oraş, vrem ca prin transmiterea ideii de valoare de patrimoniu ca valoare identitară să avem din ce în ce mai puţini locuitori indiferenţi la soarta clădirilor vechi. În acelaşi timp şi strict legat de patrimoniu, valoarea identitară de patrimoniu este şi una economică. Populaţia, cel puţin în Bucureşti, este sub influenţa unei gândiri dihotomice de genul „dezvoltare economică” sau „prezervarea patrimoniului”. Paradigma de succes, demonstrată deja, este „dezvoltare economică prin prezervarea şi valorizarea patrimoniului”. Din păcate, acest lucru nu este încă foarte clar spus şi distrugerile din ultimii ani au dus la întărirea „adevărului” dihotomic, în lipsa posibilităţii contraexemplului (cu câteva excepţii insulare). Vrem, de asemenea, să le transmitem liceenilor ideea de oraş ca bun comun, bun pe care trebuie să îl împărţim cât mai echitabil – echipamentele de utilitate publică, transportul în comun, calitatea aerului, gestiunea deşeurilor, calitatea spaţiului public şi a imaginii urbane, calitatea locuirii – sunt toate lucruri care depind de fiecare dintre noi, dar şi de toţi locuitorii împreună. Evident că sunt multe lucruri ce depind de reprezentanţii noştri aleşi, care decid felul în care se cheltuie banul public.

O valoare extrem de importantă pentru locuitorii unui oraş este acceptarea diversităţii: diversitate umană (de orice tip, socio-economică, etnic-naţională, de alegere sexuală), de expresie, de alegere a unui mod sau altul de viaţă. Aceste lucruri nu sunt înţelese de la sine în societatea românească în care gândirea monolitică, unică, a lăsat o amprentă durabilă, din păcate. Oraşele, istoric vorbind, sunt locurile care atrag diversitatatea la umbra anonimităţii şi care, prin acest mecanism, îşi asigură transformarea şi adaptarea continuă. Oraşele monolitice sau monotone mor în timp. Credem că prin transmiterea „modului de utilizare” a oraşului, a condiţiei sale primare de supravieţuire – diversitatea, noţiuni abstracte cum ar fi „drepturile omului”, dar şi îndatoririle sale vor fi mai uşor integrate.

Despre arhitectură pe înţelesul copiilor (2)

Igloo: De ce este atât de importantă implicarea civică a liceenilor în chestiuni legate de mediul construit?

Echipa ATU: Mediul construit este mediul formator. Dacă ne construim viaţa fără a fi atenţi la el sau chiar prin negarea sa şi refugierea în spaţiul privat, suntem susceptibili a dezvolta un fel de autism social, neimplicarea în treburile cetăţii fiind echivalentă cu abandonarea în voia sorţii a propriei vieţi legate de spaţiul oraşului (care pentru cetăţean este, vrem nu vrem, aproape întreaga viaţă).

Liceenii sunt votanţi în câţiva ani. Este evident că sunt multe lucruri ce depind de reprezentanţii noştri aleşi, dar dacă aceştia nu sunt tulburaţi niciodată cu întrebări despre felul în care îi reprezintă pe cetăţeni pe durata mandatului, sigur că nu se vor simţi responsabili să dea socoteală la televizor despre acest subiect. Vrem ca liceenii să înţeleagă mecanismele democraţiei reprezentative la nivel local şi să voteze mai cu discernământ decât părinţii lor care nu au avut o educaţie civică în acest sens, cerând programe clare şi rezultate şi ridicând astfel nivelul performanţelor politicienilor.

Ştim că tinerii sunt mai atenţi la chestiuni legate de dreptate, de echitate şi vrem să gândească situaţiile din jurul lor şi ideile pentru diverse proiecte prin prisma unei analize critice proprii pe principii de dezvoltare durabilă. În acelaşi timp, cum spuneam şi la întrebarea anterioară, spaţiul construit este un bun educator. Idealismul specific vârstei îşi poate găsi contrapartea în observaţia concretă asupra mediului construit în care liceeni trăiesc şi se dezvoltă ca adulţi. În speranţa că idealismul nu va fi omorât de lumea adultă, ci îşi va găsi canale de exprimare constructive.

Igloo: Ce planuri aveţi pentru 2013 pe lângă finalizarea manualului şi procedura de acreditare a programei şcolare ca disciplină opţională?

Echipa ATU: Anul 2013 se anunţă un an greu, pentru că avem bătălii de dus pe mai multe fronturi pentru ca acest program educaţional să aibă succes. Conţinutul cuprins în manual este esenţial. De aceea vrem să îl validăm în cursul primăverii printr-o serie de întâlniri cu liceeni şi profesori de liceu, dar şi cu specialişti în ştiinţele educaţiei şi cu cercetători şi profesori din mediul academic. Din finanţarea de la OAR – taxa de timbru, nu vom putea publica decât 500 de exemplare. Căutăm, deci, surse de finanţare pentru a mări tirajul sau pentru o re-editare cât mai rapidă. Căutăm de asemenea sprijin financiar pentru a organiza sesiuni de prezentare a acestui conţinut didactic, pentru a încuraja profesori care să îl predea în cât mai multe licee din ţară. Unii dintre noi fac parte şi din echipa „de-a arhitectura”, precum şi din echipa CIVITAS – dezvoltare urbană durabilă care, aşa cum spuneam, lucrează pentru o curriculă integrată pentru gimnaziu. Încercăm să corelăm iniţiativele şi eforturile pentru un impact cât mai mare în sistemul de învăţământ.

Totodată, vrem să asigurăm legături între proiectul mai mare de integrare a cursului opţional de Cultură Urbană în licee şi programul pe care îl dezvoltă în prezent Centrul de Excelenţă în Urbanism de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” pentru informarea şi pregătirea liceenilor care cochetează cu ideea de a candida la Facultatea de Urbanism. Vara trecută s-au schimbat regulile la concursul de admitere către o încurajare a participării unor absolvenţi de liceu care au o cultură urbană. Acestora li se testează nu atât „talentul la desen”, cât creativitatea în gândire şi capacitatea de a face conexiuni între dimensiunea spaţială şi respectiv cea economică, socială sau culturală a realităţii. Considerăm că există o bază solidă de cooperare între cele două iniţiative, având în vedere că urmărim aceleaşi obiective.

Nu este un proiect uşor, dar credem că este extrem de necesar şi asta ne motivează.

Desene de Oana Lohan

Interviul a fost publicat în cadrul anchetei din numărul igloo 135.