Despre locuire, in verde
Un soi de citadelă în inima pădurii (o pădure nu foarte îndepărtată de agitaţia Bucureştiului, dar oferind un spaţiu îndeajuns de liniştit pentru a aspira la o locuire autentică), casa şi-a dobândit trăsăturile în urma unui inedit dialog conceptual purtat de proprietari şi arhitect, apropiat prieten al familiei.
Proprietarii şi-au dorit o locuinţă spaţioasă, deschisă, inundată de lumină şi care să valorifice din plin poziţia în mijlocul naturii.
Arhitectul, inspirat poate şi de locaţia neobişnuită, s-a simţit atras de experiment, de soluţii formale şi tehnice ingenioase. În final, proiectul a ţinut cel mai mult cont de prezenţa luminii, în dorinţa de a conferi dinamism şi vitalitate întregului spaţiu interior. S-a optat astfel pentru un uriaş perete-cortină, orientat spre sud, alcătuit din nenumărate fragmente de sticlă ce permit folosirea lor şi ca ferestre. Existenţa acestui element central transparent a determinat în totalitate structura interioară a locuinţei: au fost realizate două ieşiri în consolă, corespunzând celor două etaje, dormitoarele şi celelalte încăperi închise au fost dispuse în partea dinspre nord, în opoziţie cu peretele cortină, living-ul a fost aşezat la etajul I, iar legătura între nivele este asigurată printr-o scară liberă, decupată minimalist, generând un interesant efect vizual. Soluţia amplasării spaţiului de zi la etaj a impus prezenţa unui acces direct şi astfel a luat naştere o rampă şerpuindă, din calcar decorat cu elemente lemnoase, care permite vizitatorilor să ajungă de la intrarea principală direct în living.
Spaţiul interior se caracterizează prin fluiditate, totul este deschis, luminos şi liber. Tocmai pentru a accentua dimensiunea spaţială dominantă a întregului s-a renunţat la formele masive de mobilier, singurul loc mai aglomerat al casei reprezentându-l bucătăria. În rest, piesele alese au un aer minimalist, sunt subţiri şi de cele mai multe ori transparente, permiţând luminii să se manifeste plenar. În living, impresia de spaţialitate e covârşitoare şi pentru că pereţii sunt vopsiţi într-un alb texturat, iar plafonul foarte înalt (generat prin poziţionarea progresivă a etajelor) conferă locului un aer aproape monumental.
Chiar dacă peretele-cortină inundă cu lumină spaţiul, ori de câte ori s-a putut, a mai apărut o fereastră sau o deschidere către exterior: în micul salon aflat în prelungirea living-ului, în dormitoare, în uriaşul spaţiu de zi ( aici au fost inserate într-un perete lateral bucăţi dreptunghiulare din sticlă colorată care oferă din exterior o perspectivă interesantă asupra faţadei).
Priveliştea este întotdeauna liniştitoare şi luminează din plin interioarele, pentru că locuinţa este împrejmuită de grădină. În interiorul cercului care separă proprietatea de restul pădurii, s-au păstrat o mulţime de copaci (unii au fost chiar ingenios integraţi în diverse structuri, exemplul cel mai original reprezentându-l copacul inserat tocmai în „rădăcina” rampei de acces la etaj).
Scenă a posedării şi a domesticirii naturii, considerată un ingredient principal al locuirii, grădina a fost adeseori asociată cu locuirea poetică. Spaţiul redus nu le-a permis proprietarilor să reconstituie acel mister inefabil, excitant, al naturii în desfăşurare.
Amenajarea grădinii stă însă sub semnul unei intimităţi cochete, atrăgătoare, care te îmbie la odihnă şi relaxare. În plus, ea este permanent vegheată şi completată peisagistic de sora ei mai mare, pădurea, îmbrăcând în verde atât exteriorul, cât şi interiorul casei. Chiar şi iarna, când totul devine alb, spaţiul locuirii se păstrează verde, toate plantele care populează în prezent grădina fiind mutate înăuntru.
Din interior, accesul spre grădină se realizează printr-un decupaj în peretele-cortină: ni se dezvăluie piscina, de un albastru liniştitor, un sistem de alei pavate cu cărămidă şi înconjurate de pietriş, nenumărate plante împrăştiate pe marginea aleilor, o masă cu scaune, piese nefinisate, cu un aspect aproape rustic, realizate din lemnul copacilor sacrificaţi, iar blatul mesei ascunde puţul. Dispunerea lor este una extrem de naturală, fără complicaţii inutile, fiecare obiect dând impresia că se găseşte la locul lui (ne referim chiar şi la sculpturile lui Alexandru Galai, înfăţişând personaje dematerializate, cu un aer medieval, îmbogăţite de patina expunerii în aer liber).
Acordul cu natura, cu elementele ei a fost de altfel un principiu totalizant în amenajarea casei. Pentru decorarea încăperilor, atât a celor deschise, cât şi a celor închise (dormitoare, camera de serviciu, băi etc.), au fost folosite materiale în culori calde, culori de nisip şi culori ale pământului, apropiate cât mai mult de mediul natural. Treptele scărilor au fost acoperite cu mahon, cu baghetă de aramă pe margine, pentru podea s-a ales travertin galben, iar pentru diversele inserţii s-a folosit sticla. În dormitoare, s-a optat pentru parchet din stejar aranjat în stil englezesc, dressing-ul foarte simplu şi economic a fost realizat din lemn de mahon, iar în baie s-a folosit doar piatră şi granit.
Dincolo de ineditul şi îndrăzneala soluţiei arhitecturale, casa rămâne în minte prin extraordinara naturaleţe pe care o degajă: nimic nu pare în plus în această locuinţă în care lumina sculptează fiecare formă.