fbpx

Din colţ în colţ în delir metodic la TIFF 2012

Text, foto: Ioanina Pavel

Clujul, se ştie, are anual o perioadă scurtă de activitate intensă, când unul dintre fiii săi talentaţi şi deloc risipitori polarizează în oraşul său natal publicul cinefil, pe de-o parte, şi crema cremelor din breaslă şi presa culturală, pe de alta. Străzile medievale capătă un aer cosmopolit sub paşii invitaţilor şi ai curioşilor veniţi de peste mări şi ţări la TIFF-ul lui Tudor Giurgiu. Festivalul se înscrie mereu în acelaşi poligon central descris de câteva artere din Cluj, cu puţine excepţii mai periferice, dar spectatorul care îi dedică zece zile din viaţă o face pe risc propriu. Pericol… într-un oază ardeleană de oameni calmi?! Da. Se spune că dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, trebuie doar să-i zici planurile tale. Parafrazând, la TIFF râzi tu de propriile planuri de acoperire, până te podideşte plânsul… în buricul târgului… prin Piaţa Unirii… ca un computer scurtcircuitat de programul supraîncărcat.

Din colţ în colţ în delir metodic la TIFF 2012

Într-a 11-a epocă de aur a Clujului, un joc al numerelor

Între cei 1 330 de jurnalişti acreditaţi şi invitaţi ai festivalului, eram şi eu, ultra-conştientă mereu de ceilalţi… aceia „mai de seamă” şi „de la faimos în sus”! Ei erau mereu la o aruncătură de băţ, plimbându-se lejer prin piaţete, pălăvragind dis-de-dimineaţă cu presa în spiralatul Bastion al Croitorilor sau observând pe propria piele la chefuri cu circuit închis cât de „petrecăreţi” sunt românii la festivalul ăsta „mişto” (Geraldine Chaplin, în discursul de acceptare a Premiului pentru întreaga carieră). Câţiva au mai stat şi la taclale cu oricine era dispus să preia ştafeta de la neobositul Măruţă în cortul TIFF Lounge. Unii mai flămânzi de contact cu fanii decât alţii: Ana Ularu, jurată TIFF, mai că sălta pe „canapeaua confesiunilor”, de fericire când se ridica o mână curioasă în public, în timp ce Kjartan Sveinsson (Sigur Rós), tot jurat, stătea ca pe ace şi părea mai degrabă intimidat sau încurcat de curiozităţi irelevante ca… filmul lui preferat!

Din colţ în colţ în delir metodic la TIFF 2012

În afară de şedinţele din Lounge, se mai întâmplau masterclass-uri, concerte, lansări de carte, vernisaje, ateliere…! Deci, dacă te defineai ca amator de artă la modul general şi VIP-stalker pe deasupra, riscai implozia. Secretul unei experienţe moderate la TIFF este, pesemne, să-ţi alegi doar o arie artistică şi să urmăreşti obsesiv doar una, hai poate două, stele. Eu am ales varianta „cât pot duce” pentru că ce hedonist care se respectă alege să se-nfrupte cu moderaţie din ceva plăcut?!

Din colţ în colţ în delir metodic la TIFF 2012

Şi totuşi, am zis „metodic”, deci propun să începem de-acasă, cu stelele autohtone – mai ales că una tocmai căzuse. Ediţia specială a AperiTIFF-ului, spre deosebire de tizele ei care ieşeau zilnic din tiparniţă pe parcursul festivalului, era scumpă, cvasi-glossy şi îndoliată. The Death of Mr. New Wave, titra coperta şi da, dacă anul trecut la TIFF era aniversat cu pompă, Mister Val se ducea acum pe apa sâmbetei – sau poate doar vălul misterului se dispersa, în sfârşit, din jurul aşa-zisei „mişcări”. Asta era nota spre care trăgeau vocile mai sonore din tabăra română – văzând câteva din scurtmetrajele recente adunate în secţiunea Zilele Filmului Românesc, subscriam. Cu febra anticipaţiei evidentă în glas, Andi Vasluianu remarca printre regizorii noi – cu „suflu nou” şi „spirit de frondă” faţă de minimaliştii de ieri – pe Paul Negoescu, Adrian Sitaru, Millo Simulov, Vladimir Dembinski. Ei, ca şi preferata mea dintre realizatorii prezenţi cu scurte la ZFR, Iulia Rugină (Sink, 30-40-50), virează spre zone tematice mai accesibile şi abordări mai pe placul publicului.

Din colţ în colţ în delir metodic la TIFF 2012

În 30-40-50, tatonarea ludică dintre Femeie şi Bărbat e surprinsă pe parcursul a trei mari anotimpuri ale vieţii, decupate prin tehnici diferite; în Hello Kitty, un episod estival comun devine memorabil prin mânuirea inventivă a camerei şi debordează de prospeţime vizuală. Dacă scurtele începeau să spună poveşti universal umane, despre dragostea cu năbădăi (Donna Must Die!), coming out (De azi înainte) etc., nici lungmetrajele de la TIFF nu mai scormoneau prin gri-mizerul românesc pe un ton sec. În Killing Time, Florin Piersic Jr. re-crea, cu mai mult fiction decât pulp, alchimia dintre doi asasini plătiţi şi ni-l prezenta cu pretextul ăsta pe Ioan Cristian Gutău, o revelaţie, un debutant fără patalamale actoriceşti, pentru care a şi scris filmul. În Despre oameni şi melci, deschizătorul de festival, Tudor Giurgiu colora clasica radiografie a unui statu-quo din trecutul României cu umor, romantism, şarm şi, mai ales, în sfârşit, personaje simpatice.

Din colţ în colţ în delir metodic la TIFF 2012

Recalibrând dramedia românească la o cadenţă mai energică, filmul o cucerea pe Geraldine Chaplin, fiica lui Charlie Chaplin şi invitata specială a festivalului în acest an. La conferinţa de presă, ea recunoştea că, odată demult, crezuse că filmele pot schimba lumea; acum ştie că schimbă doar modul în care o privim. Iar Despre oameni… este unul din filmele care au avut acest efect asupra ei, într-atât încât îl compara cu The Kid al tatălui său: „a fost atât de tragic şi, totuşi, am murit de râs”. Dacă Giurgiu i-ar propune un rol într-un film? „Aş veni cu primul avion!”

Festivalul participaTIFF: it takes a village!

Când m-am urcat în trenul de Cluj pe 1 iunie, mă credeam pregătită de data asta pentru asaltul de filme, şi la modul figurat şi la modul app-licat. Aveam, adică, aplicaţia TIFF pe telefon, eram conectată, la curent şi pe baricadă încă înainte să pun piciorul pe peron. Buuun…? Nici pomeneală, doar o iluzie că eu, finită în timp şi spaţiu, puteam să le vin de hac amândurora, cu telefonul!

Din colţ în colţ în delir metodic la TIFF 2012

TIFF-ul umpluse ochi Clujul: cafenelele cu fiţuica zilnică, centrele culturale cu armata de trepăduşi festivalieri. Unii erau campaţi la Muzeul de Artă, rebotezat pe durata festivalului „TIFF Art” şi amfitrion 24-din-24 pentru presă, vernisaje, concerte şi copiii Flim-Y, în funcţie de uşa pe care intrai. Alţii cotropiseră Casa TIFF, lăudată de Giurgiu ca noul „kilomentru 0 al TIFF-ului”, ridicată din ruinele restaurantului „Nostalgia” şi destinată coabitării artist-amator. Primul foşnea ca un sătuc multi-funcţional, al doilea ca un teatru de operaţii predispus pauzelor lungi de bere şi ocazionalului concert jazz… Dar metamorfozele, care ar fi meritat propriul reality show, se întâmplau la Hotel Continental, gazdă, pe rând, a Târguţului Vintage, a expoziţiei foto by Şerban Mestecăneanu, a concertului Laibach şi a fanfarei Ciocârlia…! Cu un interior înalt, încadrat de pereţi în plin proces de cojire, candelabre ofilinde şi oglinzi graffiti-zate, primea intruşii contemporani şi bahici cu o rară flexibilitate de caracter. Încă e în picioare…

Din colţ în colţ în delir metodic la TIFF 2012

Armonia film-muzică şi pactul cu politicul – din intersecţiile TIFF-ului

… deşi percuţia industrială a formaţiei Laibach a atentat violent la scheletul Hotelului, laolaltă cu puhoiul de spectatori adoratori! Dintre toate impromptuurile muzicale din spaţiile TIFF-ului, variind ca gen de la jazz la industrial, tot găseai unul să-ţi mişte corzile interioare. O codă de obicei ataşată zilei de filme la apus, TIFF-ul melodios se întâmpla deseori să mă prindă nepregătită pentru calmul indus pe loc. Koszika în Ziua Maghiară şi Christie (Moonlight Breakfast) în seara de închidere, una sălbatică şi liberă şi cu părul în vânt, cealaltă silfică şi Winehouse-iană din vârf de buze, rămân legate în amintirile mele ca un contrapunct de bun augur. Iar iţa folclorică din croiala TIFF Music începea drăgălaş cu micul moment muzical de la vernisajul expoziţiei „Bucuria de a fi la Săpânţa” şi se fixa în minte în tandem cu trilurile canadienilor vântură-lume Les Poissons Voyageurs.

Din colţ în colţ în delir metodic la TIFF 2012

Dacă „Peştişorii” lunecau uşor, pe ritmuri folk de pe mapamond, în inimile mesenilor din curtea Casei TIFF, tot aici, într-o altă zi, ne-a fost servită şi o porţie indigestă de rechini… Vrut a fi o dezbatere şi propice doar în contextul alegerilor locale, evenimentul „Filmul şi politica” reuşea doar să deturneze oaza aeriană TIFF, să târască înapoi pe pământ acele zece zile de magică suspensie, „graţie” bruiajului şablonard debitat de invitaţii plini de suficienţă. Altă intercalare cu politica din Casa TIFF, discuţia cu Adelin Petrişor despre vizita sa în Coreea de Nord, a fost un experiment mai fericit – lăudabil în virtutea luării unei iniţiative – şi e păcat că, din cauza unei laturi politice slab reprezentate la TIFF, vorbim de o acţiune anti-stabiliment şi de peltele verbale reîncălzite în acelaşi paragraf.

Bulina roşie şi pactul cu cerberul – un manual de protecţia minţii

Micul ghid de supravieţuire pentru spectatorul TIFF-fil trebuie să includă, pe lângă noţiunile de bază (distanţele dintre cinematografe, calculate în minute) şi nişte ponturi de importanţă crucială. Doar cunoscătorul rodat, şi păţit, ştie, de exemplu, că fără bulină pe legitimaţie, ai îmbulinat-o. Vei face în van ochi dulci pe la diverse porţi cu dublu sens, uneori larg deschise tuturor, alteori ferecate în faţa plebei fără bulină – pontul aici, şi poanta, fiind că te ambalezi degeaba! La Gulas Party se stă la coadă ca la „împinge tava” şi-n cap te-aşteaptă cazane cu mâncare, la petrecerile nocturne ţi se întind răspunsuri dichisite la întrebarea „cu ce mă ameţesc azi?”… timp de vreo jumătate de oră până seacă barurile. Şi după ce se disipă mitul all-you-can-eat/drink? Descoperi bisericuţele guest-ilor, mai compacte ca falangele greceşti. Fluturaşe social, mută-ţi gândul de la bal!

Din colţ în colţ în delir metodic la TIFF 2012

Mai sunt multe alte „indicaţii regizorale” pertinente pentru călătorul debutant la festival care vrea să muşte din tot: piramida nevoilor variază de la cele princiare (fără maşină personală rişti să rămâi pe dinafară – căci an de an festivalul găseşte un pretext ca să disloce adunarea la 30 de km de Cluj, în nonconformistul palat Banffy) la cele ridicol de lumeşti (la TIFF nu te-ai uşurat până nu te vezi intrat! – cinematografele Arta şi Victoria au toaletele amplasate înăuntru în sală, o informaţie de bază pentru întârziaţi şi alergătorii de cursă lungă-cât-e-ziua-de-lungă!). Pentru o listă completă de ponturi, vă stau la dispoziţie – dar nota bene, sunt la al doilea maraton şi tot nu deţin secretul prin care se evită clacajul din Piaţetă!

Filmele din cursa lungă – memoriile unei maratoniste

Chiar şi după 10 zile de fugărit filme ca o viciată de la Ana la Caiafa să-mi hrănesc constant adicţia, ce-am văzut şi ce-am ratat nu sunt deloc cantităţi comparabile. Totuşi, acum, la rece, imaginea de ansamblu arată o panoplie de filme combativ-artistică şi miezoasă, pe toată linia.

Din colţ în colţ în delir metodic la TIFF 2012

De la prima frunzărire a AperiTIFF-ului, îmi încercuisem Tabu, aflând abia în seara proiecţiei ce profil solid şi ce lăudători cu greutate avea inovatorul regizor Miguel Gomes: „răspunsul Europei la Out of Africa”, declara sentenţios directorului Berlinalei, Dieter Kosslick, un alt invitat al lui Giurgiu. Dacă Gomes flirta artistic cu filmul alb-negru, compartimentat pe capitole şi în mare parte mut, printre cineaştii greblaţi de Chirilov erau mai mulţi adepţi ai esteticii realiste, fără brizbrizuri. Nici chiar regizorii prezenţi în competiţia TIFF cu doar primul sau al doilea film din carieră nu au evitat subiectele dure, tratându-şi spectatorii fără menajamente şi punându-i faţă-n faţă cu protagonişti frustrant de enigmatici (vezi Lena sau Oslo, August 31st, câştigătorul Trofeului Transilvania). În public la TIFF puteai fi îngrozit de realitatea unor veri ex-comunişti (Portret v sumerkakh), încuiată în faţa naturii umane perverse (Zero Killed), revoltată în locul femeilor care se mint pe Elles însele… niciodată indiferentă şi doar rareori împăcată la genericul final.

Multi-talentatul Aleksey Igudesman, regizorul Noseland (mockumentar-ul care alegea TIFF ca primă pistă de aterizare pe marele ecran, deşi fusese curtat şi de Karlovy Vary) afirma la Q&A că nu crede că rolul filmelor ar fi să dea răspunsuri – cu ce ne ajută să ştim dacă muzicienii abordaţi şi insultaţi în filmul său au luat-o personal? Înclin să-i dau dreptate, şi adaug: de ce să ne ajute filmele, când pot să ne provoace?

Organigrama şi mânile întinse pentru film

În afară de filmul TIFF cel de toate zilele, printre noile ramuri de activitate a festivalului se număra şi 10 pentru Film, un fel de Shooting Stars autohton, cel puţin dacă ne luăm după descrierea Anei Ularu a mai prestigiosului văr european şi a „vieţii destul de glamour” pe care o duc acolo cei 10 aleşi. Ca urmare a acelei experienţe, îi povestea ea lui Mihnea Măruţă, primea un rol în următorul film al lui Susanne Bier – speranţe similare, la scară locală, au probabil şi cei 10 tineri înfăţişaţi breslei în cadrul prim-festivalului nostru – 10 „care dup-aia s-au transformat în 12” şi care, după spusele lui Giurgiu, „au stăpânit Clujul timp de trei zile”, profitând de „mână întinsă” menită „a-i ajuta să-şi împlinească o carieră în film.”

Din colţ în colţ în delir metodic la TIFF 2012

Nu în ultimul rând, ediţia a patra EducaTIFF a beneficiat de ajutorul Institutului de Film Danez pentru crearea centrului Film-Y, unde, dimineaţă de dimineaţă, copii, aduşi de părinţi, învăţători sau profesori, şi-au exersat talentul incipient regizoral sau actoricesc într-un studio improvizat la subsolul Muzeului de Artă. După o lecţie despre principiile de bază ale realizării unui film, scurtă şi mereu adaptată vârstei micuţilor, voluntarii de la Facultatea de Teatru şi Film din Cluj treceau într-o cameră adiacentă, cu mini-clasa după ei, dintre care se alegeau actorii şi regizorul şi se purcedea la filmarea unui scurt-metraj de tip road movie, într-o maşină staţionară cu ecran în spate!

Din colţ în colţ în delir metodic la TIFF 2012

Contingentul de stele venite-n vizită de pe alte firmamente era completat de vorbitorii Transilvania Talent Lab-ului – iniţiativă a asociaţiei culturale Control N, care cupla ca o Zână Bună profesionişti din domeniu, adică Izvoare de informaţie fără buton de „Stop”, şi tineri însetaţi de sfaturi, formule, direcţie în carieră. Intervievată de Tudor Giurgiu, Melissa Leo insista că cinematografia este „o artă a colaborării” şi că cel mai important, pentru actor, „e să te aduci pe tine” la audiţie. În altă zi, producătoarea Christine Vachon accentua că un scurtmetraj de calitate devine o carte de vizită pentru regizorul care vrea să debuteze în lungmetraj, ajutând producătorul la faza de ataşare a actorilor la proiectul unui relativ necunoscut. Regizorul vizionar Timo Vuorensola dădea sfaturi despre promovarea unui film şi obţinerea de fonduri prin crowd-funding, crowd-investment şi un dialog susţinut cu fanii internauţi. Iar abilitatea thailandezului Pen-Ek Ratanaruang de a se auto-analiza la sânge, admiţându-şi limitările la nivel de dialog, ca şi pe ale actorilor din ţara lui la capitolul naturaleţe, convingea cineastul aspirant să îşi descopere atuul şi să îl perfecţioneze cu aceeaşi disciplină neîntreruptă.

Din colţ în colţ în delir metodic la TIFF 2012

GlitteraTIFF – slalom printre stele!

Da, ca un cal troian, invitatul de renume poate schimba total accentul contextului peste care tropăie – eu încercam activ să fac abstracţie de aspectul „cine?” şi tot atârnam ca o şcolăriţă-ndrăgostită de cuvintele acelor guri de aur! La filme, independente, străine, arthouse, mă uit tot anul… concertele şi sindrofiile TIFF-ului, la fel, îşi vor pierde savoarea în contact cu mai mereu petrecăreaţa Capitală – dar ploaia de stele, acea lipsă subită de oxigen în plămâni şi pământ sub picioare când Geraldine îmi răspundea la o întrebare privindu-mă direct în ochi, iată cu ce mă va ţine TIFF-ul în sevraj până în iunie 2013!

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0