Divina Disco
Într-o după-amiază de vară a anului 1866, îşi făcea apariţia în atelierul lui Courbet pictura în ulei „Originea lumii”. Foarte repede, s-a mutat într-una din camerele ambasadorului Turciei la Paris, Khalil Bey, având în apropiere şi „Baia turcească” a lui Ingres. Diplomatul colecţionar a ţinut-o ascunsă sub o perdea verde, dezvăluind-o doar apropiaţilor, şi apoi, când a fost numit Ministru de Afaceri Externe, a dus-o în ţara natală. A pierdut-o la jocuri de noroc la Budapesta şi a ajuns în colecţia unui baron ungur, după care a schimbat mai mulţi proprietari, ajungând chiar să fie furată de Armata Roşie. Într-un final din nou la Paris, a fost cumpărată de celebrul psihanalist Jacques Lacan, care o ascundea sub un tablou de Masson, iar în 1995 a intrat în colecţia Muzeului d’Orsay, reproducerea sa fiind cea mai vândută carte poştală după una dintre morile lui Renoir… Şi iat-o azi, ce-i drept transpusă în mozaic de Bisazza, pe peretele unui bar-disco extravagant din Milano.
Dacă ar fi să ghicim cine se află în spatele acestui demers la limita dintre artă şi kitsch, dintre stil şi parodie, posibilităţile n-ar fi aşa de multe, iar dacă ne-am gândi şi că suntem în Italia, numele lui Fabio Novembre ar apărea în mod natural.
Nonconformistul arhitect a acceptat în 2001 provocarea de a re-amenaja cea mai veche discotecă din Milano, cea în care Celentano şi Donbachi s-au lansat, care a avut prima scară interioară din cristal şi unde şi-au făcut apariţia în anii ’80 cele mai în vogă vestimentaţii de petrecere. Deci exista o tradiţie ce trebuia respectată. În opulenta amenajare pe care a conceput-o, Fabio Novembre a pornit de la ideea că oamenii care merg la discotecă sunt destul de diferiţi de cei care vizitează muzeele şi s-a gândit că ar fi amuzant şi interesant în acelaşi timp să combine cele două lumi. Luând ca pretext numele Divina, Novembre a aşezat în locuri-cheie ale discotecii, pe un fundal roşu-aprins, reproduceri de dimensiuni mari ale unor opere celebre înfăţişând nuduri, semnate de artişti precum Ingres, Mussini, Grosso, Velásquez, Boucher, Cadauel sau Giorgone. Apogeul acestui „traseu” artistic tematic îl constituie tabloul „Originea lumii” reprodus în piese de mozaic, la dimensiuni impresionante, deasupra barului central din cristal negru.
„Fiind creator, îmi aduc adesea aminte că am venit din buricul mamei mele”, declara Novembre într-un interviu, „deci pentru mine totul e feminin”. Chiar şi arta mozaicului, pe care italianul o vede ca un mediu perfect pentru munca sa: „un soi de piele care se mulează pe liniile curbe ale arhitecturii mele”. Nu întâmplător proiectele sale sunt celebre pentru încărcătura de senzualitate şi erotism, într-un amestec catalogat adesea drept baroc. Înainte de toate se găseşte însă dorinţa de a şoca, de a trece peste reguli vizuale şi stilistice, ca o afirmare a libertăţii totale de creaţie.
În momentul în care Courbet a pus în mod explicit în prim-planul unei picturi vaginul unei femei şi sfârcul ei excitat, gestul său a fost considerat „blasfemie”, lipsit de orice urmă de moralitate, dar tocmai această libertate asumată a artei a transformat lucrarea într-un icon al modernităţii. Peste mai mult de 100 de ani, Fabio Novembre pune această imagine deasupra unui bar şi, chiar dacă, într-o epocă de intensă „poluare semiotică”, şocul social aproape că nu mai există, decizia lui sugerează aceeaşi libertate absolută a creatorului.
Dincolo de gesturi punctuale excentrice, amenajarea Divina Disco se dovedeşte armonioasă şi coerentă: piesele de mobilier sunt alese cu grijă, adesea având forme organice, jocul de lumini pune în valoare operele de artă şi creează o atmosferă deosebită de dans, materialele sunt preţioase şi strălucitoare. În stilul în care Novembre ne-a obişnuit, un amestec inedit de cultură înaltă şi cultură populară.